ți-am rămas

într-un tramvai

dator...

ne ducea spre-un orizont

ciudat

unde stelele își trag

la polizor

limbul…

Prin orologiul razelor solare

curg pterozauri călători pe timpuri;

Își proiectează umbre pe nisipuri

cu-aripile de vânt - epoci hoinare.

Plutește în derivă corabia cu morți,

un val atinge pupa cu buzele livide,

în labirintul rece atâția mateloți

s-au rătăcit spre ceruri cu brațele deschise.

Pe-nșelătorul luciu al umbrelor din radă

sclipesc epave albe încremenite-n noapte,

cu fruntea aplecată, un pescăruș clipește

când în adânc un pește începe să înoate.

Încet, din nefirescul tablou al morții lente

se nasc perfide alge cu adn-ul mistic,

miriapozi telurici…

Am iubit întotdeauna

Lumina gândului creator

Ce troienește lumea

Cu străluciri nemuritoare

Petalele sale calde, catifelate îți pictau

Pe obrazul bronzat și în priviri

Fatale luciri!

Pe fruntea ta, într-un balet maiestuos

Stelele-și uneau degetele grațios

Într-o coroană albastră de perle.

În văluri străvezii

Cu romanițe și maci se gătesc

Sânzienele, măiestrele nopții

Și horesc lângă fântâni, prin poiene

Cu voluptatea…

se așezase pe iarba uscată se prefăcea că stă la soare dar sigur medita

de la o vreme refuza să mă însoțească peste tot

părea derutată dar nu avea încotro

purta aceleași haine cu mine

uneori ceva mai decoltate așa încât năvălea primăvara în sân

iar gerul părea un trecător amețit

în pantofi de culori diferite

uneori se asorta cu luminile din las vegas

alteori adormea într-un fagure…

Plouă-n Moesia* cu lacrimi de sfinți;

Pe troianele verzi, stejarii cuminți,

cu vechi rădăcini, se preling bizantin

prin frânte bazilici, în ritm sanguin.

Se spintecă naltul cu murmur de Christ;

Miroase a bahnă, a mir și e trist;

Se simte-n genuni torentul ce curge

prin os de martir - șuvoaie de sânge.

Se zbuciumă ploaia - cenușă de nori -…

Învaţă de la flori cum să atragi privirea,

De eşti boboc sau de ai înflorit deja,

Iar de la arbori cum să îţi oferi iubirea

Acelora ce stau în umbra ta.

Învaţă de la ploaie cum cade la pamânt

Şi se ridică-n abur ca dulcele sarut.

Învaţă de la păsări văzduhul să-l iubeşti,

Şi nu privi în urmă, că nu întinereşti.

În fiecare…

Îmi latră ziua a blesteme,
deschide noaptea guri de lup,
atâtea răni se-ascund în trup,
să curgă sângele se teme.

E clipa marilor extreme
când cerul în bucăți îl rup
și latră ziua a blesteme,
iar noaptea cască guri de lup.

Se zbate viața în dileme,
emoții mor, dureri erup,
pe cine astăzi să mai cheme
rănitul, trecătorul trup,
când ziua latră a blesteme?

adina v.

19.07.2019

Dragă Kitty raiul este o cameră fără ferestre

Plină cu cărți în toate limbile pământului Să

Nu exagerăm totuși Trebuie să fie loc Oamenii

merg nu zboară din bibliotecă în bibliotecă

Lectura are nevoie de-o cale de acces

De pildă cărțile de poezie mă ajută să respir…