scrisoarea umbrei mele

[gina zaharia]

se așezase pe iarba uscată se prefăcea că stă la soare dar sigur medita
de la o vreme refuza să mă însoțească peste tot
părea derutată dar nu avea încotro
purta aceleași haine cu mine
uneori ceva mai decoltate așa încât năvălea primăvara în sân

iar gerul părea un trecător amețit
în pantofi de culori diferite
uneori se asorta cu luminile din las vegas
alteori adormea într-un fagure de mătănii
atunci mă făceam că n-o văd
era doar o umbră
umbra mea
îmi plăcea s-o știu îngândurată avea ceva din copila munților
în căutarea ierburilor de leac
privea insistent balansoarul care-mi legăna zilele
până într-o zi când
s-a îndrăgostit

am simțit-o îndată ce s-a spălat pe față cu stările mele
avea ochi oceanici adânci cât să te pierzi în ei
pas domol și
culmea
cânta fantastic
asta mi-a dat de furcă am auzit că hoții de note înalte au sfori pe tot cerul
fusesem convinsă că nu iese din vorba mea dar de unde
mai întâi a plecat vreo două ceasuri apoi a devenit iscoadă
- spionul dragostei -
fir-ar să fie
se ascundea prin toate colțurile inimii și mirosea a iasomie
era cochetă
și străină de bucuria mea
pentru lucruri mărunte

odată am văzut-o într-un parc lângă un soldat de piatră
de la el a învățat să imite șuieratul vântului
dezbrăcând copacii
de la el a aflat că așteptarea e doar o față a răbdării
acum stă mai mult la tine îți deretică prin casă

se așază la un pahar de vin cu tine
gustă din glumele tale și vorbește despre mine la timpul trecut
știu sigur
mi-a trimis o scrisoare
auzi
scrisoarea umbrei mele
am citit-o de câteva ori era caligrafiată cu sufletul
sufletul ăla pe care-l ferisem de rele sau așa credeam eu
zicea că-i mândră când pășește pe podium mai ales dimineața
or eu o duceam peste calea ferată o treceam dealul până spre asfințit
apoi o legam la ochi
să-i fie noaptea albastră

e clar
de când te-a întâlnit e alta
zadarnic i-am spus că toate poveștile frumoase urcă pe rug
cred că era puțin geloasă
de unde să știi tu
îmi zicea printre dinți
cum e să te înalți pe vârfuri să adulmeci parfumul pe care îl vrei doar al tău
și refuzi să înțelegi că tot se mai găsește câte un cocor
care să evadeze dintr-un tablou celebru
să ți se așeze pe umăr
te încăpățânezi
văd
te-ai trezit înaintea mea
dar casa asta cu acoperiș de pădure a strâns toți cărbunii
în palmele tale

[Nikol MerBreM]

Vai, Doamne :)! Regal! Eu, când citesc astfel de poeme, îmi las și umbră și tot, și pășesc ca un somnambul cu brațele întinse și cu un zâmbet imposibil de stăpânit, spre ușa poveștii. Mai vreau :)!

Drag,

Nikol

[Vasilisia Lazăr]

Umbra, un fel de Ego care ne controlează viața. Superb, Gina! Și eu am citit de câteva ori. Un poem de excepție.

[gina zaharia]

Sofi, Mihaela, Valeria, da Coza, vă mulțumesc și vă îmbrățișez!

[Ion Lazăr da Coza]

Metafore, limbaj poetic, mesaj...

da Coza

[Valeria Merca]

„am citit-o (și eu) de câteva ori (dovadă că lectura mi-a făcut mare plăcere) era caligrafiată cu sufletul.” 

Nespus de frumos și igenios construit acest poem!

Admirație, Gina!

[Mihaela Suciu]

Frumos univers liric, dar chiar de ți-e în apropiere, ai grijă! Bântuie ,,Hoțul de umbre''!

[Sofia Sincă]

Umbra, luată ca simbol pentru imaginea lucrurilor rămase în mintea poetei: spații fermecătoare, timp vrăjit sau trist, sentimente. De fapt umbra este ființa, însăși, alergând din inerţii ancestrale între iubire şi pasiune, realizări sau frustări.

Un poem meditativ, condus cu măiestrie de, Gina Zaharia prin elemente poetice de clasă.

Cu deosebită plăcere a textului,

Sofi

[gina zaharia]

Vă mulțumesc, dle Emil Dumitru! Cred că e bucuroasă că i-am dedicat o poezie :))

[Emil Dumitru]

...într-o zi m-am supărat și  m-am certat cu umbra mea

prea mă urmărește și mă plictisește că stă în urma mea...

dar eu am avut ghinion, umbra mea nu s-a îndrăgostit de nimeni

și acum e îndrăgostită de mine...

frumos, mi-a plăcut