Bate vânt de primăvară

Și mă cheamă pe afară,

Iar când trece, într-o doară,

Mângâierea lui ușoară

Mă-nfioară.

.

Toate florile-n grădină

Se răsfață în lumină

Și prin tufe de sulfină

Aud boarea cum suspină,

În surdină.

.

Liliac și iasomie,

În culori de bucurie,

Jucăușe mă îmbie

Pe-a lor frunză a le scrie

Poezie.

.

Dulci fiori de fericire

Se întrec să mă inspire,

Să mă-nvăluie-n…

                                              Vasilisiei Lazăr (da Coza), garantul trecutului meu livresc

Peste lume aripi zboară,

Noi ne luăm din lume parte

Pentru partea de aripă

Dintre filele de carte.

Cerul tău, prin vreme, tace,

Munţii tăi în mine strigă.

Am în sânge mâl şi sare,

Am curajul de-a-mi fi frică.

Stâncă, apă şi corvoadă...

Loc de gând în…

Tragic este că nu pot

Să-ţi dau din anotimpul meu

Nici chiar o oră,

Măcar  atât,

Câteva secunde

Să le ştiu picurate în final

Cât încă ochii noştri vorbesc cu muţenia

Disperării de a spune adio...

Nu se poate face rabat, nu se ştie

Un transplant temporal,

Îţi dau viaţa mea sună

Atât de gol!

Pot doar ceva din corpul acesta,

Din sângele acesta să-ţi ofer,

Dar niciodată

O anonimă…

dimineața am nevoie de carbohidrații

unei femei

nu-i poți spune la prima oră nimic în afară de

p.s.

îmi ești dragă

te iubesc înseamnă 

prea mult

florile ar putea să nu înțeleagă privirile noastre pierdute

dar zâmbetul pe care îl primesc reprezintă o victorie,

un câștig

rar ca un lucru de-al tău

ce mă face mereu să întârzii 

suntem un popor de eroi

noi, bărbații

accept…

Am încetat demult să-mi judec viața

și tot ce se perindă prin jurul  meu.

Distincții fac doar când

depășesc barierele impuse.

Nici pe fereastră nu mă mai uit.

Îmi imaginez cu putere

o lume anostă, gri și insensibilă.

Scrisul mi se cufundă bezmetic în grota minții

și-mi lasă neuronii inimii să zburde liniștiți

Iar ei scot la suprafață relicve, artefacte,

iubiri frânte și aruncate în valuri.

Și, uite așa,…

E târziu...

atât de târziu

încât 

pleoapele s-au închis

şi privirea sângerează

atât de târziu

încât amintirile

au devenit fiare sălbatice

devoratoare de luceferi

atât de târziu

încât între noi

nostalgiile nasc

prematur

pe obrajii de jar

cascade

sărate

sâmbăta 

până noaptea târziu

vârcolaci îmbrăcați în preoți

prin cavernele minelor 

spovedesc iubirile eșuate 

care trădate în timp

care murdărite de rugină…

Tragic este că nu pot

Să-ţi dau din anotimpul meu

Nici chiar o oră,

Măcar  atât,

Câteva secunde

Să le ştiu picurate în final

Cât încă ochii noştri vorbesc cu muţenia

Disperării de a spune adio...

Nu se poate face rabat, nu se ştie

Un transplant temporal,

Îţi dau viaţa mea sună

Atât de gol,

Pot doar ceva din corpul acesta,

Din sângele acesta să-ţi ofer,

Dar niciodată

O anonimă…

Mi-e lacrima încă avidă

Sa  sape în mine, căzând,

Strat după strat, să ucidă

Reflexii de suflet și gând

Pășesc pe un câmp iluzoriu

Cu maci, pământu-atingând,

Trist ca un colț de lințoliu,

Ce Hâda-l întinde, flămând.

Dar nu am nici o dovadă

Că sunt în pericol să pier,

Deși e-o imensă corvoadă

Iubirea cu lanțuri de fier.

Respir pe o singură voce

Mi-e arsă și talpa de…

în portul visurilor 

a venit iarna

fulgi mari de singurătate

împodobesc 

bradul altădată semeț…

Poemul meu, poemul totuși

e o greșeală uneori 

și e un alt desăvârșit

ce te învață ca să mori,

și e un lat necontenit

ce te obligă să suporți,

și e un lung spre infinit

ce te îndeamnă să mai poți,

și e un mult nemărginit

ce te alungă să reziști,

și e un greu nesăbuit

ce te ajută să exiști,

poemul meu, poemul totuși

e un dezastru tipărit.

Crepuscul

Îmi spui, stimată doamnă, că toamna vieţii vine

Şi-ţi este tot mai teamă că plec de lângă tine,

Sub soarele-n crepuscul ce împurpurează zarea,

Când zilele mai scurte îşi risipesc valoarea.

Din alte orizonturi nori negri se disipă,

Sunt pomii goi de frunze şi cucuveaua ţipă.

Tu mă aştepţi, de ploaie, ferită după  porţi,

Iar nopţile rămase le vom juca la cărţi.

Cad stropi ce bat în geamuri cu degete…

Haiku (LXVIII)

Iarbă fragedă

Printre dale de bazalt –

Pe-alei doar fluturi

Haiku (LXVII)…

Se mlădie și azi în voie macii,
Asupră-le a soarelui trezvie –
Câmpia când se-ncinge, când îmbie,
În lutul reavăn adunând ortacii.

Acum, ca și atunci a ta povață
Punea pe gânduri pe mai toți tălmacii
Și tot ce mi-ai lăsat… azi mă răsfață.

Îmi prind o salbă de petale-n plete
Și beau nectarul strâns pe îndelete,

În tâmple-aud refrenul: „dii, viață...”.

încerc să mă-mpac cu tine

viaţă

poate aşa voi scăpa de stigmatul

primit la naştere

de mare damnat

gata oricând să fie trimis

spre Auschwitz…

o să mă aburc pe spatele tău

ca pe un măgar fără şa dârlogi samar

picioarele-mi prea lungi

n-au decât să se târâie prin ţărână şi spini

n-ai decât să mă…

Poetului Mircea Dinescu, cu reverență!

Chelnerii dorm, toții sfinții* zac sub masă,

Eu bat, blazat, în piuă, politica-mujdei,

Moartea citi ziarul și o zbughi la coasă,

Iar Pleșu mă așteaptă, de-o oră, la Bordei.

I-am copt, că-i pofticios, o tavă de eclere;

El zise două – să-și pună pofta-n cui!

Nu e destul? Și-apoi... am eu o părere,

Cum că le-ar da, momeală, îngerilor lui.

Chiar ieri îi povesteam…

Voi n-ați văzut cum focul chiar iasca o ațâță?

Nu moartea, ci scânteia-i dă tinereții flama.

Despicătorii  vorbei în sită-au strâns tărâță,…

nu ştiu cât oxigen nici cât azot
nici de ce ar trebui sã ştiu asta pentru a nu mã sufoca
nu caut dedesubturi mã mulţumesc cã încã respir
cã încă pot iubi fãrã sã te desfac în elemente chimice
fãrã a te demonstra fără a te reduce la absurd

când iubesc nu rezolv ecuaţii

Așteaptă-mă pe stâncile cu lună,

Azi voi veni cu scânteieri de șoapte,

Să-mi împletești din dragoste-o fântână,  

Să-mi fie crez pe scările de noapte.

Am adormit pe-o insulă pustie.

Erau atâtea felinare stinse

Încât părea un fel de-mpărăție

A rugilor și-a patimilor ninse.

Aveam un golf revendicat de orbii

Hambarelor cu scoicile-n derivă,

La cina mea soseau, pe rând, corăbii

Și toate-aveau o sete…