Rochia mea de culoarea amintirilor uscate,
în anotimpul fără formă
îmi îmbracă visele
pe care un Dumnezeu prea blând
le-a dorit perfecte, dar eu am avut pretenții
prea mari...
nu știam ce culori preferi
și nici ce ai păstrat pentru mine, în taină,
în noaptea nenuntită când legitimam zborul...
nu te-am întrebat dacă pianul neacordat
poate suporta melodia solfegiată
de inimă obosită...
nu m-ai întrebat dacă am lăsat poarta deschisă
în zilele cu soț...
E bine că nu ne mai fardăm
diminețile de după potop
când toate sunt începuturi de poveste...
Adaugă un comentariu
Mulțumesc Vasilisia pentru timp acordat și rezonanță! Dacă ți-a plăcut ai ”trecut” pe acolo, prin acele stări...
Frumoasă poezie!
mulțumesc, d-le Lazăr da Coza, am ținut cont
Fără virgule în v4, v10 și v16.
Super!
da Coza
ok, am găsit o formă mai simplă care se potrivește foarte bine.
mulțumesc Nikol MerBrem, am refăcut
frumos, mi-a plăcut în mod deosebit finalul..
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE