Plângeai pădurii frunza rară,

Că nu mai e ca astă-vară,

Astăzi pădurea nu mai este,

Ajuns-am, Doamne, de poveste;

Şi larg se duse vestea-n lume,

Că ne-am vândut ţară şi nume

Pe-un blid de linte, ce ocară !

Dar suntem Iudă planetară...

Iar ăsta-i numai începutul,

Căci pare-se vine sfârşitul,

Fi-vom judecaţi întru păcat,

Sufletul ni l-am scos la mezat...

Dar oare-om recunoaşte vină,

Că-n rang întrecut-am…

(sonet)

Septembrie, focar de insomnie!

O frunză, în cădere, stă să plângă,

Iar vrerea mea se tânguie nătângă

Sub soarele ce arde-n veselie.

Durerea s-a mutat în mâna stângă,

Mi-e inima captivă-n colivie.

Un anotimp lipsit de poezie…

Doar doruri ce sunt gata să se frângă.

Povara nopții sterpe și năuce

Apasă greu pe umeri și la tâmple,

Culcușul tău e răvășit sub cruce

Și nu știu mâine…

cam multă linişte - aici

îşi zise Bojin

când se văzu singur

în cripta rece

oi fi-n rai

dar trecu ce mai trecu

şi simţi că-l iau frisoane

asta nu este a bună

să ştii c-am ajuns în iad

dar nici urmă de cazane

nici de smoală clocotind

să nu existe oare

nici rai şi nici iad

şi Doamne ce mai băsmesc

pe buza şanţului

babe

22.09.2019

        În nocturnă

        golurile bat

       la poarta inimii

       n-o pot feri

       mai scapă câte unul 

       puterile-i scad

       simțitor

       până-mi sare-n ajutor

       galeria de gânduri

      construiește-i

      un zid din nepăsare

      înscris să aibă

     …

A-ntâlnit poemu,-odată,

într-o dis-de dimineață,

poezia lătăreață,

ce părea cam încurcată.

Luminile pământului s-au stins, rând pe rând,

ca niște lampioane plutitoare

și-o liniște fantastică parcă mă învăluie.

O liniște ca un murmur de încrețituri subțiri - îmi șoptește apa!

Luna se-alintă moaltic pe trepte-nfrunzite

și-mi curge pe buze sărut de argint.

Păsări - lunatece statui -

mă iscodesc de pe ramuri uscate și nalte.

Cerbi de chihlimbar încremenesc,

ca arbori rămuroși, pe…

      Joaca umbrelor îmi amintește

      De cineva drag

      Caut în zadar să prind

      Un contur ori forma unor

      Imagini proiectate

      Pe peretele alb

      Când dau cu ochii

      De o ramă de lemn

      În care doi tineri se privesc

      Puțin mai încolo

      Un ceas vechi

      Amuțit de-un…

îmi spui că suntem diferiți

de parcă nu știu să alunec pe gheață

până ce cad pe spate ca un fraier

sau să alerg pe scări întâmpinându-mi iubita

omule și eu stăteam pe lăzile de bere

când nu era loc la mese-n restaurantele de lux

și-mi sărbătoream ziua de naștere la fiecare

întâlnire c-o nouă fată

apa minerală ni se dădea

doar…

Lunecă alb între lumi albastre,

purtător de văzduh

pâlpâind o scânteie.

Retina-i stângă lăcrimează

fâlfâit de vremuri blonde,

dans nupţial

pe catargul soarelui-răsare.

Vârfuri de aripi

îi poartă tristeţea

din meandrele vieţii,

ciocu-i acvilin

loveşte în plin

parâma dintre nopţi,

vânând o rază,

gheare-trasoare

se-nfig în mare.

Ţipăt sidefat,

edenică reminiscenţă,

confirmă implicita-i…

instinctul nomad

al omului suină

nu rezonează decât

cu balastul modern

atât de adorat

de moravuri primare...

nepătruns, neatins

de aspirațiile unui suflet

neatras în discursuri

sapienţial-bombastice,

dar vrednic de taifas

pe subiecte de anticipație

sub povara crucii,

la un tete-a-tete...

cu Dumnezeu...

        Du-te gând cât mai departe

        De minte mi te desparte

        Piatra grea ia-o cu tine

        Sus pe munte pune-o bine

        Du-te gând te rătăcește

        Prin păduri și povestește

        Cum mi-ai strâns inima-n gheare

        De teamă și supărare

        Du-te gând te cuibărește

        Într-un…

aşchie nefericită

ruptă din pomul vieţii de apoi

plopi şi salcii şi arini

nu-ţi pot ţine locul

n-ar şti cum să lege nod

piatra de râu

la gâtul singurătăţii

iar din trup

să zidească

puntea suspinelor

doar ploaia şuşotea

sărutând asfaltul,

plânset surd ca un prohod...

mai rămân încă o vreme…

Se stinge luna peste omenire

și, în noi, luminile se sting

cum lumânări de vise ard spre pomenire,

cum vis, speranţă, nu se mai disting...

se stinge luna peste întreg pământul

şi, în pământ, durerile se sting

când unii îşi încalcă jurământul,

când jurăminte ard şi te ating...

se stinge luna peste omenire

căci omenirea uită de a sa menire!

Se stinge felinarul străzii

şi, la fereastra ta, un…

Prin tine curge infinitul

şi infinitul meu... eşti tu;

de mii de ori trăit-ai răstignitul

ca să renaşti din da şi nu.

Un da albastru, făr’ de vină,

se-aşterne în ochii tăi zdrobiţi

de greutatea anilor-lumină

ce zac pe drumuri înrobiţi.

Un nu făţarnic, înnegrit

de-atâta întuneric mintenal,

îşi face loc pe treapta de granit...

Inima-i grea, cât un…