Un gând miroase a vanitate

prin văpaia de sub tâmple

urcă în limpezimea oglinzilor

mătuită de necuminţenia întrebărilor

nimic nu este spus

doar arome palide trec

dincolo de zid într-un tipar

foşnesc umbrele celor adăpostiţi în mine

croindu-mi destinul       

ceva  mereu  rămâne ascuns

pe fragilul hotar dintre lumină şi întuneric

se împarte nimicul

între plecări şi naşteri

pământ  adunat din…

sau poate de moarte

te caut să mă recunoşti

să-mi fac un dar din trupul tău

 gândurile dospesc agăţate în cuvinte

adulmecă rotirea eternă a universului

rezemată pe o lacrimă răsucită

în moştenirea fătului nenăscut încă

de fapt nu-i decât o îngâmfare stearpă

crezi că te voi lua de mână

risipindu-mă

în parfumul eternităţii

deşertăciune gravă definitivă

ascultă cum sapă pământul hohotind

nimicnicia ţărână…

Suntem bătrâni iubirea mea senină

am început să ne ascundem în noi

adulmecând aromele eternităţii

în netulburata mişcare a lumii

nu de moarte mi-e frică

neputincioasă sunt să-mi frâng durerea

să rabd cum trupul îmi curge-n ea

urmele ce le-am lăsat

 se destramă încet în uitare              

trec paşi şi nu ne aud

înţepeniţi undeva la o barieră

sub aripa perenelor amintiri

păşim înapoi

se desface inima-n amare…

Eu stau de vorbă cu un chip al tău

 în care mă văd dincolo de mine

instalată ca într-un dureros refugiu

răsucesc un vers din Murilo Mendes

 să-mi chem somnul

“dacă nu eşti aici nu exişti”

dar tu eşti aici

dar eu sunt acolo

cu depărtările prăbuşite la picioarele noastre

invoc  o oră să-ţi cristalizez formele

să-ţi simt conturul braţelor

înflorind chemările într-o îmbrăţişare

ţi-aud  gândurile răsuflând…

Femeia aceea cu suflet de metaforă

tu n-ai văzut-o întreagă niciodată

ai căutat prin inima ei inundată de cuvinte

emoţia iubirii reflexele unor imagini

create din tine

în mâinile ei înfloresc anotimpurile tale

Femeia aceea cu suflet de flaut

eu n-am văzut-o întreagă…

sap să te adun din mine

cu amânările mele.

Niciodată nu te-am văzut color,

doar umbrele tale aşteptau

la poarta deschisă prea târziu.

Mi te cuveneai până nu ai mai fost,

eram doar eu pentru amândoi.

Te privesc un corp înţepenit

într-un răsărit inutil,

pleoapa ta, aripă frântă

pulsează în clipa suspendată 

de care îmi agăţ frica.

Nu ştiu ce mă doare mai mult,

plecarea ta sau străinul rămas,

blocat în neputinţa de a-l…

De ce ai răsărit din nou în mine,

prin ceruri vălurite de-a dorurilor aripi?

Mă învăţasem cu lipsa ta.

Creştea uitarea sub streaşina ochilor,

cu fiecare lacrimă cursă

pe urma paşilor mei fără tine.

În câte nopţi te-am strigat

şi-n câte nopţi am stat,

să-mi construiesc cu tine amintiri netrăite.

Ai plecat atunci, când mă zbăteam

la porţile dintre lumi,

cu o sete nebună de a fi,

De ce ai răsărit din nou în…

Tu erai acolo

eu eram aici

prizonieri ai depărtării

cu disperarea sortită de-a nu ne avea

căutam un punct

sau poate o umbră

să ne ascundem neputinţa

suspendată în turnul ceasurilor făurite

de-o horă ciuleandră nebună

cântată-n canon

pe o singură strună

chemarea ta strigăt de…

Ziua cade îngenunchiată-n noapte

o durere difuză îşi înfige spinii

sub armura albă a tâmplelor

vibrează-n limpezimea falsă a tăcerilor

ne-am prins amândoi pereche nebună

cu dansatoarele depărtării

bezmetice izme

tu n-ai putut să-ţi zmulgi iubirea

din cleştii pământului

nu ştiu iubite când te-ai desprins şi…

te privesc să-ţi culeg zâmbetul

şuviţa rebelă căzută pe frunte

păsări descătuşate îşi fac de cap

în cerul somnului tău

te adun în căuşul ochilor

 să-ţi sorb răsuflarea

pe geam o stea îşi întinde gâtul

te acopăr cu privirea 

stelei nu-i este îngăduit

 să-ţi prindă visul

e numai al meu

vreau să-ţi sărut gândurile negândite încă

să înmugurească pe buzele mele

să-mi lipesc trupul de…

umbră de pasăre cu aripile frânte 

condorii plutesc în pântecul unei clipe

eterne pentru tine

într-o picătură de sânge

spartă în zâmbetul subţire al buzelor

eşti singură sunt aici... dar nu cu tine 

n-am voie să te strig

cum te-am chemat de atâtea ori

acum nu acum nu am voie

să te rog să mai stai

îţi privesc corpul înţepenit

sub soarele impasibil de toamnă

nimic nu s-a…

Oglinda lunii în geam

se înclină peste patul meu

secundele rod noapte încet prea încet

un gând îngână un cântec de leagăn

să adoarmă nesomnul

întind braţele râuri despletite

te caut prin camera goală de tine

cu limpezimea grea a iubirii

simt cum te conturezi

pe gura mea  ca într-un pahar

se varsă sărutările 

răsuflarea ta îmi atinge petalele limbii

înfioară cuiburi de păsări

sub tremurul…

coşciugul lumii atârnă

de mâinile cerului

ascultă cum se macină scheletul

prin morile gândurilor

curg răstignite pe clopotul alb

al cuvintelor toarse-n simţuri

pe zidurile transparente

se derulează ontologica zbatere

fiinţa ta se agaţă de avatarele soarelui

la porţile dintre secunde

nu încerca să…