răstignitu-m-ai pe crucea

nemiloasă a-ntâmplării

când prin oasele-ntărite

de-mplinirea unui vis

mi-ai trecut cu viclenia

ca o suliţă de foc

cu-n alai închipuit

de nemărginite dări

printre zbuciumate gânduri

cum să faci şi cum să zici

când la zidul miluirii

mă vor fi închis în mâl

să îmi treci

şi peste ape nedospite-n tălpi un ger

cu a remuşcării…

uneori am senzaţia

că nu mă mai pot depăşi străzile

aşa se-nvârt prin mine

ca-ntr-un cerc obosit de (ne)laturi

sucite-n toate direcţiile se-ntorc

de venin cascade în miezul problemei

la suprafaţă zbatere

în adânc zbatere

iar pe faţa ce mă poartă ca-ntr-un timp fără staţii

mi se subţiază bucuriile

există un punct în care explozia se poate produce

golul prin care-mi…

(timpul are două feţe

azi...

sunt eu faţă-n faţă cu partea rea

mâine...

vei fi tu)



nu am crezut că zările-s viclene

şi-aruncă-n vânt un vis neîntinat

nici că la poarta stărilor selene

un şarpe blând stă-n zidul ruinat



nu am ştiut că am pierdut cărarea

când nemiloşi călai m-au descărnat

dar timpu'-mi îşi va duce îndurarea

exact în felu'-n care-au…

eu ştiu că m-ai minţit

şi poate

mă vei minţi şi altădată

prin multe scuze înşirate

pe scara vorbelor de praf

am să-ţi aşez şi aste spuse

chiar de va fi să-mi sufle vântul

din toţi plămânii lui cereşti

peste a ochilor lumină

albastra limpezire-n veşti

şi multe lacrimi vor căta

să-i curăţe cu o fântână de…

trădări măsluite vin sângerează întregul

popor locuit în treceri de foc

siderată răcoare

dai liber frâului crud şi înalt

prăpăstiile durerilor sărută pulpa cerului ars

descifrări fireşti inocente

captive în nevoia limitelor impuse

povăţuindu-mi îndemnul

pin care încă îmi mai aburesc secundele

pentru aceeaşi lucrare prielnică vidului



ticălos în dezacord de chiciură…

sunt un vis pe care lumea

nu-l mai poartă-n nici-un gând

o ideie reclădită într-un lagăr mut de sori

sunt o stinsă împletire

când înveşnicit în mine

vine-un val împins de sare

să o lumineze încă

spre-a cărării mele poartă

un ocean de plânse raze

către-o lume ce prin artă

nevăzută-n trup de cer

se ascunde-n dulci izvoare

se arată-n liră cum

o iubire otrăvită…

pentru că direcţia spre care mă-ndrept

e un gol într-o mare de mort pământ

în clipa asta îmi voi crucifica rana duhului

voi poposi în timpul fântânii

în care mi-ascult veşniciile

nenumăratele semne de circulaţie ale creierului

voi însufleţi între rugăciunile dulci de culori

un spin stors de lacrimă

în timp ce-mi hotărâţi punctul viclean

am să curg înlăuntrul sevei o urmă intactă

sinele întreabă

înţelepciunea suprapune…

peste florile gândului şade

o brumă albastră

umezirea respirării smintite

nu i-am muşcat apa demult…