în patru împart

sec bobul de grâu

și-mi dă pâine cu rest.

oare unde e încolțirea?

în patru am ochii

când mă trezesc

și-mi dă orbire cu plus.

oare e întuneric?

în patru pun versul

două se văd bine

două să le ghiciți.

oare ce e, ciupercă?

în patru împart…

În țăndări fascinante de lumină

Limpezesc, la mână, bucăți de întuneric.

Prea multă sudoare de glezne îndoite

Pentru o biată oglindă negru-opac.

Întind apoi timpul furat, pe creier

Îmi pulsează tâmple a pământ mucegăit

Și-mi răsar viu neuroni ancestrali

În vârfuri de degete impar neagățate.

Cuprind teama din venă cu lauri

Să mi se…

 Făuritorul

 - făuritorilor de vise - 

am venit la hotarul dintre mine şi Tine

la chemarea Ta Tată

ca să mă torni într-o matcă friabilă care nu mă poate cuprinde

 şi-n care ţipă sângerată revolte…

şi pentru vectorii de întuneric

o teoremă

care să demonstreze

că numai o noapte a fanteziei

le-ar mai putea crea aşteptări

şi nu de harpii

nescoase din uz şi flămânde

îmi e teamă

(mi-e spiritul viu - ele vânează prăpăstii)

de combinaţiile-absurde

ale ideilor preconcepute

de permutarea valorilor

în anagrame de suflet necitite cu soarele

şi de neîncercări

Tinereţea…

aburii pământului

ca şi apa care se scurge

printre degetele

ce se cască-n aer,

nisip ce curge

în clepsidră

şi nu-l pot reţine.

Forţă aparentă,

falsă prospeţime.

Tinereţea.

să mă descurc cu atât de  multe sensuri potrivnice

cuvintele umblă împiedicate

 

am lăsat doar tăcerea-mi

să se așeze lângă Muntele Sfântului Semn

să mă învețe cum se tace înalt

până în adâncimile ochilor

binefacerile liniștii senine

care doarme pe prispă

îmi spune cât de aproape este depărtarea

uit pași între mersul de exaltare

și târâtul deprimărilor adânci

în același punct imposibil de trecut

limbajul lăuntric și cel…

mă descompui

din gânduri o mie…

între tăcere și durere

e doar un pas.

nimic de spus……

Sunt unul, dar în mine-s doi

şi unul trebuie să moară.

Se luptă-ntre ei

şi niciunul nu poate să biruiască.

Le trebuie un semn de la mine,

dar nu-l primesc,

nu ştiu

care dintre ei îmi va plăcea;

am să-i las

să se tot bată

până unul o să cadă,

şi-atunci o să-l ajut să moară,

dacă nu… voi pleca eu.

Sunt între viaţă şi moarte,

ca un circar pe sârmă

la mare înălţime,

de-o parte a sârmei - viaţa,

de cealaltă - moartea,

iar eu sunt la mijloc

şi trebuie s-aleg,

dar nu ştiu de care parte

e viaţa

şi de care - moartea,.

mi-e teamă

când, ajuns la capătul sârmei,

n-am ales

şi voi rămâne

între o viaţă şi… cealaltă viaţă.

sfântul cel de dimineață îmi spală fața 

din căruța zorilor aruncă bolovani de lumină 

mariachi își acordează chitarele 

îmi cântă în jurul frunții 

peste balcon inima flutură dă onorul ayyy 

strâng în pumni cenușa serenadei 

alții ies la așa sărbătoare 

gardianul virtuții este astăzi mai gras 

zuruie decorații exfoliate din…

Lacrima din abisul durerii…

adormisem lângă trunchiul copacului doborât

în ziua în care fulgerul acela trist

mi l-a ales să-l duc pe umăr

să-l plimb prin  deșert…

ce alt laitmotiv

dacă nu imbatabilul

şi totuşi există

ar mai putea să-mblânzească 

asprimile toamnei

şi să-mi brodeze pe chipul mâhnirii

alt zâmbet…

sinele tău
prea tânăr să asculte
privighetori

eu
mult prea în vârstă
să nu fiu de cântec însetată
ca de-o iubire
din care nu mori

mă răsfrâng
în poeme
ca-ntr-o primăvară
târzie
ori
în moartea
sosită mai devreme
cu o veşnicie

Îmi sădesc adânc gândurile

Cu gura plină ochi de pământ

Înclinat umil la orice pădure

Ce tace frumos liniște, sfânt.

Cresc în jos vale de deal verde

Mărginit de albastră mirare în sus

Zâmbet udat în lacrimi de stele

Ce plouă moale, târâș și abrupt.

Focul sacru a ramas nemișcat

Cântând fără noimă pe febra…

Aleargă la izvor dimineață

La o aripă distanță de întuneric

Umple căușul palmelor cu apă

Și citește-ți limpezirea în ea

Are forma unei inimi curate

Prinsă între două timpuri reci.

Nu mă crezi?

Privește!

20 07 2012

ȘTEFAN OANĂ

Sub paşi tăcuţi,

vasul de sticlă

se spărgea

privind

la picioare invizibile…

în deşertul vieţii sale.

În cerul mototolit

şi umed,

colcăie

ca viermii între noi

printre alte cadavre duse

de atâta dor,

răbdarea şi nervii.