Postări de blog Ianuarie 2015 (306)

Îngeri mutanți

Cu lacrima ne măsori
și depărtarea și firile
copilărie de câte ori…
Continuare

Adăugat de Costel Zăgan la Ianuarie 10, 2015 la 7:27pm — 3 Comentarii

Tăcerea privirilor

Am încheiat un secol de iubire

pământul plânge ca fiind al nimănui

regretul tău la porţile unui suflet de floare

ofileşte încet ca o sângerare de sân

nopţile rup bucăţi de lumină din stele şi le împletesc

în tăcerea privirilor strivite sub pleoape

strigătul ciutei rătăcită de turmă sparge oglinda

în care dormeam amândoi

îmi repetai că sunt între noi distanţe mici

pe care nu le putem străbate vreodată

mi-am transformat cuvintele în frunze şi…

Continuare

Adăugat de x la Ianuarie 10, 2015 la 6:00pm — 7 Comentarii

Altă lume!?

Când n-au fost cuvinte, s-a cutremurat

Pământul sordid și ateu,

Iar cerul comise întâiul păcat

Și-atunci s-a născut Dumnezeu.

 

Microbii și viermii cu cili vibratili

Au dat fermentații în sol,

Din ape-au ieșit androginii fertili

Aici să-mplinească un rol.

 

Gorile, giboni, cimpanzei, babuini

Dezvoltă un nou intelect.

Pământu-nflorește sub alte lumini,

Sub legea mocnind a…

Continuare

Adăugat de Ionica Serbov la Ianuarie 10, 2015 la 4:00pm — 5 Comentarii

La țărmul durerii

Se luptă gânduri în ambuteiaj,

Înveșmântate-n straie lungi de doliu,

Și intră amintirile-n sevraj,

Alunecând sub palidul lințoliu.

 

O grindină se-abate-n ropot surd

Pe-acoperișul vechi, uitat de lume –

E-o temniță unde m-ascund, absurd,

Sperând să scap de-ale tristeții brume.

 

Am acostat la țărmuri de dureri,

Des aclamând și soare, și furtună.

Pe valurile-nalte până ieri,

Am așteptat, absentă, vremea…

Continuare

Adăugat de Camelia Ardelean la Ianuarie 10, 2015 la 2:30pm — 15 Comentarii

nu-ți trebuie bărbat...

nu-ţi trebuie bărbat 

ziceai

cu zâmbetul trupului tolănit

tânăr

căutându-ţi femeia din mine

nu-ţi trebuiam

încât lepădai de pe tine seara                                                         …

Continuare

Adăugat de Vasile Pin la Ianuarie 10, 2015 la 1:30pm — 4 Comentarii

Și ninge

În cer e mare-învălmășeală.

Zăpezi de moși, ninsori târzii...

Brusc ninge la orizontală

Cu-n timp din alte dinastii.

Din nori, într-un decor exotic ,

Își țese iarna șal de lână,

Iar fulgii scămoșați, haotic,

Îi tăvălește prin țărână.

Ca o mireasă-n alb gătită

Din pânză albă de diftină

Peste grădina amorțită

Își poartă trena de regină.

Ninge arțăgos și înțepat.

Nici vântul nu e…

Continuare

Adăugat de Veronica Șerban la Ianuarie 10, 2015 la 12:30pm — 12 Comentarii

joia din post

că de-ar fi să fie joi

libelulele mai moi,

miercurea niciun brotac

n-ar dormi ca prostu-n lac,

ci s-ar duce, prin costei,

la fierarii caţavei,

să le pună-n limbă scule

pentru prins de libelule

toată joia,-n avanpost,

fiindcă vinerea e post...

 

aţi mâncat o…

Continuare

Adăugat de nicolae vaduva la Ianuarie 10, 2015 la 12:00pm — 3 Comentarii

Iov - Prima Denie

 

''Cred că-n zadar încerc să Te mai strig

să mă dezlegi de Iov.

Ce oare n-am cercat

să-l spurc la gând cu îndoială,

dar mi se pare

că mi l-ai pus momeală

hiclean întinsă pe…

Continuare

Adăugat de Dumitru Ichim la Ianuarie 10, 2015 la 10:00am — 5 Comentarii

Hoţii de amintiri

o dimineaţă din altă poveste

e gata să ne strige

însetarea ei

ne face să ne simţim contemporani

cu gândurile ce nu s-au născut încă

sângele martor sângele călăuză

nu ne e destul de sus

eu va trebui

să îţi învălui în continuare păcatul

în păcatul meu ca într-o iarbă de leac

suntem zidiţi din cuvinte subţiri

două resorbiri întâmplătoare

în calea răsfrântă a ninsorilor

îţi mai aminteşti când…

Continuare

Adăugat de Irimia Valentin la Ianuarie 10, 2015 la 9:30am — 5 Comentarii

De mâine nu-ţi mai scriu sonete - exerciţiu parodic după Florin Rădulescu

De mâine nu-mi mai speli șosete (sonet)                               De mâine nu-ţi mai scriu Sonete                       

Florin Radulescu                                                                         Ionel Mony Constantin…



Continuare

Adăugat de Ionel Mony Constantin la Ianuarie 10, 2015 la 7:00am — 6 Comentarii

totul de la celălalt capăt

chemările mele au rămas doar ţipăt

plec 

undeva departe să te aflu

ce fac cu tine de vei veni 

las până în răspântia drumului

o parte din coapsa visului

apoi

mult mai la stânga răscrucii spre capăt de lume

rămaşi ciorchini albaştri plini cu dor 

boabe prelinse în toamnă

mi-e frig

mă acopăr cu întuneric

tac şi merg

nu-i tăcere fericită

sap cu gândurile…

Continuare

Adăugat de Enache Carmen la Ianuarie 9, 2015 la 9:00pm — 12 Comentarii

Sufletul din curcubeie

Nu există cal măiastru, nu există sfinţi sau zei

dacă n-ai întinde mâna tresărirea să mi-o iei,

nu s-ar legăna copacii între soare şi pământ

dacă n-am împleti umbre cu fuioarele de vânt.

Şi n-ar exista în gânduri sala paşilor pierduţi

unde inimile frânte plâng pentru necunoscuţi,

n-am cunoaşte libertatea păsării ce urcă-n zbor

dacă n-ar fi răsăritul plâns prin ochii tuturor.

Am ascunde între riduri anotimpuri care vin

şi-am turna în…

Continuare

Adăugat de x la Ianuarie 9, 2015 la 8:42pm — 15 Comentarii

Nu timpul

Elbe, nu focul

nu pământul unește  

furnicile în mușuroi  

trebuie să vrei să asculți

trebui să știi să asculți

cu urechile înfipte adânc

în cuvintele omului

care te roagă în gând

 

Elbe, nu aerul 

nu apa strică 

felia de pâine neînghițită 

altul este făptașul 

care aruncă

pâinea mucegăită 

la tomberon 

cu un zâmbet 

atotștiutor 

 

Elbe, nu timpul…

Continuare

Adăugat de Cristina Grigorov la Ianuarie 9, 2015 la 5:01pm — 9 Comentarii

beție

pentru că

frunzele nu tremură în dialectul

lupilor

pădurea

ieșind de la cârciuma acestui vers

sparge cu colți de mesteacăn

gâtul căprioarelor îngenuncheate

să bea…

Continuare

Adăugat de Vasile Pin la Ianuarie 9, 2015 la 4:29pm — 4 Comentarii

Ultimul kamikaze

Mă-mbracă-un soare fără raze

Și o furtună fără nori,

Mă simt un ultim kamikaze,

Căzut, azi, pe un câmp de flori.

 

Mi-e cerul un dușman de moarte,

Iar marea, leagănul divin.

Aud, prin istovite șoapte,

Și râsul ei acvamarin.

 

De când iubirea mă amână,

Pierdută-ntr-un decor târziu,

Dansez, cu clipele de mână,

Sub un amurg cărămiziu.

 

Înmănunchez, și nopți, și vise –

Sublim tablou…

Continuare

Adăugat de Camelia Ardelean la Ianuarie 9, 2015 la 3:30pm — 11 Comentarii

Dacă mă întrebi unde sunt...

sunt aici, în roata de tors a lumii,

în umbra cuvintelor scrijelite

pe cerul întrebător al plecării mele,

căzut pe zvâcnetul fragil al ierbii

legănate deasupra amintirilor curtate de uitare.

Dacă mă întrebi unde locuiesc,

locuiesc aici, în lumina crepusculară a lumii,

cu refuzul de a trece poarta,

număr bătăile de clopot ale pământului,

încerc să fiu calmă,

să aştept în tăcere mântuirea ce vine

când voi fi îmbrăcată-n flori.

Dacă mă…

Continuare

Adăugat de Agafia Drăgan la Ianuarie 9, 2015 la 3:26pm — 8 Comentarii

Mă-ndrăgosteam mereu de fete blonde (sonet) - exerciţiu parodic după Florin Rădulescu

Vânam , cândva, un vis cu gene blonde          Mă-ndrăgosteam mereu de fete blonde

 Florin Radulescu                                                                            Ionel Mony Constantin



Vânam , cândva, un vis cu gene blonde                              Mă-ndrăgosteam mereu de fete blonde

Pe cerul meu anost și ros de…

Continuare

Adăugat de Ionel Mony Constantin la Ianuarie 9, 2015 la 11:30am — 4 Comentarii

dincolo de priviri

 

de sticla ecranului rece

îngheţată într-un restore etern

îmi sapi tuneluri lungi

cu degetele rănite de dor

şi inima dezbrăcată

în fiecare zi

tot mai aproape

te simt frământând viaţa

oprită la secunda zero

dintre mine şi eternitate

vii

ca un tren sălbatic

fără oprire

pe sub toate fricile mele ridicole

aşteptând clipa

celei mai mari evadări

cea a sufletului meu…

Continuare

Adăugat de paparuz adrian la Ianuarie 9, 2015 la 10:52am — 5 Comentarii

Gorunul

 

Tristețile tale

adunu-le

sub stea de-nceput și târziu.

 

Mai spune-mi o dată de Blaga,

gorunule,

cum de te-a prins ascunzând

un…

Continuare

Adăugat de Dumitru Ichim la Ianuarie 9, 2015 la 10:40am — 5 Comentarii

instabil

nu de doi şi nici din trei

o statuie cu cercei

are-un clic

pe gestul ei

 

doar acolo poţi pătrunde

unde viruşii de casă

prin altoi

între secunde

se împing şi nu mai iasă

 

ca ştrengarii şi de-a valma

stau în…

Continuare

Adăugat de nicolae vaduva la Ianuarie 9, 2015 la 10:30am — 3 Comentarii

Arhive Lunare

2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

1999

1970

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Singurătate a utilizatorului Dacu
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Picătura de lumină a lui Dan Mitrache
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mortul necunoscut a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Mortul necunoscut a lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Dacu şi-a actualizat profilul
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog puterea de a tulbura sentimente și minți a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog puterea de a tulbura sentimente și minți a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Costel Zăgan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Când se conjungă verbul a iubi (3) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Despre suflet și spirit a utilizatorului Floare Arbore în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Fărâme de nostalgii a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atâtea întrebări lucind ca perle a utilizatorului Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atâtea întrebări lucind ca perle a utilizatorului Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atâtea întrebări lucind ca perle a utilizatorului Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atâtea întrebări lucind ca perle a utilizatorului Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog beție cu boabe de suflet a utilizatorului bolache alexandru
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor