Îmi strâng lumină de din piatra mută

şi o zidesc culoare pe un cer

tu mă îmbii cu strofa ne’ncepută

muşcând din ea încep şi eu să sper

înalț castele pe nisipul mării

caut cuvânt ascuns la cap de dig

mă vărs cu fluviul înspre largul zării

când nu mai pot încep ca să te strig

mansarda ta e gara din poeme

din care nu mai pleacă niciun tren

am coborât de mult din astă vreme

decolorată umbră pe-un desen

te…

Nu pot să-ţi port pe braţe-ntreg amurgul

mi-e teamă-n lumea lui neprimitoare,

când printre stele-aleargă demiurgul

şi fluturi albi tresar pe fiecare floare.

Sunt azi îndrăgostit de frumuseţi stinghere

şi nu plătesc când ochii-mi lăcrimează,

eu n-am predat stindardul clipei efemere

chiar dacă dincolo de vise se-nnoptează.

Trec uneori cu tâmplele scăldate de lumină

prin templul tău zidit din…

Când m-ai uitat, în zori, pe drumul serii,

Eu mi-am făcut din stele un palat

Și-am scris ceva cu ochii depărtării –

Ceva despre un crez…

Notă de constatare:

"Erorile din  text este făcute din greşeală"

Iubito, ies deseară-n patrulare

Cum aţi binevoit să-mi ordonaţi

In uniforma nouă din dotare…

motto:…

Atârnă luna prinsă-n cer de tine

lumină albă grea în întuneric

îşi rupe aripi vântul pe coline

iar lucifer se deghizează-n cleric

în părul tău secunda hoinăreşte

se pierde drumul lung în pragul gurii

mă rătăcesc şi eu cu ea orbeşte

unde mi-e luna, mi-au luat-o furii

soroc de viaţă caut în cuvântul

întipărit de tine într-o carte

am aripi frânte cum le are vântul

dar îţi citesc poemul mai departe

eşti…

Ploaia învăluia

sufletul. Primise impulsul

sub mângâierea soarelui.

Părea un spirit fără corp.

Îşi ridică privirea

întinsă şi goală.

Se insinua aproape sălbatic.

Start cu toate simţurile online date la maximum

risipind zâmbete

pentru prima dată…

Lumina…

lumina interioară ne sapă cu dalta amintirile

supărată că nu ştie să şlefuiască contururi bine definite

încurcând-o penumbrele…

Timpul…

timpul are şi el o daltă

o altă daltă…

Astronomic vorbind
Pietrele nasc.

Buruienile înfloresc
Și ele, frumos, dar des.

Păsările zboară
Cu capul în jos la sud.

Izvoarele nu se revarsă
Și nici nu ne inundă.

Dacă te-aș iubi ieri
Vei răsări iarăși, mâine?

Universul, zic eu
E limita posibilă

De imposibil.

21 06 2013
ȘTEFAN OANĂ

Strângem cuvinte ca avarii banul

şi le închidem în poeme-lăzi

pentru dobândă aşteptăm tot anul

doi cerşetori la colţuri vechi de străzi

trăim intens prin crâşme şi mansarde

naştem iubiri şi uri naştem pe rând

reedităm revolte comunarde

dar spunem teiubescurile-n gând

te am zidit în timpul din cuvinte

poem-femeie demon pământean

dacă te uit tu mă vei ţine minte

şi peste noi va trece încă-un an

cuvinte…

Sonetul morţii scris pe os de tâmplă

deşert în vorbe timpul de-l reţin

mai cade stea o naştere se-ntâmplă

la inorogi mai vin să mă închin

au emigrat sub cruce toţi ciclopii

sunt obosiţi şi merg să doarmă-un pic

eu mai visez la cârduri mari de dropii

din miez de noapte n-a rămas nimic

mi-e timpul strâmt şi marginea aproape

secunda scurtă cade ghilotină

sonetul curge legănat pe ape

dar cârd de dropii nu mai…

Precum lipsa întunericului

Iubirea se dă gratis

Dar puțini stau la rând...

Diminețile se numără.



Cuiele ruginite dor

Nu și moartea

Dar ce știu eu...

Nu am murit, încă, niciodată.



Iarba călcată se răzbună

Odată va crește din noi.

Mulți nu cred în verde

Dar toți stau la rând.



Iubirea e gratis

Dar nu și degeaba!



28 06 2013

ȘTEFAN…

Revino te astept la gară

Pe-acelaşi izolat peron

Unde-aşteptam ca să apară

Un tren cu ritmul monoton

Te aştept,  tu…

 Redivivus, Diogene!

ca si antan,

- căci asta-i scrisa lui -

bântuie ca un prins între ceruri

cu felinarul aprins

şi caută

un om

să scrie,

să cânte,

să danseze,

căci moartea se sfieşte

când se poticneşte

de-o pezie, un cântec sau un dans

şi umblă Diogene

ca o nalucă prinsă între ceruri

şi strigă, strigă, strigă,

căci strigăt după om, după…

În grădină, lângă poartă,

un nuc adolescent pe lângă care, zilnic, la aceeaşi oră,

trece un semn de întrebare

cu pas şovăitor ca un poem desculţ

şi umerii căzuţi sub greutatea

vinii moştenite

- nimeni nu l-a-ntrebat de vrea să fie –

În ochi, strat peste strat, tristeţea cât un munte

abia ieşit din mare

Un buzunar, întors

în celălalt, un ban

de pâine

sau de…

Îşi dezlipi ochii

de chipul pătruns blând

fără să-şi reprime

un zâmbet cald.

Nu putea scoate un cuvânt...

Se simţea descoperit.

Ca un clopot

al sângelui în mână,

se zvârcoli fără somn

într-o necontenită foame,

bâjbâind la lumina lunii

ce curgea la picioarele lui

şi-i tăia respiraţia.

Nu era uimit de imaginea

gravată în memorie.

Nu îi era teamă...