copacii îşi strigă dorinţele pe aleile toamnei

pietruite cu visuri  smarald

 frunzele se aprind în hora veşniciei

sărutând pământul monocrom

 crengi pustii înalţă spre ceruri rădăcini

neştiute de zbor

….

un soare gol se înveleşte cu nori sfâşiaţi

de aripi abandonate de cocori…

Timpul carnivor - fără timp...

Timpul ni s-a depărtat treptat-treptat,

Ne-am fărâmat puţin câte puţin,

În urma noastră a rămas totul,…

 

 la început am fost eu

 și-n tot întunericul ăla  

 nu știam cine sunt

 

 călcam ba pe apă

 când pe pământ eram

 abur

 

 apoi ai apărut tu

 și s-a făcut lumină peste tot

 

 abia atunci m-am recunoscut…

în acord divin

curbată într-o linişte criptică

îmi pictez urma în cuvinte

în ropotul ruinelor de sub cearcăne

dezvălui noi dinastii ale…

Toamnă blândă îţi trimit

Mesager la uşa ta  …

cândva mai aveam



şase ţigări cu care



îmi împărţeam disperarea



în nopţile fără lună







acum s-au sfârşit



odată cu jumătate



din plămânii mei plictisiţi







respir cu economie



mirosul tău uitat



pe faţa de pernă



pe care ţi-ai sculptat sărutul











te strig retoric



în bezna



coborâtă treptat…

   Pupa  Veşniciei

În ţara fluturilor lumea din mine devine diafană şi albă

vitraliile vremii s-au scuturat în pielea înţelegerii

şi-au adunat culorile înţelepciunii picătură cu picătură

plătite în vamă de soartă rotitoare

şuvoi de…

Sufletul ca o vioară

Ce se tânguie în noapte

Căci artistul ce odată

Blând o mângaia cu arcuşul,

A…

în zona verde a sălbăticiei din tine

toţi văd

cum avalanşa de gânduri

rostogoleşte perpetuu

bulgării de lumină

şi cum trezeşti

avatarele străine din sfera parabolei

doar curbându-ţi metafora zâmbetului

peste dimineţi

îţi plouă grădina cuvintelor

cu fluturi neîncovoiaţi de rutină

de pe fiecare ţanc al poeziei

aruncă-te

ai încă nouă vieţi

Mai știi?

Rămas

fără cuvinte,

îşi golea mintea de amintiri.

Încerca iluzia

că ziua

s-a sfârşit…

Stăteai la ușa inimii mele

Și băteai...

M-am uitat pe vizor:

„Mai târziu Doamne“ am zis

Și-am pus zăvorul.

M-am închis pe dinăuntru

Am rătăcit pe dinafară

Și în rătăcirea mea

M-ai respectat când eu strigam

Că am liber arbitru.



Diamantul iubirii

L-am tăvălit prin noroiul logicii

Și ochiul meu bolnav

L-am dus la doctor...

Doctorul Te cunoștea

Și candela stătea lângă EL...

(Teo…

şi plouă

în cartierul Montparnasse

plouă de luni de zile.

Câte o siluetă se mai zăreşte

cu faţa trasă pe geam

privind cum apa a crescut

mai mult de 3 metrii

̶  o să ne înecăm  ̶

la N-S-E-V de mine lumea strigă :

o să ne înecăm

CA SĂ VEZI CU OCHII TĂI!

Un copil fugea prin curte

Şi, deodată a căzut...

S-a lovit tare la frunte,

Dar şi ochiul l-a durut.

Printr-un ochi de geam priveşte,

Soarele din raze-n jos,

Chipul fetei ce-mpleteşte,

Ochi pe faţă şi pe dos.

La căruţă moş Costică,

Păzind ca ochii din cap,

Şi-a pus „ochiul de pisică”

Iar caii din ochi nu-i…

a tatuat un portativ

în ghiocul palmei



și fredonează



caută un pod

 unde să poată urca  vechi cufere

 cu partituri decolorate


mai poartă doar sentințe

care o strâng


dar scrie întotdeauna dinlăuntru

la felinarul ros de ani

cu îndemânarea unui păpușar

dintr-un veac cu gust de ceară

bătrânul cioplitor

își netezește drumul spre uitare

fără păreri de rău

la masa cu-amintiri

își pune copiii spre hrănire

bucăți de piatră

pe care în fiecare dimineață

cu tremurul degetelor

care trădează o sfințenie de maică

le șterge praful

și lacrimile

apoi frământă dalta într-o legendă a tăcerii

și păsările înaltului albastru…