Aș fi avut răbdare până la ultima suflare ca el să mă iubească puțin, doar puțin. credeam că era suficientă dragostea mea pentru amândoi. dar viața nu e așa cum o vrem noi, e așa cum condeiul domnului  o scrie. când zgârie hârtia, lasă urme adânci în suflet cu fiecare literă adâncită în puterea destinului.



Aș fi avut răbdare până la ultima suflare ca el să mă iubească puțin, doar puțin. n-a fost suficientă dragostea mea pentru amândoi. îmi plăcea să-mi plimb degetele prin…

- Elbe, în fiecare zi, din pântecele tău

Soarele se înalță și-apoi se coboară – 

o Pasăre Phoenix amputată,

fără memorie, fără cântec, fără…

Aştept să vină iarna, când fulgii stau să cadă

Şi gerul taie faţa cu usturimi de brici

Iar Ghiţă încă-şi plimbă, şoricul prin ogradă…

S-au încurcat cuvintele-ntre ele

iar gândul pare gol şi răvăşit,

ca un amurg în frunzele rebele

pe care fluturi albi au adormit.

Rămân în vraja unui sentiment

să mă găseşti întreg dacă revii,

cu nostalgia-acestui mare absent

din amalgamul tău de nebunii.

Întâmplător mă las purtat în vise

pe post de prinţ răpit din galaxii,

spre lumea ta sunt porţile închise

iar somnul este-o joacă de copii.

Păstrează…

Am deschis astăzi poarta amintirilor

Și s-au prăbușit peste mine

Toți anii, cuprinși de rugina timpului…

M-au încolțit, flămânzi, lupii regretelor,

Și mi-au sfâșiat, fir cu fir,

Orice urmă de zâmbet.

S-au pierdut în ceață

Pașii unui nou anotimp…

Sabia trecutului îmi zdrelește carnea,

Simt cum ascuțișul ei

Îmi străpunge, încet, inima.

Cascada tăcerii se prăvălește peste mine,

Ca un amurg…

timpul se joacă prin pielea noastră 

azi o linie mâine un cerc ușor o iluzie 

nu ne mai numărăm cicatricile 

nici țipetele de sub ele 

lăsăm așa să crească la voia întâmplării 

robinetele cu sânge se închid în trepte 

devenim solubili sub sticla oblică 

ne lepădăm de umbre reversibil 

îmbrăcăm altele repede 

să nu se vadă…

copac

 desfrunzit

am rămas gol

în mijlocul nimicului

cândva

îmbrăţişarea

sărutului tău

mă făcea primăvară

roşie

lumină virgină

prin care phoenicşii toţi

fluierau oda bucuriei

acel timp

s-a scurs

anorexic

printr-o clepsidră

spartă de frică

azi am plâns galben

dar sufletul meu

are un singur…

la început cuvintele vin dezbrăcate

în lume

atât de goale încât se înțeleg doar ele

cu ele

prin pielea umedă de copii

apoi le cresc dinți

și idei

iar înțelesul li se acoperă cu…

te-ai îmbolnăvit de gratuitate

bisectoarea vieții lent ne (mai) desparte

ștergi parbrizul cu romantismul desuet

incendiul meu troian nu are încă efect

se zice că două pietre mor spărgând a singurătății fereastră

iubește ghimpii din mine suav când m-așezi în glastră



învins de mintea ca un cerc demonizat

mă așezi în patul lui Procust uzat

rupi perdeaua tinereții / fiasco…

Ia te uită, prin picioare
şi cazma, un bob de sare
gâfâind, cu limba scoasă
intră-n gura argiloasă

bucuros şi dând din coadă
să asiste la cuvadă.

.

Mai apoi, dospit în humă,
îşi îmbracă duhu-n gumă
şi în plâns şi scâncet scoate
glasul cărnii macerate
pus în brazda milenară,
umedă pe os şi-amară...

Ce mai freamăt, ce mai umblet
până trece sarea-n zâmbet!

În amurg, greierii îşi scot chitarele. La margine

de pădure îşi aranjează orchestra. Se dezlănţuie

într-o simfonie şi ghindele se prind de mână, în zbor.  

Coboară la poarta spre tine

şi eu privesc tunelul de lumină

din felinarul ce-ţi şopteşte

că te aştept, pe bancă,

la locul nostru tată.

Auzi tu foşnetul acela al liniştii

din copacul ce ne străjuieşte întâlnirea ?  

E…

- Elbe, suntem sub asediu! 

Vântul vâjâie cu o mie de demoni,

de două nopți stau de…

Mai vreau o noapte pe un colț de lună

Sau pe tărâmul vreunui aisberg,

Să zbor printre luceferi sau să merg

Spre-un soare ce nu vrea să mai apună!

Să hoinăresc prin Calea cea Lactee,

Și să culeg în fugă câte-o stea,

Lăsând poverile din gând pe ea,

Ca să-mi continui scurta Odisee…

Mai vreau o viață fără nopți de clipe,

Cu dimineți din scurte primăveri,

Ce-nmugureau plăpând până mai…

cred că nu exist

mă trezesc gol de toate

pe străzi nenominale

sub ploi fără identitate

îmi număr paşii

până la un miliard

şi încă puţin

respir

fără să întreb nimic

despre nimeni

aş vrea

să îmi strig disperarea

tristeţea

frica

singurătatea

dorul

dar pentru asta

ar trebui să exist

mai bine tac

tăcerea mea e…

s-au dus amiezile…

s-au dus amiezile  din fânul cosit

cînd stam culcat

 şi priveam cerul de in topit

şi când, prin polenul soarelui,

 cădeau păsările în gol,

ca nişte zmeie doborâte de vârteje;

s-au dus amiezile acelea…

De nebunie, norii şi-au spart plămânii.

Îşi curg în picuri oful dinăutru, nestrigat.

E felul lor de a plânge-n liniştea serii de toamnă.

Stare de nestare a gândurilor.    

Ucigători de clipe prin iernile iubirii,

Două furtuni ce-şi varsă nestăpânit mânia,

Rănim necontrolat artera fericirii

De pare suspendată şi lungă-i agonia.



Se irosesc cuvinte şi îngropăm speranţe,

Pe-altar de neputinţă se năruie din vise,

Nemulţumiţi de noi, ne pierdem în nuanţe,

În mii de întrebări şi patimi interzise.



În tonuri mult prea sumbre şi fără strălucire,

Neclară e culoarea iubirii dintre noi,

Am alungat lumina... Ce…

- Elbe, refuz să mi se spună:                                                                                   

Ești cea mai frumoasă femeie!

căci buzele mele ar sângera monstruos…

Ești alt bărbat acum, o știu prea bine,

Dar te-ai întors la mine prea târziu,

Un timp astral ne-nvăluie-n suspine...

Mă-ntreb: ești pământean sau nu ești viu?

Am strâns în palmă visurile lumii,

De când plecat-ai, singur, pe-al tău drum,

Și m-am rugat sfios sub tâmpla lunii

Să nu se piardă tot ce-a fost în fum.

Mi-au înghețat și lacrimi, și cuvinte,

Pe buze reci de palide-așteptări,

Ochii-mi de jad privesc…

două ore îmi număr dioptriile iubirilor/dau cu plus/

nevederea mângâie glezna timpului /dă cu minus/

câteodată colorează pereții irisului în nonculori șerpește

/ sentințe sună placid abonații la sentimente

singurătățile cu gust de gutui iernatic

își expun coasta adamic celei mai iubite dintre pământence

cerul se sprijină pe lacul lebedelor

bea albul pătat al norilor cu grația unei furtuni de vară

nu o (mai) ucide pe Ana Karenina

fugi de…