mi-am întors cu tărie conturul
din goana secundelor
prea mi s-au adunat colțurile
mi s-au îndoit genunchii
și râd
numai cuvintele zboară
numai ele
sunt doar o bătaie de inimă
în ceasul infinitului
doar un portativ
pe un chip atât de omenesc
nu mă întrec niciodată cu vântul
nici cu soarele
doar sărut fiecare floare
fiecare izvor
și cută a inimii
nu sunt capabilă să văd seara
nu încă
dar când ridic linia orizontului
mă azvârl cu toată pofta
iar de acolo ies mereu cu alt ochi
îmbrățișările au iz de mentă
frecată în palme
cu mișcări circulare
dacă îngân pietrele
sau sprâncenele tale
ca o flacără
primește-mi brațul
alunec
oare
paradisul tău
stă înclinat de al meu
Adaugă un comentariu
oare
paradisul tău
stă înclinat de al meu
superb!
Gabriela,Ioana,Cris sunt onorata de prezenta voastra.O saptamana cu soare va doresc!
Vasilisia,multumesc pentru aprecieri...din suflet
Cautari Sofy....cautari...poate intr-o zi..
te pup!
Am scapat de cacafonie.Multam Ioan! Pemtru a cata oara?
cu drag,Malina
nu sunt capabilă să văd seara
nu încă
când ridic linia orizontului
Scapă de cacofonie, ca totul să fie băț.
da Coza
Am vrut să citez niște versuri, dar ar fi nedrept pentru celelalte. Minunate gânduri, intense trăiri, superbă poezie!
Este esențial să existe un stâlp, un punct de echilibru . Când de el se sprijină Paradisul, e ideal. Foarte frumos!
Vâlvătaia căutărilor frenetice, puterea împăcării cu sinele a tensiunilor interioare, răvăşitoare prin căldura iluziilor şi-au dat drept capăt de întâlnire paradisul. Dar drumul este pavat cu obstacole şi nici capătul nu se vede clar...
Admiraţie, Sofy!
Frumos...
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE