Pumnul şi palma Europei

[Costel Zăgan]

Hai să-ţi ghicesc ţară în palmă

hai să-ţi ghicesc ţară-n Carpaţi

acum e marea mult mai calmă

şi peste Prut surori avem şi fraţi

Hai să-ţi ghicesc ţară-n Carpaţi

de-acolo îl vedem pe Dumnezeu

de muncă dacă fruntea v-o lăsaţi

sudoarea ajunge poate  minereu

De-acolo îl vedem pe Dumnezeu

acum e marea mult mai calmă

ridică-te popor al meu

hai să-ţi ghicesc ţară în palmă

Hai să-ţi ghicesc ţară-n Carpaţi

fără ne daţi ori nu ne daţi

Costel Zăgan, CEZEISME II 

[BORIS MARIAN]

Nopți bucureștene IV.

Oastea se adună, dușmani-s porniți, dar în jur nimeni nu este. Doar un pustnic la marginea codrului, trage după el un cărăbuș gigantic. Eu sunt cărăbușul. Cândva eram o trestie gânditoare. În viața fiecăruia se întâmplă ca poarta trântită în nas să se întredeschidă, să apară o mână albă, grăitoare, hai, ce mai stai. Intri și primești o bătaie soră cu moartea. Asta într-un caz fericit. Eu așteptam cursa de la Le Bourget. Am hotărât să tac, să nu mă trădez, să-mi schimb identitatea. Este mai vesel. Suntem niște valize mutate de acolo-acolo. Asta spune puștiul de lângă mine. Parisul ,noaptea, este verde închis. Ce război a început fără ca Parisul să nu știe? Unii dintre noi avem un poem pregătit pentru orice ocazie. Ia pușca de vânătoare și aleargă în direcția vântului. După orice banchet urmează tristețea. O mie de cocori nu aduc bucurie. Nu am văzut niciodată un templu de aur, dar ele există. Veneția are o mare calitate – dispare într-o clipă, cum urci în tren, în mașină, în avion. De parcă o înghit apele. Acolo a murit și ucenicul vrăjitor. Din război m-am întors fără mâini și fără picioare, dar afundat în treburi. Totul trece, în afară de flacăra vieții, ea nu se stinge. O perfecțiune disperată, ce expresie? Am văzut gropari mâncând salam pe capacul unui sicriu. Ei și? E ceva natural. Unii își fac nevoile în cimitir. Suntem cea mai murdară planetă din sistemul solar. Toma necredinciosul era totuși sfânt. Uneori mi se pare totul străin, îmi scrie un amic din provincie. Și mie, spun eu. Uneori, totul este uneori. Într-un sat din Rusia a fost găsită vioara lui Rotschild. Absolut sigur. Cum a ajuns acolo, nici nemții n-ar ști. Rușii nici atât. Fiind mai bătrân cu trei ani decât Dumnezeu, am uitat ce este iubirea. Nu este din casa de nebuni. Omul este în libertate. De la o vreme, în orice film vezi că oamenii se adună la masă. Adică suntem o societate de consum. Despre liberul schimb , mai puțin. Ascultă, tinere, cum ai putut să scuipi de la balcon în chelia țarului întregii Rusii? Tânărul tace. Îl cheamă Cernîșevski. Ivan Denisovici a distrus un imperiu. Cum? Simplu, cu mâinile goale. Toată lumea dormea și el – buh, a trântit imperiul. Un înger de foc străbate lumea. Nimeni nu-i știe numele. Eu l-am visat și am făcut o pareză. Trec repede peste site-uri, o lume de n-ori mai mare decât o știm fără Net, cineva întreabă ce este frica. Grea temă. Mulți mint. Nu mă tem de nimic și de nimeni este cel mai prostesc răspuns. Eu nu mă tem de nimic și de nimeni, doar de boală, de suferință, da. Chestiunea morții am rezolvat-o. Nu există. Vorbea lui ceașcă- nu ezistă. Este o altă lume, o altă viață. Nu mai revin. Dar, ca orice copil, iar noi, adulții suntem mai copii decât credem, nu prea iubim suferința. Una este să-ți tragi o sută de bice pe spinare, fie, cu bile de plumb, luminat de soare și de Cartea de pe masă și alta să bolești până aduci la disperare pe cei care te îngrijesc. Punct. Cunosc o persoană care mi-a spus că nu se teme de nimic, nu o cred, dar mă fascinează fața ei. Nu am văzut-o decât odată, pe viu, în fotografii apare mereu alta. Mp obsedează, nu pot spune că o iubesc, nu o cunosc. Îmi place că este trufașă. Mi-au plăcut oamenii îndrăzneți, trufași, până la o adică. Unora le cade masca. Adică fac pe ei. Ea scrie, nu știu ce scrie, de ce scrie, cum nu înțeleg de ce scriu eu sau alte milioane de oameni –poezie, proză. Unii pictează, alții fac muzică. Natura are destul de multă artă, ce ne chinuim să o oglindim în cioburile sufletelor noastre? Persoana crede în lumină, lumina e albă, abstractă, aerul e mai puțin abstract. Bun, creierul emite lumină , dar într-un spectru invizibil. Aici intervine paranormalul, mistica. Mă simt depășit. Mă întorc la suferință, un japonez scrie că forțași suferința se intercondiționează. Adică, iei o bară de oțel, o îndoi, nu poți, te dor mușchii, o stranie putere, o rezistență se transmite organismului, tu suferi, dar te simți puternic. Cuvintele corodează oțelul, corodează ideile, pentru că și ideile țin de o anume forță. De aceea nu neglija trupul, el poartă sufletul , un timp, ai grijă de trup, el are limbajul său, ca ochii, ca fața, expresia. Ascult o solistă – forță și lumină. De aici începe arta. Eu fug de cuvinte goale – profunzime, adâncime, abis, puah! Omul se uită în sus, în adâncuri se adună mizeria vieții. În trei rânduri am reușit să scriu o sinteză din trei romane citite cu zece ani înainte. Asta m-a salvat de la chinul de a scrie o carte amărâtă de proză. Poezia este cu totul altceva. Se poate cânta pe o coardă de vioară.

[BORIS MARIAN]

Pumnul și palma este titlul unui roman al politrucului Popescu-Dumnezeu, șeful culturii înainte  de 89,, în rest numai bine, Costele, succes fără abces

[gina zaharia]

Să ne trăiești, Costel Zăgan!

[Costel Zăgan]

Mulţumesc, compatrioţi !

[Sofia Sincă]

Invocare a norocului dorit a se așterne peste țară. Poezia este străbătută de euforie vitală prin bogățiile existente și prin dezideratele intenției.

Felicitări pentru poezia patriotică.

Sofy

[bolache alexandru]

Doamne ce frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Citit cu drag(oste de țară),

[Angi Cristea]

Patriotismul eului liric respira din fiecare vers.