te plângi prin univers 

     palmele mele de pământ

sunt înfricoşate de nurii tăi evanghelici

femeie magdalenă

 nici să te sărut prea grozav nu ştiu

îmi spui oarecum disperată

buzele mi-au rămas înţepenite

pe rictusul tău zeflemea

stinghere de atâta strigăt în van

desigur tu ţi-ai dori mai mult

poate să te răstignesc pe inima mea

ciuruită de spaime

de lupi

în fiecare zi să te…

nicidecum

niciodată

dar camarazii mei homeless

au aflat cumva că aș cunoaște subiectul

și au insistat irefuzabil

n-am vrut să scriu despre fericire

pentru că nu am vrut să te implic

însă de dragul lor am făcut-o

ore în şir am scris cu sânge pe vitrine

cu trupul pe scări rulante 

cu sufletul pe amputări de inimi

o mie de pagini cu tine

un milion de răni…

doar o linie albă de cretă

pe asfalt

            mă leg cu cearceafuri

sculptate din lună

de sufletul tău îmbrăcat în cireș

uța uța mor  poveste

adormito-n tăceri sărut să-ți renasc

tu  te faci că nu mă cunoști

dumnezeu râde

fluieră a cohen

a thousand kisses deep

uite balansez negru alb

alb negru

miroase a cireș

miroase a tine

și totul e iarăși…

are graniţe bizare

de-a lungul buzelor

coboară pe coapsa stângă abrupt

continuă şerpuit pe lângă sâni

unde vameşi  erecţi

verifică vizele de intrare în suflet

şi urcă apoi  la casacadele ochilor tăi

pictați de dumnezeu în sabat

în Absintia

 se moare invers

dinspre moarte înspre viață

se urăște din dragoste

fatalitata crește din speranță

toată lumea vrea să piară…

mă dezleg de dureri

mă dezleg de frică

stau în mijlocul minții mele

dar nu sunt mintea mea

nici gândurile mele Doamne

nu sunt

           ascult doar Liniștea Ta

îmi reneg trecutul

și-mi abrog viitorul

nu-Ți cer nimic

fiindcă mi-ai dat deja totul

mă dezleg de iubiri

mă dezleg de dorințe

sunt Iubirea…

șchiopătez  până la chiuvetă

nu am nimic la picior

nici în inima goală

doar o nălucă albastră

în gât

piaf stă fără regrete

pe robinetul roșu

mereu încearcă să-mi spele trecutul

afară minus infinit

în mine o mie și ceva

de neliniști

poate de la ploaie

mă amăgesc

sau poate din lipsa acută

de oxigen

de tine de fapt

     tu dormi…

pelerină a uitării

mai grea decât toate cuvintele tale

 rostite sau nu

e anotimpul apocalipsei

iubito

suflete nu mai sunt nicăieri de vânzare

totul e închis

pe planeta asta

doar crucile mai cresc

către cer

printre lacrimi

se așterne tăcerea

maiestuoasă

după tine liniștea

seamănă atât de mult

cu nimicul

sunt un tip vesel

doar sufletul meu a fost trist

n-am nici un habar de ce sunt vesel

nici el nu mi-a spus de ce era trist

am fost un timp colocatari necunoscuți

aleatoriu aleși de un dumnezeu viciat de barbut

doar tu ne cunoșteai neîntâmplător pe amândoi

pe unul din ceruri pe celălalt de pe aici

și numai tu m-ai făcut trist iar pe el vesel

îl iubeai înaintea mea și chiar și după mine

deși amândoi…

când moartea doarme goală-n patul lor
tiptil ei goi se duc să facă piaţa
iubita să-şi răsfeţe-n dormitor
c-o floare o cafea şi-un biscuite
cu un sărut etern pasional
chiar şi cu versuri scrise pe perete
întorc clepsidra simplu şi banal
poeţii nu mor niciodată dimineaţa
amor cu moartea noaptea fac mereu
şi morţi de-ar fi tot moartea le-ar da viaţa
căci sunt amanţii ei lăsaţi de dumnezeu

poeţii nu mor dimineaţa...

una mai mare și alta mai mare

cea din stânga are pervazul rupt

e plină de praf și geamu-i crăpat

greu mai zăresc prin ea

nucul sub care îmi beau cafeaua

și dorul în fiecare dimineață

 când doar eu te iubeam păcătoasă prăvălită în mit nu mai ești a mea tot mai mulți vin acum să se închine la tine și mai mulți cu rugi ori cu cruci pe tavan să-i binecuvântezi să îi vindeci de sine să îi vindeci de viață îți cer să le faci cunoştinţă cu God iar eu recunosc fără rușine gelos sunt pe moarte și cu drag i-aș omorî pe toți te-ai făcut sfântă pe neașteptate mânăstiri îţi poartă numele candelă şi nici măcar nu mai mă poți înjura dacă îți spun că în mintea mea ai rămas goală…

prea puțină mescalină tac invers timpul vine amestecat tot ce am fost voi mai fi ce n-am fost sunt numai eidolonul prostuț spectator al daimonului care-mi proiectează amintiri din viitor cu tine încă nu m-am întâlnit dar în această mandală fractală insist să te aflu chiar dacă totul e o scamatorie cerebrală dintr-un multivers everett puțină mescalină și tac totul e înăuntrul tău dorm cu cineva care crede în locul meu că exist pentru tine vis într-un vis din alt vis

 şi bunicul bunicului meu

nepotul nepoţilor mei nenăscuţi încă

mi-am trăit deja toate vieţile şi morţile toate mi le-am murit

am fost eu am fost tu am fost fiecare din voi unul câte unul

şi toţi laolaltă

am învăţat toate iubirile pe de rost

toate fricile  şi toate urile

să ucid şi să dau viaţă să râd şă să plâng cu râşii cu plânşii

dar de fapt n-am fost niciodată ceva în această iluzie

suntem într-un  teatru cartezian dragii…

“fă-te că trăiești fă-te că trăiești fă-te că trăiești” hohotitul bufonic proprietar al urechii stângi are mult mai mulți decibeli azi decât tânguitul suav sufocat „ce-ar fi să începi să trăiești” al suratei din dreapta constat între două palpitații ventriculare oarecum imun pe MTV  je t’aime din vecini the winner takes it all un portărel insistă să-mi sechestreze sufletul până la pensie copilul meu are tenișii rupți și mama amintirile stricate cineva fără nume la…

o femeie sare din tren la fiecare două minute moartea cântă ceva despre un fluture evadat din azil un centenar a fost depistat fericit ministrul şi-a dat demisia ministra şi-a tras o palmă să se trezească în capul unui poet provincial s-a găsit graalul a fost confiscat trenul a intrat în carantină dumnezeu face ştirile  manual de schizofrenie planeta are nevoie de singurătate

înjurături mi-au rămas (de la tata)

primordiale ce-i drept

şi acelea lipite de timpanul urechii stângi

pe care un orelist practicant budhist

mi-a scos-o fără ezitare din rădăcină

pentru mântuirea mea nirvanică anticipată

a concis aproape fericit privindu-mă

suferind atât de mult după şoaptele tale

alerg eu oarecum nepăsător de perspectiva edenică

după şoaptele tale singurele din lume

care m-ar…

din eternitatea gumată

faci  baloane închisori

pentru suflete fără nacelă

ai gust de furie amară

prin iriși

     ți se scurge trecutul

      e prea devreme

     iubito

     să dezlegi ura

     (chiar dacă cerul  e în insolvență)

     oprește puțin apocalipsa

     și deruleaz-o până la măr

     mușcă din mine

    frame to frame

    și lasă-l pe dumnezeu

    …

ucizi tristețea

sub lacrimi

crești un altar

 cu amintiri roșii

galbene

verzi ți-s durerile

liane crude

urcă urcă

prin tine

 fantoma unui sărut

zornăie lanțuri

între noi

un deșert infinit

în poala ta urcă
un dali îți picteză 
sânul rourează
în graal amintiri
tsunami coboară
peste țipătul meu
toarce tăcerea
în pineală
dali te desface
triunghiuri pe cer
dumnezeu m-a legat
țăruș în inima ta
tăcerea s-a dezbrăcat
până la oase taie 
din mine felii
rotunde regrete
ard candelă 
în poala ta veșnicia
eu și dali

afară

tu mă ţii în afara mea viu

înăuntru nu mai e nimic

casa mi-e goală

fără acoperiş sufletul

se ascunde de mine

într-un parc timpul

a rămas mic

ne ţine de mână

pe un balansoar

viaţa şi moartea coboară

urcă   şi tu

în infernul meu

azi s-a inventat surâsul

desigur

şi acesta este al tău

ploaia nu s-a oprit

pentru că nimic nu s-a oprit

în mine…