tristeţile-mi sunt surogate

[LUMINITA SCOTNOTIS]

când zeii mei se strâng în oase
şi drumul este-atât de larg
încât
văd ierburile arse
şi demonii privirii snobi transpiră-n sadice tulpini
să-mi prindă poftele-n inele de rugină
sunt carceră de voie plină
aproape n-am nicio-ndoială
ca-n starea cea de absolut
eu nu mai ţin de foc în pară
când hărţuite legi astrale diluviul tainelor şi-arată
şi-azvârl cu morţi trecute-n semne
mi-e varul gândului nestins

busola blondelor petale
arată-n sus de ochi pe gene
câte un fir de verde plâns şi-n prăbuşire este vreme
ca-n dorul dorurilor când e gând de socoteală
copilăria neavând obraz de-a jindui

mi-e postul drumului vacant
iar zeii mei sunt strânşi în oase
şi-n sânge e atât de cald
cât peste ierburile moarte să torn suspinul tolerant
când umbra tălpii rana-şi coase cu o emoţie de vânt

[Mihaela Popa]

poezie cu nerv, cu metafore originale, poezie marca Luminița Scotnotis

admirație!

[Vasilisia Lazăr]

Superb! Cât de melodioasă e poezia aceasta!... Și cât de tristă...

[Ion Lazăr da Coza]

și-arată + arată-n aș înlocui/sinonimiza unul din verbe, de dragul acestei poezii cu zei strânși în versuri.

da Coza

[chindea maria elena]

... și-atâta infinit în oase pe care încă nu l-am degustat!

Dar tu știi, Lumi!

[Sofia Sincă]

Ca o mireasmă dulce-amară trec versurile, scormonind năvalnic prin sufletul trist, mâncat de neputințe și deznădejdi. Purtând cu el figuri de stil și o ușoară undă melodică prin rima și ritmul abia ghicite, poemul sensibilizează miraculos. Finalul spune că mai există o mică speranță.

Typo: aprope - aproape;  stara- starea.

Îmi era dor de poezia ta, Luminița!

Am citit cu mult drag,

Sofy

[Valeria Merca]

''mi-e postul drumului vacant 
iar zeii mei sunt strânşi în oase
şi-n sânge e atât de cald
cât peste ierburile moarte să torn suspinul tolerant
când umbra tălpii rana-şi coase cu o emoţie de vânt''- mişcător, vibrant întreg poemul.

Cu admiraţie!