Ca un vârtej

într-o prăpastie

din adâncul sufletului,

cu fire inconstantă,

pierdut se lasă…

în pasiune.

TALPĂ DE PĂMÂNT DE IRIŞI

                           lui Ion Lazăr da Coza - liber-cugetător asumat -

nu mă căuta după zodie

genunchiul s-a înnecat într-o astenie de primăvară

îngerii adună câteva zâmbete şugubeţe

pe care le explodează ca mărţişoare

în pieptul lui Marte

printre dinţii încruziţi…

rugină ecourilor

când mă readun în cenușă

vânătorii rodului…

din ochi ne curg nopțile 

ca un rimel 

insomniile lasă cratere sub pleoape 

captează lichidul orelor pierdute 



orașul stă cu capul în jos 

se scutură în prăpăstii 

de oamenii care pășesc pe vârful urechilor 

să nu îi audă nimeni 



noaptea se hrănește din tomberoane 

cu suflete înghețate 

mestecă gumă 

să…

Iar scuipă taica chronos cojile clipelor

Peste noi

E ştirb bătrânul !

Din când în când mai scapă si mieji

Aşa …

Ca să ne amintim că timpul are şi miez !

La geamul mansardei a răsărit un ochi

Uriaş ochiul ăsta…

Cât un tramvai de mare

Şi mai mare chiar…

Cât ochiul celui mai mare dintre ciclopii care

Au existat în cartierul meu.

Nimeni nu poate vedea prin el

Dar se poate oglindi

Cum se oglindeşte nimicul în reflexia…

Căutăm între noi un cuvânt, o tăcere

Printre fire de iarbă un surâs s-a oprit,

Răzvrătită prin suflet stă a clipei plăcere

Şi de teama-nserării dintre noi a pierit.



Ne atingem cu zborul unor fluturi târzii

Lăcrimând fericire pe obrazul bolnav

Şi te-aştept de oriunde lângă mine să vii

Când se-aşterne tăcerea peste gestul suav.



Ne promitem priviri peste umeri de stele

Reclădind din lumină pod spre vise pierdut

Şi tresar când ating…

Iubirea ta îmi dă fierbinţi fiori

Eşti cea  mai frumoasă dintre flori!

Călătoresc  în fiecare noapte-n vis

Unde am obţinut viza pentru Paradis.

M-ai cucerit, numai la tine mă gândesc…

Patul
acest ținut al iernilor polare
mă adună într-un colț
ghem de arici
să nu mai poată fi tăiată
luna
și
sub pretextul proprietății
să vinzi pentru doi bani
partea plină
apoi îmi dezmorțesc picioarele
atingându-le de aurora
din podul palmei
și decupez adâncul
sub formă de inimă.

înainte de adevăr

sau minciună eşti tu

mărturie

pleoapa stângă-i noapte

cea dreaptă-i …

april

a venit luna lui april,

se-aude prin ceruri un tril,

soarele a aprins zările

și ne zâmbesc iar florile.

privește stelele vrăjite…

O tânguire nedesluşită

într-o mişcare bruscă

rostogolindu-se spre tâmple,

se pierdea în vânt

în peisajul ameţitor

al aburului luminos

pe străduţe întunecate,

într-un strigăt sonor.

Vieţi îngrămădite

de suflul pasiunilor

pe nesfârşite întinderi,

adulmecau

tumultul zgomotului vag

când pietrele scrâşneau

sub torsul sunetului limpede

ce străbătea prin ceaţă,

lucind în apa ploii.

n-aș scrie aceste rânduri niarne*

dacǎ aș înțelege

de ce ne îndepǎrtǎm atât de ușor aura

acoperindu-ne cu impresii sumare

sfâșiindu-ne trupul de sinele sǎu

și-o fi închis pentru noi cerul ferestrele

lǎsându-ne invizibili în cetǎțile lui

știu cǎ…

RITMATE MEMORII 

ore despică

pe fulger cobor în abisuri

fir de argint

pulsează materia foşnitoare

cârduri de vrăbii

conduc printre sorocuri …

Coboram treptele spre liniştea serii



câteva păsări cu aripile prinse de soare



îl duceau după măguri



stele sfioase ca fecioarele cu părul despletit



îşi anunţau prezenţa prin zări



şi dincolo de sufletul nostru în care



a încăput toată viaţa de până acum



se-auzea ecoul primei despărţiri de lumină



vântul ne săruta pleoapele



încurcându-ne privirea printre gene



eram atât de frumoşi fiecare ascuns



în…

mi-am întors cu tărie conturul

din goana secundelor

prea mi s-au adunat colțurile

mi s-au îndoit genunchii

și râd



numai cuvintele zboară

numai ele



sunt doar o bătaie de inimă

în ceasul infinitului

doar un portativ

pe un chip atât de omenesc



nu mă întrec niciodată cu vântul

nici cu soarele

doar sărut fiecare floare

fiecare izvor

și cută a inimii



nu sunt capabilă să văd seara

nu…

Doar în albastru

să mă pierd

mă doare

și doar în roșu

mi se pare prea obscen,

mai umed

mă lipesc de ceață

să-mi pierd identitatea,

cel puțin.

Atâta claritate-n jur

e deprimantă,

nici curcubeul

nu e scos din joc.

Lumina de la soare

e o bacantă,

înșelătoarea umbrelor

vândute-n iarmaroc.

Doar ochiul meu pătrunzător

nu vede

cristalul ce reflectă

doar pe părți

și nu e loc

pe lumea asta toată

de…

ai fi putut să fii orice

ai fi putut să fii orice: pasăre, floare sau gazelă

dar rânduită-a fost să fii femeie, Evă,

tu treci prin lume precum un tren de noapte

după care toți trecătorii flutură…

Înecat în ceaţă

într-o mişcare monotonă

în linia tulbure

a cerului palid,

părea nemişcat

printre meandrele

unei melancolii

în palida culoare

îngustându-se

spre orizontul

din apa gălbuie

când, peste obloanele

închise, zorii se iveau.