Între mine și tine,

aerul aprins șterge icoana

îndelung sfințită cu rugi

și destine copiate din cărți.

Cuprinde-mi fricile, arde-le!

În biserici fumul face cerere

lui Dumnezeu

să-mi lumineze zâmbetul.

Eu, jumătate lumină,

cuprind începutul indecis,

amprenta pasului pe treapta

unde șlefuiesc în taină șoapta

dintre un sărut și ultima îmbrățișare,

când știu că orice este posibil

între…

Am puține întrebări

și toate răspunsurile pregătite

să deschidă porțile prin care n-ai ajuns

să treci.

Mirările aburesc îngusta punte

dintre respirații

și doctorii de inimi fără remedii

pentru apneea prelungită,

indică sărutarea înaintea ploilor cu soț,

în locul toamnei cu umbra

pe cărările îngălbenite de rod zglobiu,

bucurând paharele, îmbujorând tainic fecioarele

la prima adiere de vals.

Ia-mă la…

Am puține întrebări

și toate răspunsurile pregătite

să deschidă porțile prin care n-ai ajuns

să treci.

Mirările aburesc îngusta punte

dintre respirații

și doctorii de inimi fără remedii

pentru apneea prelungită

indică sărutarea înaintea ploilor cu soț,

în locul toamnei cu umbra

pe cărările îngălbenite de rod zglobiu,

bucurând paharele, îmbujorând tainic fecioarele

la prima adiere de vals.

Ia-mă la dans…

Sunt femeia frumoasă

care îmbracă deseori diminețile

în cuvinte ușor curbate,

cu împletiri tainice, deschizând mirări,

rostind poveștile care îmbujorează gândul...

Sunt acolo când toamnele

își sparg neodihna în gustul amețit,

atrăgând poftele, dăruind speranțe.

Bucuriile mici,

boabe de rouă încărunțită,

fac liniștea așteptării să mă doară,

să mă îmbrace cu hainele începutului

demult decolorat

și să-mi…

Se anunță eclipsă,

una mare, acoperitoare.

În librării se vând rețete

de supraviețuire.

Printre foile cu arogante pretenții,

impostură și tupeu, publicitatea agresivă.

Cărțile smerite și pline de praf,

cu poezia în cuvânt se usucă...

Pune, mamă, ștergarul alb pe masă,

am oaspeți și vreau să le servesc iubirea

pe taler de argint, să strălucească,

să lumineze cărările.

Nimeni nu va mai putea spune

că…

Am sunat liniștea la ușă,

foile mele speriate înmuguresc idei

și spală noaptea pe față

pregătind destinul.

Construiesc temple, cuvinte înmugurite

dăruind mai mult ca noi

floare de zâmbet.

În josul paginii, așteptări,

anotimpuri arhivate,

ploaia mocănească

spală lacrima cu care-ți ștergeam privirea...

Se sparge fereastra tristeții,

spânzurată de clanța ușii,

 doruri care nu mai deschid…

Cu rochia fără buzunare,

mă plimb printre zile,

prin ploile de gânduri sinucigașe...

nu am nici carduri, bani, poeme,

scrisori sau atestate, nici chipul printre astre...

haina-mi boțită nu arată ce scump material

mi se tocește  înăuntru,

învăluitor vi se arată pe afară.

Frigul străinilor  îmi schimbă calea,

conturată cu greu în taină.

Nu-i bun popasul și rescriu traseul

între două sistole obosite.

Liberă,…

Sora mea, piatră, ascunde-te

în zânele bune, în meșteri olari,

în vinul din cupe

și în tot ce ține

de fantezia căderilor...

rostogolită, pulbere

astrală, pentru amețit poeții...

atunci sora mea, stâncă,

îți ascult

conferința de presă,

despre cum să șlefuim cuvântul

până devine caolinul aristocrat

pentru a construi labirintul timpului.

Doamne, dă-mi puterea să cunosc diamantul!

Știi, n-aș vrea să fiu când clopotele fac strigarea...

cu numele meu de femeie,

stric echilibrul, ieșind din rând.

Lacrimile bocetului le voi face agheasmă

și vei dansa rumba

pe un nisip încins, rezervă clepsidrei

uitate de soartă, întoarsă pe toate părțile,

doar să iasă din ea lozul câștigător.

Eu cu mâinile pline de așteptare,

te voi îmbrățișa până la ziua de apoi,

acolo în umbra caldă a gândului

te întoarce cu…

Îngerii nu sunt blonzi,

cu fețe de copil bosumflat,

când dimineața vine prea devreme...

Eu, copilul sorții,

cu fluturii prinși în gene, desenez

vitralii cu emoții,

topind privirea care urca treptele.

Nu-mi spune cum doare tăcerea,

ce-și are locuința în suflet...

Vorbele, prea mici…

Ce să lași frumoasă toamnă,

ce să-mi pui în cale?

Doar petale și mirare

că mai vii la poartă...

Flori cu degetele ude îmi plimbă

amintirile prin nopțile lungi

care îmi usucă dorul.

Bunica îmi tricota ciorapi de lînă,

fetița desena castele pe oglinzi...

unde ești tu cu balanța…

Cineva se încalță cu pașii mei,

mi-i poartă prin colb,

îi șterge prin livada cu gânduri

și mi-i așază la ușă, să-mi fie gata de drum.

Eu mă minunez de ce nu

nu am plecat cu arca aceea în care

mai era un singur loc liber, destinat

nehotărâților...

ți-l cedasem ție știind că mă porți…

Am visat în visul tău,

mă căutai, cu soarele aprins,

mă căutai cu lanterna lunii,

treceai peste anotimpuri,

pe piscuri de munți...

când am aflat, am ieșit din vis

cu mâna întinsă, ți-am șters noaptea

de pe ochii triști

și am îmbrăcat rochia de flori

pregătită să-mi dezgolească…

Dacă pun cap la cap iubirile,

ajung lângă sicriu

și acolo nimeni nu le îmbrățișează,

nu le ocrotește,

se miră, risipă de sentimente

călcate în picioare lângă moartea

răbdătoare la capăt de drum...

Dacă fac un covor de fapte bune, rele,

lângă groapa căscată, cine-și mai amintește…

Cineva se încalță cu pașii mei,

mi-i poartă prin colb,

îi șterge prin livada cu gânduri

și mi-i așează la ușă, apoi

să-mi fie gata de drum.

Eu mă minunez de ce 

nu am plecat cu arca aceea în care

mai era un singur loc liber, destinat

nehotărâților...

ți-l cedasem ție știind că mă…

Îmi amintesc diminețile scurte,

care-mi legau pașii pe lângă umbra casei,

îmi țineau de urât și-mi sprijineau singurătatea...

Acum, o ploaie suportată ca exercițiu

spălării de păcate,

îmi ține frâul liber,

când știu că orice se întâmplă

în jurul meu, mă înalț...

Pictez vitralii pe retina…

Rochia mea de culoarea amintirilor uscate,

în anotimpul fără formă

îmi îmbracă visele

pe care un Dumnezeu prea blând

le-a dorit perfecte, dar eu am avut pretenții

prea mari...

nu știam ce culori preferi

și nici ce ai păstrat pentru mine, în taină,

în noaptea nenuntită când legitimam zborul...…

Bucuriile, niște pietre mici sau mai mari,

nu e meritul nostru dacă ne împiedicăm,

dorind mereu pe cele care nu ne ies în cale...

poate nici nu există...

Poate clorofila nu este verde,

dar a rămas amprenta ei pe iris

când a dat năvală primăvara prin grădini...

Poate nu există iubire, dar ne-a rămas căldura…

Poeții nu sunt profesori, nu dau lecții de prozodie,

ei sunt niște fluturi  mai mari, coboară

deseori pe creștetul vreunui îndrăgostit,

să-l asigure că poate zbura,

 l-a sărutat un înger, ce fâlfâia

aripi de metafore

și l-a însemnat cu darul

iubirii..

Poeții sunt izvoare, dacă nu le cauți,…

Între mine și tine, o linie dreaptă,

 ca o tăcere, o reculegere

în biserica timpului dintâi...

eu, un zâmbet, tu, te-ai vrea,

o mână întinsă,

între noi melodia din visul amniotic,

când toate se mișcă încet,

 de parcă am fi la începutul lumii.

Când simțim depărtarea că întinde

firul…