Moto:

„Stau ca şi cum cineva

ar trebui să-şi aducă aminte de mine

şi-ntre timp, ros de aer şi nins

mi se stinge lumina-n oricine.”

Cântec – Nichita Stănescu

o să tac

alb

 neîmprejmuit

strângând la piept toate cuvintele

trecătoare lebede prin oglinzi

mute şi ele

sclipitoare

vulpi argintii în blana zăpezii polare

înşelătoare

mistică

şi rece

mai rece decât…

Venele de la gât

se umflară.

Zvâcneau

zumzăind umbra

buruienii minţii

ce se întreţesea

cu gândul.

dorință

un mort din mine a plecat spre stele

să ducă-n univers visele mele,

a luat cu el tot ce aveam mai drag

pe drumul lui de veci și de pribeag.

și –a vrut, ajuns acolo, să mă cheme

bătrân și orb, boșbâcâind prin vreme,…

în același vis

nesfârșit

îmi ispitesc singurătățile

pe clapele ridicole ale unui pian vechi…

Noţiunea timpului

se pierduse-n discul de foc

ce părea să rămână cocoţat

pe culmea îndepărtată

pe unde pătrundea aer

şi-o rază slabă de lumină

pentru a alunga

întunericul…

de-atâtea (ne)pătrunderi

între umerii mei drepţi

podul de sare

peste care trece regele

durut de căutarea celei mai blânde căderi

în hăul aşteptării

graţie paşilor săi de…

undeva la ora asta se moare spune poetul

îndrăgostiţii împart sentimentul în doi

undeva la ora asta se naşte un copil

pe care Dumnezeu îl va legăna

pe o aşchie de lumină



toate lucrurile astea există

însă tristeţea pe care o împart la unul

sfredeleşte…

Sunt clipa ce tâmpla mângâie uşor

Când noaptea se revarsă prin fereastră

Iar gândurile foşnesc adormitor

Purtate lin pe unda ei albastră.

Şi sclavul ce nemuririi m-am vândut

Cu tot parfumul cerului în floare

Când timpul odihneşte ca un sărut

Pe culoarea oboselii care doare.

Sunt accentul unui cântec dintr-un gând

Închis în suflet cu lacăt pus de soartă

În dimineţi ce suie rând pe rând

Spre cer…

Am privit spre oameni

şi am văzut durere,

tristeţe in ochi,

singurătate

şi neiubire.

Trecem nepăsători

pe lângă vieţi încătuşate

de neputinţe

fără să avem tăria

de a le vorbi.

Ne izolăm într-o altă lume,

scriem pe bloguri despre tot şi toate

dăm sfaturi de credinţă

şi de trăire…

Avem N prieteni pe facebook,

am devenit dependenţi de liku-rile lor

ca de mângâierile celor apropiaţi.

Comunicăm şi-i iubim…

Aerul 

strălucea de transparenţa

sufletului ce sfida moartea

abrutizată în pasiuni feroce

plutind pe o apă nemişcată

de starea de nelinişte şi neîncredere

a unei obişnuinţe îndelungate

de-o viaţă.

Nimic

nu tulbura tăcerea

inundată de lumina

gândurilor turnate

în tiparul emoţiilor puternice

potolind setea necontenită

strânsă intr-o viaţă

în cupa fericirii.

O clipă...

    Pas infinit

                       lui Antonio Machado

Am să fac drum peste mare,
nebătătorit de pulberi
și-l voi face-ncet și liber
ca să crească din adâncuri.
Nu toiag ci adiere
îmi va sprijini plecarea,
molecule curgătoare
îmi vor sprijini chemarea.
Învățat atunci să umblu
peste nestatornicie,
se va face drum
și pasul, peste hău va fi să fie.

odaia se umpluse de fluturi

dintr-o vară bizantină

câțiva se odihneau pe fotoliul încercărilor

într-un gol pitoresc…

îți spuneam cum crește lumina

iar tu îmi șopteai

scrie

ca un copil ce nu îndrăznește să privească

pomul lui de crăciun

ingenunchiam până la ochii tăi

strecurând dimineața prin lapte



nu știam cum îți călătoresc nisipurile

peste umbrele noastre



mai multă lumină strigai

fără să vezi sărbătoarea



câtă pâine între două anotimpuri



așa a fost prima zi înaintea imensului



încă te aud

...și…

Icoane și umbre prin casă se-aud

Plângând neputința de-a fi împreună,

Și-n brațele nopții trăiesc tot mai crud

Un strigăt de stele ce-mi picură-n mână.



În menghina clipei mă strânge cuvântul

Lăsându-mă gol de ani și de viață,

Și simt cum zâmbește sub talpă pământul

Când toate-s legate cu-o șubredă ață.



Se-aude cum plouă prin pomi fără vină

Mi-e dor de ce-a fost cândva între noi,

Și…

Tu niciodată să nu-mi uiţi privirea,

O tălmăcire a gândului hoinar,

Sub pleoape ce ascund nemărginirea,

Pe când un suflet se zbuciumă-n zadar.

Nici ochii mei cu geometrii impure,

Privindu-ţi urma de împleticite gambe,

Ca un balans prin spaţiile pure,

Sau prin apus de colorate stambe.

Să nu uiţi ziua cu fundă de arnici,

Când ameţit de nefireasca-mi fugă,

Ca într-un vis de…

Cu zornăit prelungit,

puternic şi necontenit

din întuneric

izvorăşte-n

zumzetul glasului...

cuvântul.

În zidul construit din sufletul meu

am să te sădesc într-o dimineaţă

fereastă să-mi răsari

cu iubire infinită şi dulci sărutări

să te simt cât mai aproape de inimă.

Scâncetului tău uşor perceptibil

îi răspund prin îmbăţişări tandre,

ochii tăi înfloresc în izvor cristalin de lacrimi,

privirea ta are o candoaare angelică,

amalgam de demnitate şi…

o vreme din peisaj

deci pictore

îmblânzeşte-ţi ideile

cu un ton de răbdare

pune pe stand by

tuşele de subînţeles

culorile complementare

şi umbra

nuanţele zilei

nu resping contrastele

dar nici nu le atrag

pentru că lumea întreagă virează spre alb

lasă-mi timp să mă vindec