atât de viu

[LUMINITA SCOTNOTIS]

atât de viu

atât de viu

e punctu-n care-ncep să fiu

acolo unde setea-i ceață și zorile se-aprind în sânge

acolo inima învață să crească-n zboruri până-nvinge

acolo unde râuri line în murmur cald se contopesc

acolo te-am găsit pe tine ca un atins de dor ceresc

acolo unde sparte-n valuri apele noastre s-au ales

îndepărtați am fost de maluri în unde fără de-nțeles

prizonierati în somn adânc ca visul nopții să ne spună

că zorile ni-s zori doar când clădim o casă împreună

că nu vezi urmele lăsate decât cu suflet de artist

clădind la rându-ți cu dreptate poți spune doamne eu exist

căci doar așa cu timpu-n palme și urmele în ziduri prinse

nu-s vijelii să-ți facă scame luminile în sudori scurse

cum nu-s palpabile visări în jumătate de măsură

nici făr de trepte nu sunt scări s-ajungi până la cer făptură

căci de n-au plâns ochi ca să vadă a lacrimii durere nu-s

cum să parcurgi un drum o viață -n două picioare nu-i de-ajuns

[LUMINITA SCOTNOTIS]

Va multumesc, fiinte frumoase!pretuire

[Vasilisia Lazăr]

Poezie frumoasă, însă dacă imperfecțiunea rimei nu deranjează chiar atât de mult, la ultimul vers, vrei sau nu, te împotmolești. Trebuie musai revăzut. Dar poezia, fără doar și poate, e valoroasă.

[Mihaela Popa]

poem viu, entuziast, o plăcere să te citesc!

[Chris]

nu mai citisem de mult un text scris de tine, asa ca m-am bucurat de imaginile create...

[Valeria Merca]

Bine a remarcat draga noastră Sofia! Sunt câteva cazuri în care ai fentat prozodia.

[Sofia Sincă]

Poema deși începe zglobiu continuă elegiac. Ecoul gândului îndreptat către locurile natale îngheaţă privind din depărtări, dar farmecul lor străbate inimi asemenea.

Poezia este scrisă dintr-un foc, se presupune, autoarea fără a fi prea atentă la prozodie. Este trăirea iluzorie între pământ și pământ...

Am citit cu plăcere,

Sofi