Pasărea mării



Pe roci sparte,

acolo unde

iubirile

zac naufragiate

şi bolovanii însângeraţi

departe

îşi cântă durerea,

strigătul de teamă

a unui pescăruş

se desprinde de mare,

în timp ce

nisipul

te-ngroapă adânc,

înainte

de a naviga spre moarte.



Lipsa luminii,…

Vreau să-ţi aminteşti întotdeauna

de frumuseţi văzute-n primăvară,

cum prin caişi plăcut răsărea luna

şi se-auzeau doar fluturii cum zboară.

Trecea agale vântul printre ramuri

eu înălţam cetăţi în ochi de jar,

temându-mă că umbrele din geamuri

le vor strivi şi totul e-n zadar.

Îmbrăţişam miresme dulci cu viaţa

şi tremuram strângându-te la piept,

voiam să nu se-ntoarcă dimineaţa

jurând c-o veşnicie-am s-o…

Moto:

da… e simplu, belitura asta numită şi viaţă numită şi stare de a fi poate continua doar până la un anumit punct, e simplu, maria[…]împuţita asta de tristeţe şi-a făcut abonament la mine fără să întrebe „e liber, se poate?”



marius aldea -starea de simplu



1.stau în acelaşi tren cu tine, ne desparte muzica, tu vezi gară pentru doi, eu văd o karenina apropiindu-se, dornică să muşte şinele pe care ploile scutură frunze, de parcă toamnele s-ar fi mutat în…

Suntem pământ şi apă în coji de porţelan

Ne frângem într-o clipă, ne risipim în van

Ca frunze de tutun pe sfoară înşirate

Fugim înspre nimic, nimicul ne desparte



Pe ramură de nuc suntem cochilii mici

Jucând aceeaşi piesă te-nalţi, apoi abdici

Rămânem încâlciţi în pânze de paing

Şi ne petrec secunde în mijlocul de ring



Aş vrea să spunem: „Stai! Nimicule tu eşti

Un gram de praf în…

Asemenea unei râme

colcăind prin noroi,

îmi târăsc trupul de lut

prin gunoi.

Pierdut am rămas.

……………………..

Prizonier al unor speranţe

spulberate-n… crâmpeie de durere.

Cu lacrimi lungi,

sufletul îl împart

în două părţi:

- albastru şi gunoi -

                                     “Margaritas ante porcos”

Godacul ajunsese porc cu stare

Purta belciug din aur, vanitos .

Avea coteţ…

ora aceasta se zbate la capătul zilei

nu mă întreba de ce aleg norii

să se înghesuie 

în mănunchiul de raze

ca și când după umbră n-ar urma nimic.



pete albastre se aruncă 

dincolo de dealul îngenunchiat

ar fi fost de ajuns

să mă chemi mai departe de conturul

violet răsărind din pâlcul de papură

firav se-anunță…

Ce-aş fi eu fără de tine?

Primavară fără floare,

Curcubeu fără culoare,

Zi fără de răsărit

Seară fără asfinţit…

  Zvonul de glasuri absoarbe tăcerea,

  Zgomot de trenuri,

  Vagoane ciocnite,

  O mamă îşi strigă speriată copilul,

  Un râset de fată,

  O vorbă şoptită,

  O sticlă se sparge în mâini ameţite,

  Un ciob înroşit

  Şi nu de la vin,

  Logodnic ce-şi duce iubita-n vacanţă,

  O lună de miere începe în tren,

  O floare strivită de un mic asasin

  Şi totuşi...

  Nimic n-a ieşit din banal !

 …

Noi nici n-avem un cântec doar al nostru

Pe care în duet să-l fredonăm.

Nici murgi de noapte fără de căpăstru

Şi fără şa, pe care să urcăm

Ca să culegem stelele cu mâna.

N-avem nici paşi pentru-acel dans tăcut,

Nici aură ca să ne vadă luna

Cu ochi de cer în raiul de-nceput.

Nu mai avem nici brumă din culoarea

Acelei veri ce ne-a îmbrăţişat

Cu macii ei şi ne-a-nţeles ardoarea.

Nu ne-a rămas nimic…

O linişte, trecându-mă-n furtună,

s-a ridicat să lumineze plânsu-mi...

Un clopot sunt, vestind peste tăceri

necunoscutul cântec care frânge.

Trecuţi prin cer şi mare

sunt ochii tăi ce-mi fulgeră în os,

în timpul ce fură...

neliniştile sufletului.

La personal, în nu ştiu ce judeţ

A fos numit un şef, părând isteţ,

Care a promovat cu insistenţă

Doar animale după competenţă…

Am fost şi eu asemeni lui Ulise

Ithaca mea o căutam cu dor

Eu printre cărţi am fost navigator

Şi-am ancorat pe ţărmuri interzise…

Moto:



“Uite, pot fi şi patetic,

mie nu mi-e dor de tine,

mi-e dor de noi….

oricum, promoţia viselor a trecut,

reducere la gloanţe nu se mai face..

spune-mi, fraiero, ai simţit vreodată

cum îţi tremură vocea când taci?

ia spune, de când nu ne-am mai văzut,

mai ai nervuri de frunză în palmă?”

Sms către toanta inimii mele – Marius Aldea…

Era frig când ai plecat. Un frig ce te pătrundea în oase,

te înglodea în coaste și te chircea ca un făt neajutorat

făcut ghem în pântecele mamei.



Era târziu când au sunat să spună că nu te-au putut resuscita.

Genul acela de târziu de care nu vrei să știi că există,

prins de suflet ca o jartieră de picior, roșie ca sângele

despre care știi că n-o să mai curgă vreodată prin…

vreo treişpe inşi

un bgp200

un cat

o basculantă

un camion

vreo şase de pe-aci

cum se aşterne lucrul acela de care

vom uita

zgomotul grămezile aerul prăfuit

pe oamenii cu lopeţi cu nivelatoare

pe unii cu descărcatul cu împrăştierea

pe alţii cu datul din cap din umeri

pe cei cu întrebările

pe cei cu verificările

pe cei cu mâinile la spate

deja din zilele următoare

vor parca aici e loc e frumos

ca…

  himere crescute-n cuvinte

  versurile ard 

  alungate în suflet, tăcute.

  privirea tulbură ceasul stelelor,

  drum deschis în târziu

  înţelesul se bea din cupe amare.



  călător, am construit

  cu zgomotul paşilor iluzii

  pierdute in puterea mâinilor

  zidindu-mă în momentele toamnei;

  adăpost pentru zâmbetul abandonat singur

  am înflorit tandru noaptea.



  orele aleargă,…

Nu mi-ar ajunge apa din neştiute mări

să răcoresc deşertul ce gândul îl străbate,

nici vântul de-ar veni din cele patru zări

n-ar alunga durerea ce sufletul o-mparte.

Fântânile din tâmplă de-ar izvorî întruna

şi-ar curge pe sub pleoape fuioare sidefii,

n-ar desluşi-n tăcere ce a distrus furtuna

când toate-au fost nimicuri în clipele pustii.

Aş vrea să cred în vrăji şi cititori în stele

să mă găsesc fiinţă în propriul meu…

am numărat



cuminte

răbdător

toate aceste zile de când îmi spui

că vrei să fii beatificată



mă rogi insistent

să îţi aranjez o întâlnire

cu preafericitul

cu papa



pe Dumnezeu te lauzi

că îl cunoşti



eu nu ştiu de când

dar dormitorul zici

că îl împarţi de acum

numai cu El



numeri…

am privit printre frunze de salcâm

locul de cobalt

al sufletelor însingurate

le-am făcut cu mâna

semn de apropiere

iar mâna a pătruns în pieptul aerului

acolo unde-i simţirea mai adâncă

fântână de păstrat la rece

hrana cuvântului

a tot ce Dumnezeu a pus

în sticluţa transparenţelor

păstrătoare de efecte luminoase

pe vârste unice irepetabile

unde nimeni nu revendică nimic

pământul…