tu scânteie

 ai aprins în mine lumina

 uite

 uite-o cum arde în ochii mei

 se luminează de tine

 și văzând dumnezeu că lumina e bună

 a numit-o zi

 eu te numesc

 astăzi 

Vorbele şi nodurile inimii

Ascultă-i inimii vorbele din ochi,

în nodurile adânci, împletite în barbă.

Alungă-i negura, ce i-a umbrit

seninul murelor aruncate în craterele durerii.

Redă-i soarele,

să nu-i mai simt sincopele focului.

aplecat peste indiferența ei 

culeg în palme cenușa curcubeului 

după ploaia de ieri 

cerul arde mocnit 

cad păsări uriașe în mare 

ridică un tsunami de fluturi peste orașele de coastă 

farul iubirii s-a stins 

de ieri corăbiile se izbesc de stânci 

ca nopțile albe de răsărit 

și fumegă țărmul de umbre 

în ape reci îmi…

În imaginile oglinzilor,

reflexiile zilei zâmbind

din imperiul simţirilor.

Ochii

îi jucau în lacrimi

într-un amestec de uimire

privindu-şi bucuria feţei

alcătuită

din bucăţi din feţele altora

cu surâsul inefabil…

Am vrut să-ţi scriu despre câmpii cu maci,

despre mireasma lor în serile de vară,

de stele căzătoare în mâini de vârcolaci

în ceasurile nopţii când visul te-nfioară.

Era un fel de teamă care ardea prin mine

topind din loc în loc bucăţi din amintiri,

un timp ce-a putrezit pierzându-te pe tine

în templul unde macii înmuguresc iubiri.

Voiam să ştii, iubito, de ţărmul fără valuri

unde te-aştept…

s-a tras cortina peste munţi

caii dorm pe…

M-am săturat de zile-nveșmântate-n ploi

Și în iluzii ce-mi zâmbesc sarcastic,

De ochii mei privind aiurea, după noi

În albe nopți, prin geamul meu de plastic.

Prelung și mult prea trist, de-atâta vreme

În mine ceruri cad pe rând, se frâng,

Și-n fiecare dimineață geme

Ploaia ghemuită lângă sânul stâng.

Și lângă ploaie, dorul meu de amândoi

Tovarăși ce se țin de mine-aproape,

Coborâtori din nori legați cu…

Poezia mă desparte în silabe
în zile negre şi-n nopţi albe
în zile iubito numai de ură
şi-n nopţi de dragoste pură

Costel Zăgan, IA CATRENUL , NEAMULE !

Din cuvânt

te-ai născut

în cuvânt

te vei întoarce

Căci ale tale

sunt

şi tăcerea

şi necuvântul

şi cântarea

În numele

lui Eminescu

şi al Veronicăi Micle

şi al poezie lor

de dragoste

Până la 

cea din urmă

postumă

ÎNAINTE

Să eliberăm

tăcerea

din

cuvinte…

Să nu mă judeci de nu mă cunoşti

Şi nu îmi ştii cuprinsul de tumult!

E-aşa uşor cu tină să împroşti

Când eşti pe val şi navighezi de mult.

E-aşa uşor să tai câte-un lăstar

Dintr-o pădure care nu-i a ta

Şi să te rezemi singur de-un umbrar

Când arşiţa usucă. De vei sta

Doar o secundă, cumpănind tăcut

Ce laşi în urmă, câte năruiri

Vor prinde viaţă şi de ce un scut

De vis, nu e de-ajuns pentru…

În oraşu-n care teii, scutură floarea de dor

Pictând umerii femeii cu dureri din seva lor,

Totul pare o răscoală de miresmă şi culoare

Unde rochia de gală e brodată-n fir de soare.

Sentimente adormite se trezesc din nou la viaţă…

BRODERII PE TĂBLIŢE DE SPAŢIU

iele zălude tatuează orbite la încheietura viselor mele

fulgerele globulare să aibă unde să bată passo-doble

aş fi putut fi steaua de mare ce ţi se-aşează în plete

vigoarea unei…

Când ochii lupilor se-aprind,

pădurile

devin fosforescente

sub pielea vie, oasele

uită psalmii

de rugă, de blestem, de vindecare

Fiara

îşi ascute ghearele

Nimicul urmează

să-şi primească prada

Gândul

dispare în negând,

sensul, în nonsens,

rostul îşi pierde rostul, şi

raţiunea

intră în cuşcă

şi azvârle cheia

reversul…

În faţa mării, să nu râzi!

Să-ngenunchezi,

să te închini,

să taci! Tăcerea

îţi va deschide-adâncul

şi-ţi va întinde mâna, să cobori

scara cu un singur sens

- în centrul tău – acolo, vei auzi

lumina

cum îşi plămădeşte floarea.

În faţa mării,

aici – e peste tot,

acum – e-ntotdeauna,

clipa, ora, secolii

sunt una.

împachetez lacrimi de vioară pentru veacul nostru

însă cineva mi le tot fură

îmi lasă o sabie

pecetluită cu rubin…

Din

gura horcăindă

de buzele întredeschise

într-un surâs

şi

pupilele

dilatate

de beatitudine, avea

chipul răsucit de uimire.

Cufundat

într-o nălucire

despre povestea mută

a pietrei aşternută cu imagini

cu fulgi tăioşi ca lama,

ochii s-au obişnuit cu penumbra

chipului

luminat

de înspăimântătoarea frumuseţe

a unui nimb

în limbajul acela

mistic

s-a ghemuit…