Paharul cu șoapte

[constanta popescu]

Mai am paharul plin cu șoapte

și mă înfior când îmi atingi cuvântul

învăluit de un gând păgân

adus de o adiere în intima cetate.

Mai am tăcera cea nefolosită

în multe moduri și în tonuri diferite.

O las să-mbrace haina nouă,

 a hotărârii cea din urmă,

când m-ai lăsat să aleg

pe unde pot străpunge gândul

lăsat rezervă pentru altă zi.

Se sparge lumina în mărunte

imagini nelipite

și nu pot să refac conturul stării

orfană de iubire, secată ce dorință.

Cuvântul se sparge și blochează

hotărârea neluată de vânt,

de toamnă și de tine.

Mai am paharul plin de șoapte

nerostite le arunc peste tăcera

ce umple hăul dintre noi

să scrie iar povestea,

să curgă nebunia.

 

 

[Gabriela Grădinariu]

Frumos, dar prea stufos.

[Mihaela Roxana Boboc]

Mesajul e bun chiar dacă se pierde în desișul cuvintelor, un pic mai aerisit ar fi mult mai bine.

[Ion Lazăr da Coza]

Aș renunța la ultimele două versuri, dar sigur la ultimul DA: să scrie iar povestea,/ să curgă nebunia.

Poezia-mi place.

da Coza

[Sofia Sincă]

Sună aşa de imposibil acea rimă de la şoapte-noapte şi apoi un vers mult mai lung. Trebuie să intervi şi să scoţi rima. Tema este inedită, originală ca toate ale tale dar la construcţie mai ai de lucru. Repeţi lăsat, aici secată ce dorință. - ori ...de dorinţă ori semnul exclamări în loc de punct, iar la sfârşit la fel, semnul exclamări. Şi dacă ai putea să scapi de tenta de a povesti...

Am citit cu plăcere, oricum, esenţă există!

Sofy