tavanul parcă era o mare albă într-un flux continuu de valuri

eu despicam amintirile pe-un colț de nisip cu vârful sufletului

și nu prindeam decât ultimul sunet din ecoul lor 

anii s-au rulat în pergamentul timpului și stau la presat

ca niște ierburi aromate supte de clorofilă

capsate ori pe dos ori pe față

ochiul mirat tremura-n culoarea lui și nu spunea nimic

tăcerea lacrimilor îi paraliza mișcarea într-un punct…

primăvara probabil umblă pe coclauri

cu gâtul sucit și cu picioarele împleticite printre neguri

cerul își cerne bucata murdară de cenușă

binecuvântând știrbirea asfaltului cu pansamente de noroi

gurile trotuarelor mestecă biscuiți și pașii se pierd dezlănțuiți

în goana după ziua de mâine 

trecătorii umblă cu fericirea în ghips și mocnesc sub zâmbete fade

o familie îndoliată pe ultimul său drum mimează un cântec de…

am văzut un melc în dimineața rece a lui martie

avea ochelari de cal și traversa timpul în virtutea inerției

eu stăteam locului sprijinit de umbra mea 

nu voiam să ni se intersecteze drumurile

pasul meu cu pasul lui

urma lui cu urma mea

se vedea că-și luase lumea-n cap

umbla dezbrăcat de casă

nu era într-o formă prea bună

golul se hrănea și el cu ce mai era

simbioza aceasta ucigașă se ținea de gâtul lui

și copacul…

cafeaua e fierbinte un horoscop banal

îmi cercetează interiorul

nu mă regăsesc închid intersecțiile

cu orice drum lăturalnic 

aud primăvara ca prin vis legat la…

clipele bat toaca în aerul închis ermetic

într-un timp în care nu se mai moare de bătrânețe

când moliile rup din carnea omului șerpii se hrănesc cu suflete

costumați în  treceri efemere nu mai lăsăm urme …

la revărsatul zorilor linia orizontului are gura căscată

rumegă stelele cu nume de om și le înghite 

infinitul e un stomac al timpului prin care

Dumnezeu își face veacul de singurătate

cerul aruncă asul de sub mânecă pe la șapte fără ceva

pe masa tăcerii doar zgomotul pașilor și-un câine flămând

o cutie de carton o coloană vertebrală rezemată de stâlp

e frig și primăverile îi tremură în vânt se aud florile cum mor

nu numai…

în trecut nu-i chiar așa de cald

prezentul are gustul staticului și-al rutinei 

mai bine dau o raită prin mine să văd ce-am mai făcut

odinioară

închid ochii fizici și deschid interiorul

ai zice că-i un soi de beci dar e un pic mai altfel

cel puțin aparențele salvează

amintirile par ordonate incolore pe alocuri

tăcute tresar la atingere li se pun…

țin în cârcă diminețile și nopțile din cap

le rumegă silențios e încă liniște în jur

rostogolesc liste de gânduri și le dau foc

miroase a timp ars și-a noroi pe alocuri…

s-au furișat oameni prin mine

m-au luat prin surprindere și

au zăbovit o vreme

mototolind visuri  fabricând dorințe

aveau nevoie probabil să se mintă…

s-a îmbrăcat în om să pară civilizată

e mai bine să umble prin lume așa deghizată

dă bine la public

călătorește pe sub piele și sângele o pune în mișcare

n-are…

butoiul cu melancolie

așteaptă adepții

într-un martie sobru

sub cojoace scuturate de anotimpuri

o vreme ideală

pentru a exploata misterul balansului

se exersează echilibristica

între „ a fi sau a nu fi„

victimă a efectului placebo

care pare a fi o masă bună

sufletelor flămânde de…

herghelii de cai îi traversau visul sub ropotul lor

pereții se desprindeau exfoliindu-se 

de parcă erau bucăți de timp puse una peste alta

câteva forme de viață mișunau cu fericirea…

la început aerul încorsetează fiecare respirație

stomacul  plin de noduri se comportă ca un bulgăre de zăpadă

care tot adună și iar adună

am încercat să decupez geamuri zidurilor

măcar să nu las așa întunericul să-și facă de cap

mi s-au terminat  unghiile de n-ori 

și ele cresc atât de greu

așteptarea asta...

cred că ar fi cel mai bine să mă obișnuiesc cu lumina difuză

dată de becu' de 40 din…