domol

monoton şi banal

iar în ducerea mea

nu mai văd vreo cascadă

sunt doar un peşte

înotând netot

zi după zi

către marea sa

doar uneori

noaptea

când lupi singuratici

îşi caută luna

rup strigăte mute

le pietrific

şi le-arunc departe-n aval

într-o zi cu eclipsă

de soare

mă voi izbi în acest stăvilar

şi numai apa va…

nici o mamă nu moare
ele pleacă puţin
între lumi
şi se-ntorc
c-o iubire mai mare
ziua să-ţi şadă pe umăr
înger tăcut
noaptea în vis
să îţi spună ce mult
te iubeşte
iar zâmbetul tău
să ţi-l vadă ar dori
tot mereu
tot mereu...

mama mea
n-a murit
toate mamele
sunt eterne
Dumnezeu le aşteaptă
pe toate smerit
alte vieţi
să le dea de iubit
de-mplinit...

mama mea n-a murit

nici să mai plângi nu mai poţi

mă priveşti speriată

cu ochii deja în ceruri

ţi-e trupul frunză veştedă

aninată în voia destinului

şi orice pală de vânt

te va scutura...

oarecum ruşinată

încet

meticulos

aMorate şi-a strâns cortul

din curtea mea

şi l-a aruncat la ghenă

am sperat că vizita ei

s-a sfârşit aici

că îmi va face bezele

la poartă

dar ea

sfioasă

subţire ca un fum

s-a invitat în casă

cerându-şi scuze

 pentru deranj

umilă

mai întâi s-a aşezat

pe scaunul de la uşă

frământându-şi…

Noi ne schimbăm guvernele în piață

La vot, nu mai ieșim, din plictiseală,

Ne credem cei mai “democrați”, din viață

Alegem ura ca să ne-nțeleagă...

Nici nu contează cine ce și cum,

De ce urlăm, a cui este dreptatea,

Vrem sânge pe asfalt și-l vrem acum,

Iar pe copii îi învățăm că asta-i “libertatea”

Cu pumnii-n piept ne cerem “revoluția”,

Să ne ucidem frații, ce contează?

Doar anarhia străzii, astăzi, e…

renasc

iubito

 chiar acum sunt pălmuit

pentru primele lacrimi

pe aici se bucură toți

iar eu nu-nțeleg

de ce râd ei

când un suflet coboară

în suferinţă

mi-e milă

de această mamă

care-și leagă fericirea de mine

de sânii

pe care-i voi vlăgui

 încercând să mă fac om

de bucuria tipului

care se crede tată

în așteptarea beției

 promise…