teatru-n piață de trei

[Vasile Pin]

scena întâi

pe un platou de poezii veștejite cade o frunză

transparentă

prin care se vede întrebarea din rândul patru

așteptând să se-întâlnească cu o atingere

femeia tușește-n culise se șterge de ciori pe copaci

trage o gură de aer prin plămânii unei picături de ploaie

căreia îi intrase o rază uscată de soare în ochi 

plânge

și

regizorul țipă

tăiați căci nu are lacrima în ton cu umbrela amantei

 

scena a doua

pe un platou de cuvinte uscate cade o poveste

de pe cal

prin care se vede intrarea de la lucrurile pierdute din vedere

ștergându-se la ochi cu bucata de amantă rămasă prin buzunare

bărbatul intră cu aria prinsă de ultimul dumnezeu  rămas disponibil

este un ochi cu care s-a șters geamul de la o altă vedere

este o arie cu care s-a desfundat țeava de la patefon

șoptește regizorul pipăindu-și infanta de pe inventar

tăiați tipă bărbatul

holul dintre culorile acestei vedenii

în două camere decomandate

 

scena a treia

pe un platou tocit de conținut

se întâlnesc regizorul femeia și bărbatul

paznicul cuvintelor

să demonteze toamna copacii ciorile ploaia poeziile

și sexul patefonului

iar cortina cu patru clase primare își dezvelește piciorul

deșirat

precum o morală 

 

 

 

[Mihaela Roxana Boboc]

Un realism feroce, vers tăios, pe alocuri ironic. Vă prinde!

[Sofia Sincă]

Prin urmare, totul pică, mai puţin cea cu picioare lungi şi şcoală puţină.

Savuroasă simulare a unei piese de teatru, aşa ca în viaţă. Cel puţin asta a noastră, de acum. Nimic ce-i înţelept nu are valoare, doar ce bate la ochi. Noi ne-am făcut-o. Dorinţa de senzaţii tari.

Mi-a plăcut la nebunie acest poem, vizionar, încărcat de metafore alegorice, lirice la maxim.

Admiraţie!

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

O poezie sur-realistă care-mi place.

da Coza