Am făcut ocolul pământului în două secunde

în a treia îmi sângera o tâmplă

lovisem stânca refuzului tău

mi-am încolăcit braţele după lună

între degete strecurasem câteva gesturi

o simţeam caldă ca un vis

în jurul nostru stelele păreau fulgi

aruncaţi din perne albastre

tu erai undeva sub frunţile noastre

numărai probabile galaxii rătăcite

am dat lunii o ultimă îmbrăţişare

m-am desprins de ea plutind spre dimineaţă

mă aştepta un alt…

Eu sufletul l-am prefăcut ţărână

şi vântului l-am dăruit să-l poarte,

în fiecare zi din altă săptămână

unde eternitatea clipei ne desparte.

Nu vreau să fiu povară sau durere

în mine polul nord s-a strămutat,

iubeşte-mă prin alte emisfere

şi vindecă-mi planeta c-un oftat.

În mâna mea dorinţa-mbătrâneşte

şi nu există leac printre ninsori,

singurătatea sufletu-mi primeşte

când azi mă vrei şi mâine mă…

Te vreau cu frunza ce-a căzut

în toamna despărţirilor eterne,

şi totu-i trist şi fără de-nceput

când bucuria clipelor se cerne.

Va fi un dor de tine-n altă viaţă

ce-o voi primi prin univers,

cu toamna-ascunsă-n dimineaţă

când urma paşilor s-a şters.

Te voi iubi cu bruma din câmpie

dând sens tăcerii dintre noi,

zălog păstrat în puf de păpădie

la margine de zâmbet şi de ploi.

Se-ncurcă…

Oricât de mult aş vrea să nu mai pleci

privindu-te în ochi şi suspinând întruna,

tu mă respingi cu-aceleaşi gesturi reci

de parcă-am rupe-n două săptămâna.

Curând vom ştrangula pendula de perete

şi vor cădea secunde-n tot ce este vechi,

pământul meu ascuns în umbre şi regrete

va prinde rădăcini prin stele neperechi.

Vom dantela-n sicrie iubiri nepieritoare

cât ploile prin ceruri mai au de colindat,

pe tâmplele…

De câte ori ai vrut să pleci din singurătate

valul vieţii ţi-a şters linia care desparte ţărmul de nisip

ai călcat peste flori şi ţi-ai îmbătat tălpile

ţi-ai rănit degetele cu miresme crude

când trebuie să calci într-un anume fel

eşti împinsă de îndoieli îţi este teamă

privirile ţi le aduni sub pleoape fără să priveşti

câmpiile nu încap întotdeauna-ntre tâmple

şi de multe ori confunzi visul trăit

cu cel pe care-l vrei împlinit

adună-ţi plânsul şi…

Noaptea cearcănă prin umbre şi suspină

ochi de stele printre vise obosit în zori,

trepte ce vor fi urcate spre altă lumină

de cei care au sub pleoape negură şi flori.

Şi mă doare dimineaţa somnul nefăcut

pe obrazul dintre şoapte fluturii se-anină,

cearcănă cu luna plină drumul cunoscut

doar culoarea unui gând a rămas străină.

Aţipesc între iluzii retrăind aceeaşi soartă

căutând prin anotimpuri paşii…

Trăiesc în lacrimile tale şi respir

zăpada iernilor dintre cuvinte,

de parcă-aş înflori într-un delir

crescut în palma ta fierbinte.

E-un simplu joc al nopţilor târzii

când cerul fulgi de nea presară

pe vechi oglinzi cu rame fumurii

din care anotimpuri se coboară.

Stau îngerii ascunşi după cortină

străini de piesa anilor pierduţi,

frumoşi actori cu lacrimi fără…

Între străzile noastre se fac gropi ce nu pot fi sărite

goale ca un suflet pustiu înfulecă priviri neliniştite

apa ploilor murdară ca vremea păzeşte adâncul

teama de-a nu şti ce se-ntamplă muşcă din nerăbdare

în jurul meu oameni bolnavi de singurătate

caută ultima trecere de pietoni fără semafor

nu există capăt grijile despăgubesc tristeţea din plin

trebuia ieri nu se poate azi

vântul loveşte bestial o tâmplă până la sângerare

orice aşteptare între două…

Sunt tot mai triste zilele-n vitrină

prin noapte somnul s-a pierdut,

într-un tablou privirea ta străină

surprinsă e că nu m-a cunoscut.

Am cearcănele mari lângă pomeţi

şi te doresc în iarna care vine,

să trec cu amintirea prin nămeţi

ducându-i azi ce ţie-ţi aparţine.

Sculptez aievea-n pietre fără soare

al umbrei chip cu părul răvăşit,

şi prin ninsori din ierni înşelătoare

să te ascund în ochiul…

Rădăcină de floare uscată în pământ

e tot ce poate sta ca bună mărturie,

la judecata vieţii în faţa unui sfânt

ce vrea să ne unească în altă veşnicie.

Pe piedestal de piatră aievea se anină

o umbră care plânge în fiecare zi,

şi-n orice vis eu te-ntâlnesc străină

de parcă universul cu tine s-ar sfârşi.

S-a smuls o rădăcină şi toate sunt la fel,

lipsit de importantă şi fără de cusur

încerc să fac din…

În toamnă e lumea mai sumbră

copacii sunt plini de dureri,

pe străzi se strecoară o umbră

desprinsă din glas de tăceri.

Şi ţipă pustiul ascuns în vitrine

în cearcăna clipei m-ascund,

fiinţe de ceară cu chipuri străine

sub pleoapele mele pătrund.

Se-afundă piciorul în frigul sosit

mirosul de flori s-a pierdut,

o pasăre-n zbor de cer s-a lovit

când lumea destinul i-a vrut.

E gândul bolnav la tâmpla…

De regulă păstrez secretul nopţilor în buzunar

bătăile inimii le scot din cămaşa pieptului

şi ca un zbor de fluturi mă ghemuiesc între raze

să pot pluti în braţele soarelui

îmi despletesc mângâierile tale din păr

cioburi de gând strălucind între cuvinte ca un doliu alb

amestec de frig cu galbenul frunzelor dau senzaţia de sfârşit

în oglinzile vieţii te strecor cu privirea sufletului

am uitat să te strig în toate anotimpurile

uneori tăceam împreună…

Să calci uşor prin iarbă când visele se cern

şi tremură-n fereastră a stelelor sclipire,

miracolul din noapte nu poate fi etern

când frumuseţea clipei rămâne amintire.

Zadarnic luna plânge pe treptele din zare

asemeni unui înger străin de rugăciuni,

tu vino lângă mine pe-un prag în depărtare

când norii duc pe umeri ai stelelor tăciuni.

Să calci uşor pământul când treci din vis în vis

să nu se rupă puntea cu frânghii de…

De azi prin generaţii ce urmează

eu te ador cu setea din mister

şi te aud când sufletul vibrează

în pragul fiecărui secol efemer.

Voi fi blestemul celor ce alungă

veriga prinsă-n gândurile tale,

şi voi lăsa tăceri să mă străpungă

când nu găsesc cuvintelor o cale.

Să nu întrebi de cum va fi să fie

dacă pământul va trăi prin noi,

îl vom muta prin altă galaxie

cu-aceleaşi curcubeie după ploi.

Te voi iubi o…

De-ar fi să pleci cumva spre viitor

din trupul minţii mele obosite,

lasă-mi în vise urma la picior,

să te opresc în nopţile grăbite.

Şi în mănunchi de gesturi să aduni

trăirile ce ne-au făcut să fim

două tăceri ascunse de nebuni

în şoaptele ce nu le mai rostim.

Mirosul tău păstrat din primăvară

când mâinile se atingeau pe rând,

îl simt în jur şi îl accept povară

fără să-ntreb de ce şi până când.

Te cer…

Distrugător acest verdict fără cuvinte

l-am ascultat în linişte fără să tulbur

valurile de lumină ce se loveau de geamuri

ca de un ţărm fără suflet

în mintea mea se-mpreunau anotimpurile

locuri diferite trăiri diferite

plugul aşteptărilor începea să are pământul nerăbdării

mâna ta întinsă peste privirile mele

trupul tău revărsat în mine lua conturul gândului

inocenţa sărutului strivit de păcat pârghie spre rugăciuni

viaţa mea ca o iluzie…

Învăţ să te ador femeie blestemată

de toţi care-au gustat din tine,

şi te-au lăsat prin amintiri uitată

să te culeagă timpul pentru mine.

Ţi-am dezvelit tăcerea de veşminte

să-arăt ce-nseamnă un cuvânt,

când dincolo de toate cele sfinte

eu te iubesc de-a pururi pe pământ.

Şi cad şi mă ridic prin gândurile tale

lovindu-mă de curcubeie vechi,

tot încercând să construiesc o cale

pentru nebuni cu suflete…

În iglul nepăsării tale ai ascuns

trăiri din asfinţitul unei veri,

punându-le-ntrebari fără răspuns

despre tristeţea clipelor de ieri.

E toamnă azi şi tu cu glasul rece

primeşti solia sufletului blând,

ce n-a dorit cu vara să mai plece

şi ţi-a-nvelit privirile pe rând.

Se pierde ziua-n frunze-ngălbenite,

neliniştite umbre se strecoară

în golul dintre visuri ne-mplinite,

făcând pustiul nopţilor să…

Sunt fericit că ploi de toamnă m-au găsit,

întâmplător m-asemui frunzei ruginii,

prin mine doar tăcerile s-au despărţit

de umbra gândului din care pleci şi vii.

Puţine stele-apar pe undeva-ntre nori,

statuile şi-ascund cuvintele în piatră

doar timpul pune frumuseţea-n flori

lăsând mocnind secundele pe vatră.

Nimic nu e simplu, nimic nu e pierdut

a mai sosit o toamnă pe soclul unei veri,

şi toate sunt, iubito,…

Printre nori se zăreşte tristeţea unui apus

păsări cu vântul pe aripi brăzdează cerul

de ochii lor infinitul este mult mai aproape

privesc în urmă amintirile verii

ultima lor plăcere rămâne plecarea din toamnă

iar eu statuia cu suflet şi lacrimi pe gene

urc treptele gândului lovindu-mă de pereţii tâmplelor

o teamă rece că tu nu mai ştii să trăieşti

trimite valuri spre ţărmul pustiului din mine

lumini părăsite tăceri părăsite gesturi firave

mă…