“eliberează-mi soțiile cuvintelor mele violate prin chiliile voastre

de poezie

eliberează copiii cuvintelor mele hrăniți cu laptele vostru

oxforizat

dă-le drumul cuvintelor mele încă bune de muncă

să umble”

cu toiagul său despicând paginile apelor până la 

pietrele de mormânt ale cărții lui abel și cain

zise

cuvântul moise într-o limbă curată precum

apele dunării

“duceți-vă” răspunse încălecat pe nilul lui alb cuvântul

faraon

cu inima…

Cu o privire

uimită şi tristă,

într-un vaiet

sălbatic şi melancolic,

prins într-un veşmânt

ciudat, fantomatic,

cu o linie lungă

şi palidă

de tulburarea minţii

al unei plăceri sălbatice,

mă eliberez.

"Ca un vis încremenit
ca o spaimă împietrită"
între plus şi minus infinit
poezia pune lumea pe orbită

Costel Zăgan , Axiomele lui Don Quijote 

Ridica-se-va din ceruri prin puterea unor sfinţi

să privească iar spre lume cu ochi negri şi cuminţi,

recita-va Epigonii doar în nopţi când luna plină

va vedea prin care viaţă a simţit-o mai străină.

Cărui înger, cărui demon i-a rămas cumva dator

de-a plecat grăbit la ceruri dintr-al clipei viitor,

ce luceafăr va rămâne mărturie-n nopţi senine

dacă inimile-n piepturi nu vor bate pentru tine?

Cum va tremura în ramuri frunza…

Cât de frumoasă eşti, cât de senină

ca iarba verde sub salcâmii-n floare,

ca un parfum din vechea citadină

păstrat în veşnicii la fiecare.

Se-nclină ţărmul pe umărul zării,

tu-mi povesteşti de valuri neperechi

când cerul se prăvale-n apa marii

şi-ţi flutură şuviţe la urechi.

Ne-mbrătişăm cu anii din trecut

ca-ntr-un apus când marile i-au foc,

şi ţi-am rămas aşa cum m-ai cerut

cu sufletul şi…

Toate câte-au fost, toate vor să vină;

Vom trăi iar timpul în neguri de tină,

Şi-n fiorul mării ce în ape arde...…

am presat totuşi o floarea de colţ lângã una de mãr

şi chiar mã doare fiecare fir de iarbã de sub vis

cum sufãr de golul fiecãrei scoici adusã de lunã

dar ştiu cã port vina pentru toate dezastrele

mai ales pentru cele ratate

de…

ca o rămăşiţă a somnului

m-am ascuns

sub unghiile tale

fără secrete şi complexe

cu hainele minţii

pitite în podeaua sufletului



îndulcită nuditate



la braţul arătătorului

visul nedezlegat

surâde dimineţii

într-o alintată înflorire

primenită de prejudecată

capitol nou

în cartea vieţii



din tăcere

se înalţă

iubirea

ca un…

Ne întrebăm mereu de ce tăcerea

E talismanul nopților curbate,

Ne suprimăm în ploi acum durerea

Și ne-adâncim în marea ce se zbate.

Să te cunosc, aș întreba oriunde

Aș strânge-n mine loc și căutare

Când zările ne vor pieri sub unde,

Să nu mai fie semne de-ntrebare.

Să nu ni se desprindă-n zări cocorii,

Zăpezile să nu ne-mbrace cântul

Când printre amintiri se lasă norii,

Noi…

Să te aştept şi azi?

Cafeaua mă întreabă mereu dacă vii şi tu cu mine.

Mergem pe la morgă să ne dezmorţim necuvintele, ce zici?

Cred că ne rămâne timp suficient să-ngrămădim apoi

Şi-a şasea pereche de aripi în inimile noastre…

încărunțitele cărări asudă

în strigătul neînțeles de om

înșiruind privirea 

spre  nicăieri

tac și privesc adâncul

potrivnic 

ales cu o împământenire nefirească

să-ngenungheze ochii

ce nu mai știu să moară

în umbra sumbrului decor

ascund a cercului rotire 

în linii-nfipte-n codrii vechi

cum se amestecă tricolorul în privirea mea

cameleonic în aerul rece de mare prin care nu vezi decât

acoperişul sub care lumea iese la existenţă ca la tribună

spiciul ei aproape că nu doare pentru că sub el e moartea

cea adevărată fermă şi caustică n-o mai distingi dintre

atâtea culori cu nume sofisticate la care

unii rămân cu gura strâmbă

cum se amestecă aerul tricolor cu golul din stomac

roşul unei inimi stătute de iubire cu paloarea din obraji şi…

 logic-  pentru că nu e vie

 nu doarme și nu visează frumos 

 nimeni nu știe cum arată

 dar toți o imaginează în fel și chip

 că e așa și pe dincolo

 prostii de speriat oamenii mari

dacă ar fi s-o ilustrez

 ar semăna foarte bine cu nimic

 nada- niente- capisci?... 

De mâine va-ncepe să plouă şi poate

găsi-vom noi doi un umbrar,

sub care se-aude-n surdină când bate

în toacă un surd clopotar.

Vor sosi călăreţi lângă porţi fără stele

cu armură din vise şi flori,

purtată pe piepturi cu inimi rebele

ce tresar ca un fulger în nori.

Vom striga liniştiţi într-o lume deşartă,

curcubeie vor muri fără noi,

când pe morţi clopotarul îi ceartă

c-au ieşit fără suflet în…

sunt nopţi în care îl ignori pe Dumnezeu

frigul îţi taie răsuflarea

pari o statuie care imită o rugă

fără să ştii

rupi din cuvinte

ca dintr-o 

halcă de carne crudă

nu te interesează nimic

în patul tău cineva

a făcut…

destin? nu ştiu

doar alunec 

pe geana sculptată

de frig

lumina doare devorată de lacrimi

fără cuvânt

aşezată pe ultimul zâmbet

târziu



şoptesc



răspunsuri

căzute în torţe luminând nepăsarea

atârnă de tâmple

un munte de-ntuneric

se ofileşte

în floarea-de-colt

trupul acesta de lut

furat



din veşnicie



cresc acum

într-o salcie

pe malul…

fereastra mea e oarbă

de ea se zdrobesc păsările când fac repetiții pe inimă

o gamă se scrie alta se șterge

cărturarul acestor vremuri ne-a încurcat călătoria

vorbește despre copaci suspendați

despre brățările mele pierdute

între doi versanți

(oare la câte grade se scrie istoria? )



tulpina de azi admite numai un singur fulger

ca un blazon pe o manșetă

încă mai tremură peste dealuri lumina prin care am cinat

o dată la o…

fâşii de lumină  frumoase mai sunt 

cum le privesc printre scânduri de gard 

admir şi lumea

nu ştiu de ce când spun ceva

întoarce spatele

probabil inexistenţei mele

lângă o groapă de gunoi

cum sunt

lipită de gard

încerc să înţeleg dacă exist

umbră nu fac deşi lumina nu are cum trece prin mine

iar din cap până-n picioare pic de reflexii

nu-s

tot cu fumurile mele am noroc

la propunerea lor…