Am vrut să-ţi spun

ce nu se poate spune într-o mie de ani

dar am ales ca tu să simţi şi să trăieşti păcatul meu

suntem diferiţi când umbrele se suprapun

căldura trupurilor noastre

topeşte zăpada dintr-o mie de ierni

simplul gest scutură stele de gheaţă

pe umerii aceloraşi umbre

ochii noştri două planete care se privesc căutând seninul

două puncte terminus în vieţile noastre secrete

am vrut să te cunosc aşa cum eşti

pe propria…

Ţi-am scuturat salcâmii pe gene şi pe pleoape

sălbatică ninsoare pe crengi cu glas de vânt,

păstram în vise cerul, să ne rămână-aproape

de tot ce este verde şi creşte din pământ.

Ţi-am răvăşit tăcerea pe buze-obraji şi-n plete

speriat că mai există în ceruri mii de sfinţi,

ce-n nopţi fără de lună, ne dăruiesc regrete

lăsând ofrandă lacrimi în ochii lor cuminţi.

Am vrut să cadă stele pe câmp cu flori de maci

şi-n dimineţi…

Am trăit o-ntreagă viaţă

doar gândindu-mă la tine,

când cu lacrima pe faţă

ai murit crezând că-i bine.

M-ai lăsat în vrerea lumii

să port dorul tău în piept,

aşteptând să-mi dea nebunii

ţărmul unde să te-aştept.

Nu ştiu chipul cum ţi-arată,

n-am găsit fotografii,

am fost gardul fără poartă

pus la suflete pustii.

Dar te-asemui cu o zână,

cu zăpezi din zori de zi,

şi-ntr-o strângere de mână…

Te doresc prin toate visele din noapte

zbor şi împlinire vreau să-mi fii,

râuri de cuvinte, ţărmuri fără şoapte

să-ţi aducă-aminte dacă nu mai vii.

În amurg de seară vreau să mă găseşti

aripă şi zare să-mpărţim la doi,

şi la porţi închise gândul să-ţi opreşti

ca o ploaie caldă pe umerii goi.

Nu-mi lovi fereastra, nu răpi din stele

pietrele sunt încă sincere poveri,

coase-mi doar speranţa cu firul din ele

peste nebunia…

Sărbători fără sens, sărbători fără milă

într-o lume perversă, ghiftuită în silă,

bogătaşi cu neveste îmbrăcate sumar

încercând la biserici să se roage-n zadar,

Au uitat cum se-aprind lumânări în altar,

să se bucure-n taină de al Domnului har,

trec privind peste umăr copilaşi cum cerşesc

şi cum lacrimi le curg când puţinul primesc.

Ei sunt domnii cu stil, îmbrăcaţi elegant

cu o boală de bani într-un mediu stresant,…

E timpul să crezi de-acum în zăpezi

când viaţa le ninge tăcută prin noi,

e timpul, iubito, s-alergi, să mă vezi

furând din clepsidră nisipuri şi ploi.

E putred veşmântul purtat peste vise,

copaci fără frunze se leagănă-n vânt,

când curge nisipul la porţile-nchise,

e timpul, iubito, să-mi spui cine sunt.

Parfumul de mâine îl caut prin rouă,

în zeci de-anotimpuri ce nu le mai ştiu

şi doare trecutul când cerul…

M-am rătăcit în visul tău şi nu ştiu când

ochiul s-a trezit lăcrimându-mă lumină

perna ta semăna cu apusul de soare

din seara aşternută peste vârful măgurilor

respiram plăceri şi nevinovăţie în faţa altarului

cu lumânările stinse

pe cearşaful alb am găsit suspinul adormit

luneca-se pe trupul tău ca umbra pleoapelor pe sâni

am împins soarele dintre gene şi te-am lăsat să intri

pervazul cu porumbei sprijinea cerul cu stele albe…

Treci deseori prin gândurile mele,

ochii te picură în lacrimi argintii,

pământu-i plin de umbrele rebele

uitate în apusul clipelor târzii.

Străbaţi deşertul viselor ascunse

şi dormi nevinovată printre flori,

o lebădă pe lacuri nepătrunse

plutind în căutarea micilor fiori.

Mă răvăşeşti acum ca-n prima zi,

piciorul tău călcând printre iluzii

acelaşi drum spre mine-l va găsi,

la ceas de ne-mpliniri şi de…

Am fost mereu îndrăgostit de clipă

chiar dacă m-a trădat de multe ori,

şi-n zborul meu cu-o singură aripă

îi căutam mireasma printre nori.

Singurătatea-n doi e-apusul rătăcit

într-un destin de curcubeu ascuns,

şi-n visul ei doar umbra m-a găsit

certându-mă că-n suflet i-am pătruns.

M-am întrebat de mii de ori în viaţă,

de ce-o trăiesc când e atât de sumbră,

ce chip îmbracă clipa-n dimineaţă

dacă-ntâlnim în doi aceeaşi…

Femeie cu chipul de soare,

cu sânul zdrobit de plăceri,

sărutului meu eşti datoare

cu-acelaşi dorite tăceri.

Primeşte-mă-n suflet la tine

desculţ, dezbrăcat şi tăcut,

în braţe o noapte mă ţine

să uit de fiorul pierdut.

Topeşte-mi zăpezile toate

şi pune amurgu'-ntre noi,

pe treapta aceluiaşi poate

din vechea grădină cu ploi.

Femeie, sub clarul de lună

eşti tot ce pământu-a clădit,

şi am…

Păstrăm armonia din vise şi şoapte

trăită-mpreună sub clarul de lună,

o sete târzie aprinsă-ntr-o noapte,

şi-o singură clipă în suflet stăpână.

Nimic nu se-ntâmplă la fel ca-nainte,

zăpezile-albastre se pierd în oglinzi,

pe sânul tău mâna e tot mai fierbinte

şi viaţă-i un rug în care mă prinzi.

Desfrâu şi durere, păcate sau lacrimi

pe cearcăne triste lucesc sfidător,

şi toate-n fotolii cu-o mie de…

Ne stăpânim cu greu în faţa barierelor

puse zălog sentimentelor împletite de sufletele noastre

nerăbdarea muşcă până la lacrimi ca o lupoaică

înfometată în mijloc de iarnă

leşul iubirii găsit sub zăpezi este împărţit doar la cei

care nu pot ajunge la el

corbi cu aripi îngheţate şi cioc sticlos îl fărămiţează

vântul rece al îndoielilor îl astupă îl rupe îl împrăştie

ce lume bolnavă ne-ascunde în spitale de spaimă

am nevoie de tine şi te hrănesc între…

Coboară sufletul pe trepte de zăpadă,

fulgii adorm în leagănul privirii

când zorii-ncep uşor să se-ntrevadă

iar visele se pierd în legea firii.

Ferestrele se-mbracă-n flori de gheaţă,

altarul din troiene vechi s-a-nchis

doar pleoapele tresar în dimineaţă

ca un păcat al nopţilor promis.

E mult prea frig în gesturi fără vârstă,

se-anunţă viscol printre galaxii,

pe buze-au prins cuvintele o crustă

păstrând…

Decembrie pare cu fum scrijelit

pe colţuri de cer mereu neştiute,

ninsori fără nume şi dor viscolit

zidesc printre vise firave redute.

Nefastă-mplinire cu frig şi zăpezi,

la poluri opuse emoţii se-ngână,

zadarnic te chinui în taină să vezi

steluţele albe topindu-se-n mână.

E linişte albă-ntr-un secol pustiu

din zori s-a oprit al iernii delir,

pe treptele şoaptei e foarte târziu

să scuture umbra parfum de…

S-au încurcat cuvintele-ntre ele

iar gândul pare gol şi răvăşit,

ca un amurg în frunzele rebele

pe care fluturi albi au adormit.

Rămân în vraja unui sentiment

să mă găseşti întreg dacă revii,

cu nostalgia-acestui mare absent

din amalgamul tău de nebunii.

Întâmplător mă las purtat în vise

pe post de prinţ răpit din galaxii,

spre lumea ta sunt porţile închise

iar somnul este-o joacă de copii.

Păstrează…

Dimineaţa trimite prin ferestre lumină,

se zăreşte o umbră pe tavanul albit,

lângă mine stă viaţa tot la fel de străină

sprijinită-n oglinda unde tu m-ai găsit.

Las perdelele strânse şi-o felie din noapte

o păstrez lângă ochiul care nu s-a trezit,

herghelii de cuvinte, de tăceri şi de şoapte

galopează aievea printr-un gând rătăcit.

Din nimic se-nfiripă teama c-am să rămân

lăcrimând la balconul unui suflet pustiu,…

Goleşte-mi gândul de tristeţe fără să simt

în tine liniştea întregii planete s-a strâns

palmele tale poartă mirosul leacului sfânt

la sânul tău pruncii nenăscuţi îşi hrănesc veşnicia

femeie din adâncul frumosului tremură-ţi pleoapa

pe gene îţi stau ale veacului lacrimi

m-am căsătorit cu tine în ultimul ceas fără preot

obsesia crucii purtate la piept devenită legendă

îmi roade din măruntaiele încrederii

îmi sfârtecă pieptul cu gheare de foc şi doare

mai…

Nu-ntoarce clepsidra, nu-mi cere

să strâng veşnicia-ntre noi,

nu-i vreme de-a morţii plăcere

cât ninge pe umerii goi.

Se nasc vise-n zăpezile-albastre

pe ţărm doar nisipul suspină,

păstrează secundele noastre

să stăm împreună la cină.

E marea o casă de fulgi şi durere

în ea se păstrează iubirile reci,

pe ţărm vor sosi trăiri efemere

să-mi spună, iubito, când treci.

Nu-ntoarce clepsidra, nu-mi spune

cum ninge…

De multe ori am crezut că şi cerul are păcatele lui

ploile căzute sunt dovada că sus se duc războaie

spirite îmbrăcate în rochii de flori scutură roua

dimineţile sunt pline de lacrimile stelelor

corbii ducând în gheare curcubeiele zilelor vechi

bat cu aripile în uşile albastre fixate în balamale ruginite

stâncile poartă povara dorului prins în floarea-de-colţ

prăpăstiile seamănă cu ţărmul la care valul e doar amăgire

obosit închid ochii şi-mi…

Odihnească-se-n pace iubitorii de artă

plămădiţi din cuvinte, din tăcere şi vis,

osândiţi să trăiască într-o clipă deşartă

suferinţa trădării dintr-un alt paradis.

Chipuri astăzi uitate în oglinzi paralele

unde timpul suspină în poveşti cenuşii,

vor ca tu să-nţelegi ce se-ntâmplă cu ele

când neliniştea creşte prin apusuri târzii.

Vor să facă din viaţă o albastră minune,

să ridice frumosul când speranţele mor,

să…