l-am crezut mai întâi nebun

umbla aşa prin lume

cu felinarul aprins

şi noaptea şi ziua

la vânătoare de zâne

mai întâi le puşca apoi le punea să cânte

şi ceaţa - mereu era ceaţă când vâna -

şi ceaţa îi umplea ochii

apoi îi intra pe o nară în suflet

şi se umfla ca un balon până se făcea dimineaţă

ceaţa de noapte e mult mai rea

mai aspră

decât restul de ceaţă

se lipea de tine de trebuia să te scuturi ceasuri întregi…

poate sunt unic, sunt unic?

poate am vrut să mă închid în oglinzi

să mă uit să mă pierd în țărână

printre ziduri pe scări în cuiburi pustii

fără să urlu să mă doară să-mi ţip neputinţa

să mă las aşa purtat pe drum prăfuit

plin de frustrări de prea plin

cine am fost ce mai sunt ce puteam să fiu

doar eu mă mai întreb

și tot doar eu mai ştiu să răspund



sunt ceea ce fac

ce gândesc

ce simt

ce trăiesc

ceea ce tu mă…

se limpezește ochiul a verde

a căprui în aşteptare

însingurat se scurge gândul tulburător spre zare

câtă uitare câtă tristeţe şi-atâta însingurare



odihneşte-te în mine îţi zic

şi uită-te cum înflorește sub pruni reveria

cum se stinge lumina în lumânări

fără de sfârşit apocalipsă

cad îngerii unul câte unul

cu rana de cer adânc înfiptă-n piept

şi tremură a moarte lăstarii de crin



după un timp

m-am regăsit mă prind de la urmă în…

dintr-odată sufletul meu a amuțit

ferestrele îi sunt oarbe

s-au stins

nici măcar nu-ți pasă

treci nepăsătoare ca o umbră peste pieptul meu

ca o rană e dragostea noastră

și cum se chinuie zarea în veșnicul apus

ca o aripă

străpunge cerul și se pierde lichid



mă răsucesc pe călcâie în sufletul tău

tot o rană

cu tristețe cu furie ce rău îmi este

am obosit și nu ne mai reîntoarcem

unghiile tale zgârie adânc oglinzile…