Momeala

[Marcel Vişa]

aplecat peste indiferența ei 
culeg în palme cenușa curcubeului 
după ploaia de ieri 
cerul arde mocnit 
cad păsări uriașe în mare 
ridică un tsunami de fluturi peste orașele de coastă 
farul iubirii s-a stins 
de ieri corăbiile se izbesc de stânci 
ca nopțile albe de răsărit 
și fumegă țărmul de umbre 
în ape reci îmi scald amorțirea 
vânez adâncul unei pește răpitor 
înotul lui mă va salva de 
fluturii aceștia 
care-mi umplu 
stomacul de lacrimi

[Marcel Vişa]

Va multumesc! va doresc o zi frumoasa si nu prea torida.

[gina zaharia]

s-a prăbușit mai toate cântecele lumii...

acolo, în adâncuri, vor forma o altă simfonie -  superbă precum poemul tău!

[Bonnie Mihali]

"Fluturii aceştia" uneori ne umplu stomacul de fericire iar alteori de lacrimi... Aşa e viaţa. 

Admirabile versuri!

[Gabriela Grădinariu]

 Ca de obicei , metafore originale  ce poartă marca Vișa . Salvează-te în alt mod ! Admirabil!

[Sofia Sincă]

Aşa se vede când fluturii din stomac dau năvală, iar cea pentru care... îşi aclamă indiferenţa: se îneacă toate corăbiile, păsările cad din zbor, ''cerul arde mocnit''. Într-un cuvânt se sfârşeşte lumea.

Admiraţie pentru ineditul din versuri!

Sofy

[Chris]

Frumos! :))

[Ion Lazăr da Coza]

Când farul iubirii s-a stins, apare apocalipsa.

Citit cu plăcere.

da Coza

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Superbe imagini, Marcel! Nimic nu doare mai mult ca indiferența.

Reverență!