nu te îngrijora dragul meu

drumul pe care merg trece printr-o pădure de crini…

am văzut cum se naște viața

și tot zbuciumul

am văzut cum se moare…

Din sânii tăi, o rampă de lansare

instantaneu la munte, ba la mare,

un Gulliver, o lume cu pitici,

le caut vârful parcă toate-s mici,

când îmi arunci o mână-n Himalaya:

sunt încântată, ştii... mă cheamă Maya!

din lumina chipului tău

ielele ar face ie de mireasă

și-ar fereca-o în lada cu zestre

a lui moș Gheorghe

din lumina chipului tău

copii ce nu cunosc binele și răul

ar zugrăvi taina ieslei

în care Dumnezeu a deschis ochii

Tu nu zâmbeşti când zâmbeşti

tu schimbi anotimpurile

asemenea unui magician

dar nu ştiu cum se face

că jobenul tău

este întreaga mea proximitate.

am testat singurătatea cu vârful degetelor 

în exil 

departe de locurile propice vieții 

o forțare a limitelor într-un mediu ostil 

rememorând orele târzii ale vieților precedente

Undeva un poet privește în gol. Un roi de albine îi trece prin suflet.

Îl lasă acolo, știe ca va avea miere

pentru litere dulci. Privește în gol și scrie.

Scrie cu patimă,

scrie despre clipe dragi și străine, inventate, otrăvite și iubite,

scrie de parcă elefanții ar fi făcut prăpăd pe sufletul lui

în cautarea apei,

scrie pe frunze de pelin, pe scoarță de mesteacăn,

pe cortina unei săli de teatru,  

pe străzi pavate cu vâsc, pe…

hai

vino să zbori

mi-ai spus

şi-ai întins

pe sub nori

în apus

peste munţi

praf de cuvinte

cerul a nins

cu blajini şi cărunţi

potecii aminte

cum să ştiu

de eşti tu

întrebam

e şi frig şi pustiu

eşti un înger

sau nu

am o aripă-n plus

şi mirarea mi-e cer

însă inimă n-am

adevărul ţi-am spus

sunt din vise şi fier

am eu inimă-n dar

şi o aripă…

apusu' parcă-i un gazel

cu vin și dragoste în el...

și cât de sigur mă înclin,

și cât de singur beau din el!...

și cât de singur beau din el!...

din cupa plină, de porfir,

cu rozul clipelor…

în lupta unui vas spart

zâmbetul fals trăiește

adânc în carne 

cioburile sorb cu nesaț

din sângele meu



încerc o eschivă și așez

peste piept inima ta

dar viața

lovește ferestrele albe

perdelele cad

atât de ușor

în palma luminii

umbra se frânge



privesc consolat

nu pot evita răul din noi

când mușcă din trupul

condamnat

să iubească …

Multe-au fost cum vor să fie

Toți acei ce au trăit

Vremuri pline de mândrie,

Doar că mulți s-au cam smintit!

Și de-ar fi doar o zicală,

Ar fi poate înțelept

Să nu răscolim prin oală

Când sarmalele-s la…