am testat singurătatea cu vârful degetelor
în exil
departe de locurile propice vieții
o forțare a limitelor într-un mediu ostil
rememorând orele târzii ale vieților precedente
revenit în vechiul trup
auzeam casele cum respiră târziul din oameni
pipăiam pereții goi ce atârnă deasupra neantului
albul lor orbitor
n-am fost părăsit de nimeni
doar câțiva oameni mi-au murit în brațe treptat
și nu am știut cum să-i vindec
ceva îi otrăvea din interior
despre ei nu îmi amintesc mare lucru
întrucât moartea nu e o tragedie
teribilă e doar uitarea
am testat singurătatea cu vârful degetelor
și mi-a părut călduță
în comparație cu sufletele semenilor
abandonați de clipa aceasta
Adaugă un comentariu
despre ei nu îmi amintesc mare lucru
întrucât moartea nu e o tragedie
teribilă e doar uitarea
auzeam casele cum respiră târziul din oameni
Excelent! Ca întotdeauna. Mai vino pe la noi, Marcel!
Versuri de o profunzime şi un realism aparte!
Drag,
Nikol
Ai putea evita vieții \ vieților, din v3 și v5.
Frumos.
da Coza
Întotdeauna aștept postările tale cu sufletul la gură...
Un test al singurătății profund și răscolitor.
Am citit cu admirație,
Despre singurătate și limitele ei... Poemul cuprinde o gamă de stări interioare, apăsări sufletești cu nuanțe lagubre, impresionante prin alcătuire.
Un poem șlefuit frumos și profund.
Admirativ,
Sofi
Multumesc, Mihaela!
„N-am părăsit pe nimeni” - ce bine!
„teribilă e doar uitarea” - vechii prieteni se întâlnesc peste ani și continuă să-și vorbească de parcă s-ar fi despărțit ieri.
Mereu gânditor, cu lirism existențial! Ești tânăr Marcel și atât de profund, o încântare să te citesc!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE