tu care-mi trimiţi argintării venusiene
şi povara coaptelor poame
tu stâlp de ceaţă
ce mă ridici până la lună
să scutur soarele de brumă
vrei să ard în sterp foşnet de undă sărată
sub tălpile aspre-ale paşilor tăi
vrei să-mi muşti sărutul
ca trecut printr-o coasă de soare plâns
pe linie albă de cuget
să adulmeci armonia ochilor mei
primăvara toamnei mele-n rezidire
cu un cântec de rai şoptit
peste fire în răstignire
pe urmele zorilor aprinşi de un zâmbet umed
pe la colţuri
tu iubire
marmură vie de gală
Adaugă un comentariu
Cântec de rai șoptit.
M-am împiedicat în al doilea soare.
Dacă-i rezidire, primim cu bucurie.
da Coza
Foarte plăcut, pornind chiar de la metafora din titlu.
Am citit cu admirație
Interesant cum, în poezie, şi marmura rece prinde viaţă!
Drag,
Nikol
Cu o mireasmă dulce toamna lasă urme miraculoase și optimiste, primenind eul poetic cu o nouă iubire. Tehnica lirică alcătuiește poemul inteligent, expresiv și surprinzător, concluzia, tema fiind afișată în ultimele versuri. Ultimul vers reprezintă sublimul.
Felicitări!
Sofi
Multumesc, Mihaela! pretuire
...” tu iubire marmură vie de gală”
minunat, Luminița!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE