Se scurg umile, ziduri grele

În lacrimi dulci, de ochi plecați

Pășind, ai mersul plin de stele

De pelerini, cântând, încarcerați.

Ai soarele închis în salbă

Plânsul demult ți-a înghețat

Te rogi la fiecare lună albă

Să ai fugire, lină, de păcat.

Patul ți-e greu de-atâta gol

Și rece a lui curată-mbrățișare

La masă-i scaun…

Recuperarea regalităţii

Între literele gândului meu câte un aerodrom

îşi etalează ocheadele ghiduşe,

îngerii încă mai aterizează

(spărgând blocada tuturor neacceptărilor infirme)

ca nişte planoare burduşite

contrabandă cu…

în colțul dimineții

își soarbe ceaiul aromat

de gustul disprețului

și de gândul iubirii posadnice

pare bătrână

zbaterea de pleoapă

fardată

de lumina impudică a zilei

obosită

etalează un zâmbet pudrat de madonă

onorată de farmecul fecundității

cu o grație cenușie

își gustă cuvintele

trădate-n nerăbdare

de chemări lasciv descheiate la guler

chiriașă în propria piele

trăiește suferinți

îndulcite de…

Părea cufundat în gânduri

cu ochii plecaţi.

Se simţea închis

cu zâmbetul nemişcat,

cu privirile aprinse

în mirajul nerăbdării

de cal împiedicat,

ca o mirare

cu faţa roşie

şi fruntea

plină de sudoare.

Se aşeza cu faţa înseninată

şi liniştit se deda

cu totul plăcerii

şi părea că e sclavul

unei apariţii

nedesluşite.

De multe zile ochii mei întreabă

Când îi las să se-nvelească în pleoape.

Prin ierburile mari,

În jur, numai lupi,

Nici urmă de miei.



Ce frumoasă era copilăria!

Adolescența, cu siropul ei...



Am trecut de lupi

Alerg printre șacali și hiene

Pe luna înghețată bocnă...



Departe se văd mieii!



Nu mai alerg. Mă opresc…

Fără a pricepe de ce,

un fel de tinereţe falsă

şi vânturatică

se zburlea pe buza sa creaţă

cu intenţia vădită

de a stabili distanţele,

prigonindu-l

cu un zâmbet nehotărât

să pătrundă taina

acestei lungi intimităţi.

Ar fi vrut

să strige din toate puterile,

să prindă

crâmpeie de amintiri

şi să le fixeze,

dar nu ştia să le înfăţişeze,

să le…

Cu tine toate-au început și s-au sfârșit cu tine

Nimic nu s-a păstrat așa cum l-am zidit,

Oceane-ntregi și mări s-au răvășit prin mine

Și-adâncurile lor prin suflet mi-au pierit.



Apusuri care s-au nascut pe stâncile din nori

Mai plâng când înserarea se scurge prin păduri,

Și lăcrimează cerul pe umbre fără flori

Iar șoaptele-nfloresc pe-un soclu de armuri.



Cu tine fericirea creștea frumos prin șoapte …

 întindeam durerea până la lună și înapoi

 mă voia

 ardea

 așteptam să mă întrebi

 dacă mi-e frig

 să-mi învelești umărul

 cenușiul privirii

 …

https://www.youtube.com/watch?v=vyLF-Ts59Sk

Creatie video: Angela Iosif



Te-ntrebi ce se-ntâmplă



În fiecare dimineaţă aspiri litere din tine,

litere mari, reci,…

Andei

îţi flutură batiste tivite cu nemernicie

supliciul începe devreme

când ora exactă a mustrărilor

bate în tâmplele dimineţii

cu acelaşi refren

de prea mult timp îţi bandajezi plecările

sub o curbă a lui gauss terminată

în hiperbola fricii

zdrelită de cioburile disputelor

niciodată sfârşite

niciodată uitate

nu mai aştepta un alt fel de ciocnire

e acelaşi…

 Șoptind printre ramuri se gudură vântul

 mai cade o frunză duios alergând

 în vârf de copac domolitu-și-au cântul

 păsărele ce-ascultă o toamnă curgând. 

  

 când ultimii bulbi trandafirii-și desfac

 sub globul de aur torcând diademe

 când seara se lasă  și greierii tac

 ascunși în miresme de crizanteme

 

 când bobul din viță parfumuri descarcă

 și-aroma de must în ogrăzi răspândește

 pe trena ei toamna ne-adulmecă…

Se trezea

cu mâinile ude de sudoare

şi bătăi puternice de tâmple

în împrejurări nedesluşite.

Stătea

cu fruntea în mână

şi simţea nehotărât

strigătul său plângător

la fiecare clipă.

Cuprins de o senzaţie,

de dezgust,

şi-o grabă de a ieşi de acolo,

îl urmărea gândul

să respire…

aerul dulce al nopţii.

rămasele mai înseamnă şi-acuma

începi să-ţi pierzi cu trecerea timpului…

DANSÂND  DIN  HARPE

cu greu m-am smuls din lut

în sâmbur auriu am odihnit aripa

alunecări de pleoape în abis decorticând zenitul

 cad zdrenţuite ziduri din pupile

blând m-adulmecă lumina din fotograma zilei

 …

perpetuu provensal

amprenta ridicată din sfera altor vieţi

înviază în amiaza însângeratului râu de cioburi sărate

nu e vreme de amurg

în literele inscripţionate pe trupul lui Isus

în surghiun…

 Cărămizile sunt roșii

 sa nu se vadă sângele

 țâșnit dintre degete albe

 trudite crunt, sărat.

 Piatra e adânc înfiptă

 de atâta, prea greutate

 cu umeri îndoiți spre sfârșit

 din rădăcini nemaismulse.

 Pământul e atât de rotund

 încât amețim și-n somn

 orbi de lumina neagră

 dintre nedormite…

boala este un râu

 pe care se-ntinde neiertarea

 bunica aşa gândeşte în ultimele clipe de lumină

 îi duc în fiecare zi vorbe bune

 nu vreau ca moartea

 să se mute…

de ce iubesc amurgul

când, ştii tu, răsăritul mi-este drag

să fie, oare, curcubeicele-i plângeri

pe umerii de nori

ce-aleargă prinşi şirag?



în albăstrimea mării

rotund şi roşu coboară astrul iar

violacee-i tâmpla depărtării...

ce-aş mai preface-o eu în uscăciune

uitată, colo, într-un ierbar!



cred... că mi-e drag amurgul

pentru că „moare” o altă zi departe

pe stânci şi pe nisipurile-ncinse

purtând…

Nu am smuls eu

sâmbur din miez,

culoarea nici măcar

n-a existat, rotundă

ci doar un dulce

portativ imens

panglică de început

imens fecundă.

N-am gustat

dulceața făr' de limbă

mersul dinspre genunchi

nu l-am tocit și tac

mă-mpleticesc aiurea

într-o secundă

pasul îl am de…