unde prunii mei zburători

strânși într-o livadă

stelară

un prun un cuc

și câte o poveste de dragoste

pentru fiecare

întotdeauna mi-au plăcut umeri tăi triști

brațele atârnând a lene obosite de nuntă

ori buzele  crăpate de dorință

pielea nădușită cum mirosea a frumos a femeie

încăpeai toată în sufletul meu

cum  dormeai într-un colț cu capul rezemat de o adiere



ești ca o floare știai

vei înflori divin sub dezmierdările mele

și eu ca o boare cu pielea felină te voi cotropi ușor

te voi învălui și țintui cu multă candoare

și-n cer te voi urca încet cu…

un ștab de la ministerul haihui a pus ștampila că sunt bolnav

de o boală incurabilă de fapt ele erau mai multe

lenea beția trufia minciuna, visarea era așa mai mult de amorul artei

luam poziția necesară și-mi pierdeam privirea pe pereți

până mă usturau ochii de atâta nemișcare

ori îi rostogoleam în orbite până când universul devenea

cu josul în sus sau invers

gândurile mă cutreierau ca niște gloanțe de aer

după reguli numai de ele știute

ori…

(experiment dadaist mixt)



ce zici de imaginea asta

pe calea ferată un poet zdrobea cuvinte cu ranga

nimic îmi răspunzi

dar de ce un poet de ce cu ranga

mai ales cui folosește cuvinte zdrobite talanga?

cine nu e gata îl iau co lopata bolborosește din groapă tata

două pisici  tigrate languros și-au dezbrăcat în ciudă blana

cea înaltă e Ioana pe cea mică o cheamă ana

cip cirip cip cirip strigă o pupăză în ibric



nimănui poate…

cât de rănit să fiu de mă doare sufletul

de parcă ar fi sfâșiat de o haită turbată de lupi flămânzi

de ce este atât de apăsătoare starea de spital

de ce mă lovește soarta în gură cu atâta ură

doar știe că mă duc că sunt părere zgură

și cucii te uită cum mă izbesc cu aripile în ochi

cum se agăță cu ghearele de lumină și-mi zice de deochi

de ce îmi lungești trupul pe cruce femeie

cu clonțul tău din fier forjat în iad de Lucifer



am să mă înalț într-un…

mi-e frică doar că am să dispar

așa ca și cum nu aș fi fost

că nu am lăsat în lume o urmă un copac un păcat



o pădure de lumini tremurânde pâlpâiri

și corpul meu vâjâind în continuu în piruete

ca un sfredel de lemn năuc

dansul lunatic de mascul în jurul egretei

cine ar fi crezut



teama cărnii frica de pământ

cu brațele și sufletul pline de tine

încremenite suav în tainic legământ

tu stai cât mai departe de mine

să nu mă frângi să…

am bucurat corbii cu carnea mea

cu pielea mea cu ochi mei

mâncați le-am zis e trupul meu și ei mâncau

flămânzi grăbiți și răi



prietenii i-am înveselit cu sângele meu

luați și beți întru pomenirea noastră

le-am zis

oglindiți-vă chipul în mormântul meu

învățați tăcerea

apoi zidiți-o în fântâni

puteți să o spargeți cu piatra

să o scrijeliți cu fierul înroșit

pe tâmplă de miel plăpând

pe frunte de flutur pe sufletul…

nu mai sunt de mult cel ce aș fi vrut să fiu

stăteam ore în șir într-un picior sau

mă plimbam cu aer boem interesat pe hol

și lumina se spărgea cu zgomot în cioburi

mai plesnea și câte un bec ca un bici

doar asistenta șefă îmi știa rostul

și pașii năclăiți cu fum de tămâie

fugeau gândacii ca dracii pe holuri

măcar așa murim împăcați cu boala

cu rânjetul stupid prelingându-ne din ochi

câteva asistente bătrâne molfăie de zor…