am revărsat pajiştea cu flori
în cuvintele fluturilor din palme

le citeşti zborul

adânc în condei
le simţi tresărirea

de-ai fi ştiut să înclini seninul
ţi-ar fi căzut în suflet
nedumeriţi de-albastru

şi-au înmuiat aripile în privire

ştii?

acum ţi se sprijină de lacrimi...

ea stătea neagră pe un vârf

de idee…

Aş vrea să ştiu mereu cui aparţin,

de ce sub sălcii totuşi ape curg

deşi furtuni iscate din senin

cu vântul le-nfăşoară şi le frâng.

Sunt şi eu om cu viaţa pe sfârşite

în alt trecut mă înveleam cu rouă,

în rest doar clipele grăbite

se rătăceau sub pleoape câte două.

Iubesc şi-acum aproapele din mine

nu sunt apusuri fără să-l privesc,

şi-n visele din noaptea care vine

destine printre sălcii…

Să nu mă cerţi, iubitule, că plâng!

Mi-au înflorit caişii pe retină

Şi lacrimile strânse-n pumnul stâng

Bătătoresc cărarea spre lumină.



În buzunarul de la piept mi-ai pus

Grădina timpului cu merii-n floare

Şi visurilor stinse în apus

Le-ai dăruit o clipă de candoare.



Să nu mă cerţi, iubitule, când tac!

Am răstignit tăcerea pe…

Am fi putut trăi o  dulce artă

Pe pânze, cu pensule ce ameţesc,

Dar fiecare-o nebunie poartă:

Suntem culori ce nu se potrivesc.

Tu spui c-atârnă de un fir de aţă

Fragilu-mi farmec rămânând paiaţă.

Nu mă privi, nu poţi să mă creezi,

E-un teatru-n care n-ai cum să mă pictezi!

Eram votivă, cum sunt trandafirii,

Flancată-n mici petale fără nuanţă -

Tu neştiind deloc să mângâi spinii,

Ai pus mormânt în albul plin de…

 De-ar fi să vii…

Te-aștept în nopțile târzii, când stele pier din trist decor

Și-mi tot repet că ai să vii să-mi umpli zilele de dor

Aș vrea să cred că nu mă mint si singur nu voi fi mereu

Sunt nopți pustii când te visez și mă trezesc de lacrimi greu…

De-ar fi să vii, iubita mea, ți-as dărui nemărginiri…

Oceane-ntregi de sentimente tu mi-ai citi printre priviri

Te-aș invada cu dulci cuvinte și inima-mi ar fi a ta

Și ai simți…

Le curge apa prin vene

Își spală singurătățile cu morfină

Stau aplecați peste eternitate

Duhnind a endorfine

Din toate mizeriile lumii

Aleg să-și spele numai ispitele

Dumnezeu le aruncă un prosop

Să-și șteargă sinuciderile

Respiră în ei estrogenul

Pielea are miros de moarte

Realitatea de testosteron

Eu aud gustul depărtărilor

Văd zgomotele contopirilor

și scriu poemul…

Te privesc obsesiv din unghiul meu 

amprenta ta pe fiecare pânză de paianjen,

sunt cortine pe care le-ai lăsat trase

și lumini care te-au orbit,

dincolo de toate o foame absurdă

de dragoste,

neastâmpărul privirii mele

mușcând din anotimp,

ești atât de femeie mi-ai spus

și te-am crezut cu fiecare sărut

trimis din colțul tău

locuit de flori sălbatice;

n-ai vrea să trăim pe vreme de furtună

câte trăsnete…

Te caut mereu

prin lumea lămpilor de întuneric -

călător pe suflarea morţilor;

Câteodată,…

Tu stai cu irişii spre Steaua Polară

Sprijinindu-te de copacul înalt,

Inelele lui îţi cuprind feminitatea

Sculptată in rădăcini de bazalt.

Strâng la…

port totuşi prin inimã ceva din liniştea aceea dinaintea rãstignirii

un pic din împãcarea cu patimile dar mã rãzvrãtesc ca un barabas

strig durerile şi îmbrãţişez cu disperare clipa

oricum nu ştiu dacă mi-ar plăcea  veşnicia

dar de cesă nu şlefuiesc iluziile pânã la capãt

doar din vârful muntelui pot vedea cã e loc destul pânã la cer

apoi mut speranţele din mistic spre ludic

e felul meu de a dãltui orizontul în fiecare floare

oricum nu mã vindecã nimeni…

scena întâi

pe un platou de poezii veștejite cade o frunză…

Domnilor ce-mi dați cu flitul și mă socotiți nebun

Am ceva de spus în lume, vocea mea e glas de tun.

N-am să tac și nu am teamă, cerul de s-ar prăvăli

Peste capul meu vreodată, voi vorbi, da, voi vorbi!

Vă făliți c-aveți avere, vile multe și piscine,

Că petreceți în concedii colo-n țările străine

Că-n Dubai, la malul mării, verile vă sunt de vis

Și conduceți doar Gipane, trăind ca în Paradis.

Iară eu, pârlitul…

Nu ştiu cum a pătruns în casa mea,

Împrăştiind efluvii sulfuroase,

Fusese alungat din alte case

Sau poate a fost adus de cineva.…

 Nu-ți las amintiri, nici doruri măcar,

 Doar cântec de nai pe ape senine,    

 Prin fire de iarbă veni-voi arar

 Să-ți scutur din rai polen din stamine.

 Neliniști vor plânge în clopote reci,                                              

 Cadențe-ngânate  din frângeri de lună, 

 Prin vis risipit, de umbre, să treci,                   

 Arcuș nins cu mirt să-ți cânte pe strună!

 Mă caută în iriși de păsări…

Te văd abstras, c-o inimă de boală.

Tu creşti cumva diform într-o rutină?

Nu-mi spune mie de iubiri de gală - 

Eu nu mai sunt timidă, ci felină.



Şi crudă lupt în dragoste cu ură,

Pe veci răzbunătoare de erori.

În gheare prind şi mişc apoi cultură

Să-ţi spun că nu tu poţi să mă omori!



Eu suflet n-am avut…

mă citești obtuz

numeri firele de nisip rămase în clepsidra inimii

adulmeci cu miros fin prezentul

uitând

să-ți speli chipul cu aurora boreală din vitrinele cerului

dezbraci fiecare cuvânt de literele ce-mi ating trupul

iar buzelor le dai farmecul izvoarelor adânci

interpuse între doua stări…