Răsărit

[Cristina Grigorov]

- Elbe, în fiecare zi, din pântecele tău

Soarele se înalță și-apoi se coboară – 

o Pasăre Phoenix amputată,

fără memorie, fără cântec, fără aripi…

- Elbe, n-ai putea, măcar într-o noapte, 

să-mi faci un culcuș din mușchi și din alge

și-n brațele tale să mă legeni precum

o floare de lotus alintată de vânt?

- Elbe, aș fi atât de fericită!

somnul l-aș închide într-o scoică aurită,

pleoapele mele astfel eliberate

s-ar abandona cu voluptate

dansului feeric al lebedelor albe.

- Elbe, doar o șoaptă! 

când soarele erupe dormitând din apă,

brațele-mi să deschid – două aripi, 

memoria-mi să o vărs în  cântec de harpe. 

- Elbe, numai o clipă, 

inima mea amorțită s-ar zbate cumplit

până în moarte, de unde,

cu Soarele îngemănată,

asemeni Păsării Phoenix va renaște. 

[Cristina Grigorov]

Îți mulțumesc frumos, Angelina! :) 

[Nădejde Angelina]

Mi-a plăcut! A ajuns la sufletul meu!

[Cristina Grigorov]

Vă rog să nu mă înțelegi greșit, chiar vreau să învăț. 

Am înlocuit cratima mică. Vă mulțumesc frumos! 

[Ion Lazăr da Coza]

Insiști? Insist: Deși am sesizat de la prima postare, spun tocmai acum (și voi continua să spun, nu neapărat pentru tine, ci pentru cei care vor să învețe): în cazul de față, liniile de dialog nu-și au rostul! Tu nu conversezi, ci te adresezi cuiva, invoci pe cineva, iar acela nu-ți răspunde! Când ți-o răspunde, atunci să aplici linia de dialog. :)

să deschid-două aripi, De altfel, aici nu e vorba de cratima mică (liniuța de unire „-”), ci de cratima mare „–”, ce înlocuiește un cuvânt (ca), sau mai multe (care sunt ca niște / ca pe), deci: să deschid – două aripi

Poezia, deși are ceva „pufoșenie”, place.

da Coza

[Cristina Grigorov]

Vă mulțumesc pentru observații.

Sunt foarte prețioase pentru mine. 

Recunosc, nu am știut că se dorește evitată asocierea ”d-d”, însă varianta ”brațe să-mi deschidă două aripi” nu exprimă aceeași idee precum versul inițial. Dar am scăpat de articol. 

Cu  recunoștință, 

Cristina 

[Sofia Sincă]

Pe același ton, personal un poem legănat de dorință, cu ușoară nuanță elegiacă. Mie mi se pare și puțin patetic, chiar pueril. Ca un copil care imploră pe Moș Crăciun... De fapt stilul tău este unul mult blând, mieros. Mă rog... e un stil.

deschid-două - astfel de asociații se doresc a fi evitate.

brațele să mi le deschid-două aripi, - de ce nu, brațe să-mi deschidă două aripi, - și s-ar evita și atâtea cuvinte de legătură, și, articolul hotărât, care nu este binevenit, de obicei, în versuri.

Am citit cu plăcere.

Sofy

 

[Cristina Grigorov]

Nu am cuvinte să vă mulțumesc îndeajuns pentru această apreciere! :)