Nu îmi mai rupe norii

În reci fâșii de gheață

Nu-mi da otrava-ți caldă

Drept ceai, de dimineață

Nu-mi bate fânul verde

Otavă fără grâu

Și nu mai plânge drastic

Lacrima nu-i un râu

Și nu-mi mai rupe glezna

Când Dumnezeu nu vede

Dă-mi dulce acuma bezna

De-n tine a mă-ncrede.

23 10 2012

ȘTEFAN OANĂ

spini împrăştiaţi de valuri înspumate

sondează infinitul

neuronii dansează simfonie de fulgere

galbene verzi albastre

albul pescăruşului ciuguleşte

roşul trandafirului îmbobocit

arpile lui pulsează în artere iubire

eu tu marea

întrupăm cuvântul

Viermii închiși

În lanț

Evadează fluturi

Înăuntru de suflet

Spulberat.

Pământul răsare

Doar gânduri

Cu gâtul lung,

Triste lebede

Albe.

Soarta desenează

Dantele uscate

În noroiul uscat

Al mâinilor

Frânte.

19 10 2012

ȘTEFAN OANĂ

fântână

uită-mă fântână,

tu, cuibar de apă,

uită-mă în unda

care mă adapă.

uită-mă pe vizduri,

uită-mă pe deal,

uită-mă-ntre ziduri,

lasă-mă pe mal.…

       Tanka (VI)*

Cocorul rănit

Privește zarea țipând.

Toamna plânge-n iaz.

Cu ecoul în auz

Primăvara tot…

Pomul şi Crucea

Roadele pomului cunoaşterii erau

 “frumoase la vedere şi bune la gust”

dar  în miezul pomului

se cioplea Crucea

în centrul Crucii,

inima omului - altă cruce -

Când cunoaşterea

se va topi în Cunoaştere

taina

va deveni transparentă

şi în crucea inimii

din centrul Crucii

va răsuna

Ca o țigancă,

Zornăindu-și grele

Brățările,

Inima,

Cu ochii pe geam

Gemea adânc,

Din toate așteptările...

Până târziu  fereastra

Rămânea goală de venirea ta.

Noaptea, rămasă singură,

Se plictisea sihastra.

Venea la mine -n pat,

Eu  aprindeam candela.

Ca o țigancă zornăindu-și grele

Brățările,

Inima, cu ochii pe geam

Răscolea…

Lebădă  albă,  

Aripile  tale, largi,

Bat puternic

Când  adâncul oglinzii,

Privește în ochii mei.

Săgetată,  

Sângele tău

Arșiță  în sângele meu.

Mi-e sete cât un potop.

Zefirul a prins-o  pe Iulie

În brațe, o leagănă

Mințind-o frumos.

Lebădă albă...

LACRIMĂ SPARTĂ ÎN DOUĂ

* Lui Darie când răneşte piatra *

te-am numit

prietenul care locuia cu mine

laguna albastră a vocalei

scoici atârnate de coapsele dorului…

urc niarne*

poate reușesc sǎ ating vârful realitǎții

fǎrǎ a-mi luxa avântul

sau a avea altǎ înfrângere

sunt sprintenǎ la urcuș

cum gândul prin suflet se-nalțǎ fǎrǎ tǎgadǎ

urmez zilele

privindu-mi mâinile

smulgând pǎmântului forța

calc…

am săpat o încăpere în tinereţea ta

mă ascundeam în interiorul acestui secret

vinerea când tăcerea haitelor de vrăbii muşcau culoarea

frământată întretimpul sânilor

îţi scriu numele la suprafaţa apei

tu îmi dezbraci singurătatea ca pe o piele neîmblânzită

până nu mai rămâne nicio cădere

în mine un nimic cere alt nimic şi pentru asta ai ales

cuvântul

care să nu aibă nicio legătură cu nimicul meu

Pe ceru-amiezii încă liniştit

a apărut ca din senin un fulger

sticlos, cu colţi de-oţel

şi neîmblânzit

care năvalnic

inima-mi pătrunse

topind-o într-un râu de lavă

scurs

într-un deşert de-amărăciuni.

Mi-e sufletul împrăştiat

în picături

de negri nori învolburaţi

durerea

mi-e oglinda chipului brăzdat

de arse lacrimi scurse

în zadar.

Cuvintele

menite reîmpletirii-n…

limba de clopot
sprijinită-n păianjen -
case-n ruină

Două clipe, mai mult decât una!

  …

mă prinde de mijloc albastrul

mimând nerușinat veșnicia

de la mine până la tine inele de zale pe cărări

ne adorm pașii într-o promisiune

o să pun sărutul

între malurile gândurilor…

 Am vrut doar să-mi aduc aminte veșnicia

 

 Să-i dau din clipele care m-au însoțit,

 

 Să-i rezidesc pe lângă tâmpla zării temelia

 

 Să-mi spună-n care anotimpuri s-a oprit.

 

 

Cândva-i puneam în păr apusuri fermecate

 

 Și-i legănam pe gene-al fluturilor zbor,

 

 Îi sărutam tăcerea sub crengi de măr plecate

 

 Și ne sculptam în rouă al visurilor dor.

 

 Lăsam să ardă șoapta pe…

Îmi recunoşti culorile de sare!

Mi-e ocna redeschisă mai de mult:

Picturi naive, fresce de uitare,

Simboluri  terne-n coajă de tumult!

Trudeam ca să-mi apropii curcubeul

Şi îmi trezeam emoţiile-n zori,

Dar totdeauna greşeam procedeul

Şi-mi iroseam filonul de fiori.

Îmi spui că mi-e lumina întremată,

Că nu pot respira fără penel

Şi dac-amestec umbra diluată

Cu stropi de vis, pot să pictez…

“Definitiv”, cuvântul–ghilotină

Apa,

            salcia

                        şi banca de sub salcie

ne aşteaptă

să reaprindem din adânc

incendiile de ieri…

azi, umbrele

au toate-acelaşi nume:

“definitiv”, cuvântul – ghilotină

păpuşarul

smuceşte sfoara,

taie-n carne vie

îngustă-i puntea zilei între nopţi…

înfriguraţi,

ne strângem în

de…

Îmbrățișez întunericul

Cu liniștea vorbelor tale.

Răsar stele.

Albul e culoarea

Cea mai pură nonculoare.

Și-mi zâmbești.

Buzele noastre împart cerul

În nori și albastru.

Azi nu o să plouă.

 …

Firavul pui, sărat și crud

Născut din două lacrimi

Ascunse trist  în barbă.

O stâncă ascuțită des

Cu pumnii mult prea strânși

În palme sfârtecate roșu

Scrântite de o treaptă.

Am chip pătat, de apă vie

Cu dinți scrâșniți în maluri

Prăvălitoare-n sus și…