nu o irosi,

înghite-i tăcut

tristețea dulce

și dă-mi-o

când voi muri de sete.

ți-e teamă de sfârșit... ?

să nu!

căci te condamn pe viață

la frică de frumos început.

nu plânge de fericire

decât dacă-mi crești

înăuntru...

atât de sus.

crede-mă-n nori

chiar de nu plouă

timid în…

E multă liniște acum în jurul meu

Și pe deasupra corbii se rotesc,

Infometați de viața altora mereu

Când drumul prin iluzii nu-l găsesc.



Chiar de-aș țipa, sub aripile-ntinse

Nu mai e loc pentru nimic acum,

Păreri de rău în fulgii lor stau prinse

Și cad în umbra viselor pe drum.



Nu mai ești tu să-mi definești iubirea,

S-o sfărmi în strălucirea din priviri,

Să-mi semeni printre lacrimi fericirea

Vorbindu-le la corbi…

Rămăsesem într-un lan bolduit,

mă întreceam cu firele de iarbă

care-ți atingeau cămașa,

din când în când peticeam paragrafe…

Eu sunt distrus

dar umbra mea e bună

și locuiește pe un scaun

lângă un perete.

Din pietre dure

dăltuiți pe câmpuri,

privim în zare soarele-răsare,

eu megalitic cu accente aspre,

tu mult prea fină,

finisată-n disperare.

Eu prea pierdut în gânduri

și-n cuvinte,

tu prea pierdută-n zi

și-n căutare,

doi orbi dansând un vechi arpegiu,

acelaș, în mulțimea temătoare.

Te-aștept din când în când

prin vechi mansarde

de…

Îți las ultimul cântec  într-o agonie albastră,

e singurul orb care a rezistat focului

din deșert.

Îl vei înțelege abia când voi fi trecut…

Eu știu cât de nevinovat am fost 

Când ți-am jurat iubire pe vecie, 

Cum toate-n viață-aveau un rost 

Și nu doream, ca alții să le știe. 



Am fost pădurea care te-a primit 

Sub ramuri verzi să te-odihnești, 

Când toate lăcrimau la nesfârșit, 

Ca niște doruri vii, nepământești. 



Sub pași ți-am pus cararile umbrite …

 

 

 nici nu știe ea

 cât am mers pe jos

 și că mi s-au pus cârcei

 cu gândul la spițele ei

 și coarnele da

 

 de câte ori o puneam capră

 gemea nebuna ca o mobra în călduri

 cu cauciucurile umflate

 …

Am blestemat și-am iertat

În cuvânt de lumină,

Pașii din umbră

Dar nu am uitat, sărutat,

Gândul cu sau fără de vină,

Roză chiralină lină...

Clipele trec, arar mă petrec

Spre colțuri de taină

Cu neliniști arzânde,

Visele-n șoapte se-ntrec,

Picurând pe suflet tărână,

Roză chiralină…

oare unde

torci, tristă, clipe dragi,

departe sau în mine?

simt sub inimă,

degete de mim,

mână ce mă tresare

din morți, aievea

frământând carnea

vânăt de veche.

închide-mi zbaterea

cu cruce de limbă

când te sperii

de viață.

unde ești

suflet de păpușă

ce plânge…

îţi scriam poezii

mai întâi ca o glumă

din cuvinte visate

te găseam mai uşor printre litere

chiar şi mirosul

mirosul tău de bunici

şi cel de scorţişoară

îl găseam în capătul creionului meu

(ascuţit indecent până la demenţă)

tu îţi scurtai sarafanul

în fiecare săptămînă

sau poate picioarele tale

creşteau mult prea repede

îţi scriam…

Asmodeu mi-a întins mâna 

invitându-mă la dans 

printre ruinele umane! 

Toţi poartă măşti 

să nu le pot vedea satisfacţia 

de a trăi într-o Românie liberă 

decadentă. 

Mersul lor în sus 

e mai degrabă cădere liberă, 

iar dumnezeirea lor e doar un moft, 

o etichetă plasată strategic la vedere 

pentru impresie. 

Şi-au scos cu toţii uniformele 

să înlăture uniformitatea 

dar vai, ce a…

așteaptă

să treacă și ultimul condamnat

nu-i închide poduri

nu-i arunca sfori peste munții măsurați…

E dimineață pe-al fluturilor somn neliniștit,

Nu s-au trezit și-aud tăcerea lor stânjenitoare

Făcându-mă să cred că toamna s-a grăbit,

Să-și strângă umbrele căzute la-ntamplare.



Pe aripile lor multicolore stropi de rouă,

Dau farmec zorilor prin străluciri de-argint,

De parcă toată viața-ar fi-mpartita-n două

Și zborul lor necunoscut e singurul alint.



Se-aude-n tâmpla nopții visul cum vibrează

Ca un ecou al gândurilor noastre…

Sunt de închiriat,

din prea mult spațiu,

eu m-am ascuns

în unghiul meu obscur.

Veneau în vizită, mereu, prieteni

și dumnezeu, în zilele de luni,

îmi rămâneau scrumierele ticsite

și abur de alcool după perdele

și mai veneau iubiri, toate, trăite

în scârțâit de paturi și podele.

Dar sunt acum bolnav

de mine însumi

și voi muri în clipa care vine,

am dăruit fără să știu

tot spațiul

și nu a mai rămas

nimic din…

Sunt eu și utopia vieții mele,

revărsată spumos

după niște reguli precise

însă atât de sentimentale.

Niciodată nu m-am simțit singur,

cu adevărat,

până când neliniștita căutare,

cu ochii flămânzi și sticloși,

m-a asediat în propria ființă.

Mă străbăteau, dintr-o dată,

prea multe drumuri

și prezențe disperate

în căutare de sine,

în încercarea hazardată

de a-mi aminti

extazul aproape…

şi...

ce-o să faci?
o să-mi iei pulsul
şi-o să centrezi ora exactă
după bătăile inimii mele
la uşa inimii tale
de partea cealaltă
cineva răspunde de fiecare dată
(clasic)
nu e nimeni acasă
îţi las un zâmbet sub preş
şi plec

acum că ai cheia
caută-mă tu
paradoxal sau nu
eu nu mai am uşă demult
mi-au rupt-o din ţâţâni
şi fiecare dintre voi
intră şi iese când vrea
inima voastră
încuiată

Voi veni la tine, în mijlocul oceanului

de pe insula fără nume,

la ora în care înfloresc orhideele;

mă vei aștepta într-un fulger devreme,

dezleagă-l,…

o să dezleg misterul acestei şarade

pusă pe tapetul zilei

de adevăruri dureroase

şeherezada ştie prea bine

cum se deapănă poveştile

şi-n care sens

să lase să curgă misterul

pentru ca vraja să continue

la nesfârşit

şi nu voi ajunge niciodată

în colivia de aur

a vreunui şah cu orgoliul în palme

nu m-am bazat niciodată pe alţii

mi-am folosit doar braţele…

nu mai știu să număr

decât până la doi

și doar pe degete.

distanța până la lună

e lumină comprimată

sub pleoape flămânde.

kilometrul e clipa perenă

ce măsoară cu minus

suprapunerea buzelor

din contopire.

întunericul cade-n genunchi

chircit sub vise frumoase

și încă nenăscute.

ia-mi glezna la…

Sunt prins

fără scăpare-n harta lumii,

sunt prins

fără scăpare-n visul meu.

E grea povara

de a hrăni toți migratorii,

doar cu un suflet

și un singur dumnezeu.

Voi învăța să viețuiesc

și cu durerea

din orele de după răsărit

căci Galateea, sigur,

astăzi nu mai vine,

a învățat să moară,

întretimp.

Voi înălța, deci,

trupul meu statuie

pe harta lumii fără adăpost,

voi răstigni

speranța-n patru cuie

și vă…