Suntem parcă de veacuri obosiţi

Ne naştem trişti trăim cu disperare,

De clipe dragi fugim mereu cerniţi

Cu griji mărunte-n aspră izolare.

Ne stăpânesc orgolii, ambiţie şi ură,

Uităm să dăruim, nu ştim nici a primi,

Iubirii ca ofrandă îi punem azi cenzură

Şi preţ dacă se poate și uşi să o reprimi!

Pierdut e sensul vieţii chiar şi valoarea ei

Plătim tribut mereu cu sănatatea noastră,

Grămezile de vise…

Mor lumini
Prin grădini
Printre flori
Mor culori
Cenuşii

Tu nu ştii
le aduni
în cununi
cenuşii
dar nu ştii
că-n lumini
naştem vini
existăm
încercăm
să ne fim
nu murim

tu îmi eşti
tot îmi eşti
eu îţi sunt
şi mai mult
luminăm
adunăm
din grădini
iar lumini
şi culori
de prin flori
amândoi
suntem noi

Se plimba agitat

cu buzele încleştate

şi aştepta cu teamă

o întâmplare

în căutarea

unei libertăţi pierdute.

Se credea pierdut.

Abia îndrăznea

să se mişte

în deşertăciunea zilelor

ce treceau goale,

fără sens,

cu capul înţepenit

pe grumaji.

Se mira de simplu’ fapt

că viaţa continua.

E sărbătoare astăzi

afară din cetate

poporul

îşi trezeşte leii

şi curge către Cruce

Legea e aspră, dar e dreaptă!

Cum a-ndrăznit Acesta

să ne iubească-aşa,

nemăsurat?

părinţii

nu i-au spus nimic

despre cumpătare, prevedere,

provizii albe pentru zile negre?

atâta darnică risipă

ne-a umilit.

Poporul

curge înspre Cruce

fremătând

foamea…

Înger cu aripile desfăcute veghează mormintele de la marginea mării.

Norii atârnă,

zdrenţe din mantiile unor regi exilaţi

aici, la marginea mării,

unde a luat sfârşit călătoria, aici,

unde vaietul exilului nu conteneşte nicicând.

“Nimic nu se sfârşeşte cu adevărat” şoptesc sirenele,fecioarele-zâne,

îndrăgostitele,

ucigaşele,

cele care omoară cântând,

cele care sugrumă cu cântecul…

mǎ simt ușoarǎ niarne

ca ridicarea unei rugǎciuni într-o altǎ sferǎ

eu

nu mǎ ridic atât de sus

unde curcubeul taie-n fâșii limpezimea cerului

aplecând peste mine podul luminii

sunt ușoarǎ

pentru cǎ în mine

se-mpuțineazǎ vorbele…

ca un ronin
singurătatea ta mă ia de mână
i-a dat o frunză în geana-i de până
lacrimi să vin

ninge din meri
cu fluturi pe brațul sărutului tău
mi-l pun de pădure pe buze ceahlău
doamne de-mi ceri

atât ce mi-s
umărul tău flămând de rotundul
plouă cais peste bluza-ți și gândul
plouă cais

străpunge munții

inimă

să treacă viorile spre asfințit

orchestra a pierit într-un naufragiu…

Din secundă în secundă

Eu te am scăldat în undă

Ca o pasăre nătângă

Fără aripa cea stângă

Doar cu aripa cea dreaptă

Care fâlfâie deşteaptă

Să găsească apa vie

Sub o piatră alburie

Din secundă într-un veac

Eu te am plimbat pe lac

Aripa-mi făcută barcă

Fericită erai –parcă

Doar cu aripa cea stângă

Chemam noaptea să ne strângă

Fără aripa cea dreaptă

Care şi acum aşteaptă

Sus pe malul nisipos

Să ne dam din…

mesajul meu

nu-i decât parfum

trandafir

alb în mână

să-ţi vrăjească şirul clipelor…

mi-e nouă fără un sfert sufletul…

bolnav sunt de tine viață

bolnav sunt de tine viață

visez ochi și cer albastru

visez fluturii pe floare

și-o coamă de cal măiastru

pe piciorul meu de iad

toate dorurile cad

și-n armură de descânt…

Voinţa golului

a oricărui gol

este de a fi umplut cu ceva

fie şi numai cu sine-însuşi

golul meu

îl umpleţi tu

şi floarea de cireş care

topeşte zăpada

curăţă rugina

desţeleneşte norii şi

poartă negrul înspre roz şi alb

orice gol

tânjeşte după plinătate

-niciodată invers-

Cineva, undeva, cândva,

m-a învăţat ca

la primul gong de primavară

să merg în mijlocul câmpului

cu pieptul deschis în calea copitelor

să mă rostogolească printre colţii firavi ai ierbii

să mă azvârle dintr-o floare într-alta

în pocnet sec de muguri

pe care numai noaptea îl aude

fără să ţip

adânc şi prelung spre înaltul

din mine 

fără să cad

în şanţul curat în care

nu a căzut

încă

nici un beţiv

şanţul pregătit…

Între

lucruri trecătoare

vorbea calm,

fără aluzii,

prin gesturi

care-i plăceau.

Într-un

surâs înjunghiat

de simplitate

stătea în loc,

nepăsător

de trecerea vremii...

Aştepta cu o nelinişte

abia stăpânită.

Cu privirea încurcată în jos,

tâmplele îi băteau puternic.

Gura încleştată

se oprea să vorbească

cuvinte înăbuşite.

Se zbătea fără cuvinte...

DIN   ARIPA   UNUI   GREIER

în portalul unui bob de rouă

m-am cocoţat în vârful unui fir de iarbă

şi-am început să ţin

prelegeri despre înălţare

greierilor

cum…