Din faldurile vremii, în amurgiri celeste,

coboară nemurirea pe cergile bătrâne;

în amintiri duioase, pe-o lacrimă de lună…

eşti cea mai hulpavă secundă
din tâmpla timpului
prin care se strecoară visul
în amurgul clipei

într-un zbor fără contur
prin plex solar
fluturi în alai
contopesc dorinţa

dacă treceai printre nisipuri te alegeai cu o mască măcar

ai ales grădinile suspendate

te-au dat de gol

niciun zgomot nu poate fi legat de două no(r)duri deodată

ai falsat și astăzi

câțiva orbi îți pregătesc lanțurile 

fumegă le…

Mă pierd între tine şi soare

cu viaţa, cu clipa,cu visul

şi roua cuvintelor doare

când sapă în litere scrisul.

Învăţ să-ţi iubesc armonia

păstrată în gesturi şi gând,

mă arde în gheţuri făclia

la tâmplă de zări fluturând.

Culeg din privire lumină

şi duc către noapte tăceri,

şi-n seri fără tine la cină

mă pierd în sărutul de ieri.

Închide fereastra spre mine

şi strânge-n oglinzile vechi

plăceri…

m-am urcat într-un autobuz

natal…

Spune-mi: dimineața, dacă vine-ncet,

Soarele dansează-n ceruri menuet?

Frigul, dacă mușcă, are-un dinte-n plus?

De ce sunt cuvinte fără gând de spus?



Simt, sosit-a iarna până-n traiul meu-

Sapă-n vis tranșee, iar apoi, la greu,

Urcă spre izvoare cu îngheț păgân;

Cântul ce mă-ncearcă, astăzi cui să-l spun?



Eu te-ntreb pe tine… oare mă iubești?

Sau mă știi din rima altora-n povești?

Pot să-ți știu și pasul? Sau mereu voi ști

Cum…

piatra

chip dezgolit de mângâieri

alunecă prin transparenţe avide

număratori 

se prind în hora picăturilor

legate

la stâlpul cuvintelor fără scăpare

sunt lanţuri

îmbrăcate cu zale de mătase



în inimi condamnate priviri îşi mângâie sentinţa



trecută în noapte

brazda tăcerilor te-acoperă cu stele

încolţite neguri adorm descălţate de zbor

rătăcind într-un gol esenţe durute îşi curg…

cei care încă mai aveți mame, bucurați-vă!

strecurați soarele, duceți-le o rază,

o floare, căci nu știți când vine ceasul fără tihnă

și nu veți mai putea

decât

să aprindeți unei cruci o lumânare.

rezemați de-un gard

veți striga în văzduh rugăciuni

fără să fie auzite  nici măcar de-un copac.

deci, vă spun, cât încă mai aveți timp

și nici un clopot nu sună liturghia în valea plângerii…

cine ești de-mi ascuți gândurile

schițând apoi cu mine iarna

s-a depus în târziul zilei gheața

peste ochii noștri

cum aș vrea să fiu o radieră

să (mă) șterg din anotimp

aș vedea întâia oară

dimineața

ca pe o barcă

fără vâsle

să plutim nesperat

în ape tulburi.

10 Dec. 2013…

În umbra timpului de altădată...

Pe pajişti fug licornii;

Bătrânul scrib de nove în baladă…

1."tot regină ai rămas" pe eșafod călăul curge cum își leapădă ochii pe gâtul ei de lebădă numai cântecul întârzie să se audă tandru picurat din ochiul de sticlă moartea nu ne poftește la masă ne lasă flămânzi pe drumuri întunecate se numără strigătele în durere fiecare vocală își găsește crucea umărul duce până la capăt singurătatea din urmă



2. zodia nu contează nici măcar…

în viitoarele piramide înghețate faraonii vor visa la veșnicie

doar sunt zei la naiba

.................................

în loc de aripi sau mai știu eu ce aberații de poet

pe caii mei cresc flori de măr pentru fluturi albi

sub copitele lor se răsfrânge iarba

precum o răstignire de curcubeu printr-o lacrimă

aproape mai verde decât toate încercările mele idioate

de a colora nisipul deșertului cu un bob de rouă

caii aceștia…

am trecut strada cu o pisică

pășea pe umbra mea cu toate cele șapte vieți

singure

tăceau…

Trec dincolo de realitate cu gândul,

îmi place să stau ghemuit în coaja unei amintiri,

de aici urmăresc liniştit toate anotimpurile

cu grijile şi neînsemnătatea lor,

deschid pleoapele viselor şi văd diformitatea

lumii aşa cum e, cu credinţa şi batjocura ei,

cu lacrimile şi zâmbetele ei neştiute,

văd icoane cu sfinţi coborând din cer

ca o ploaie de stele, niciodată verde,

niciodată adevărată, cimitire cu flori

îngrădind o zare, orologii schilodite de…

m-ai legat la ochi să ghicesc tranșeele dragostei

(oare există întuneric pentru așa ceva?)

am găsit repede colțul  în care soarele își despărțea razele secetoase

de restul holdelor

câte mănunchiuri sunt ale mele? câte? câte?

dar vocea mi s-a lipit de zid

și s-a cutremurat lumina…

lângă mine un soldat de zăpadă rătăcit printre bețe de chibrituri

desparte batalionul icoanelor cu fluturi

odată reprezenta forfota…

dacă-aş fi umbra sărutului

primul furat

m-ai duce legat de farmece

la tribunalul iubirii?

rădăcinile nu sunt

nici în trecut nici în viitor

doar în tine

eu cel înainte de a fi tu

urc povârnişul

între dinţii unui tigru

şi zâmbetul

unor trandafiri din plastic

aleg felina

de departe mai sinceră



cum devine…

 Nu vrei să cerni tăcerea ninsorilor din plângeri

 Și-nstrăinări absurde să le rostești sfârșitul?

 Doi oameni de zăpadă printre nămeți și-nfrângeri

 Am devenit, iubite! Ascultă-mi iar colindul! 

 Trec pașii tăi prin suflet când vine înserarea 

 Ca suflul unui înger cu aripa de gheață, 

 Se întețesc neliniști, suspină nepăsarea,                   

 Nu vii și nici nu pleci din amintiri de ceață.

 Când lăcrimez în rugă…

pe aici

lumea mai crede în Dumnezeu

îl aşteaptă la porţi

câţiva

prin biserici

tu crezi în inimă

în sângele smintit

ce-ţi aleargă pe circuitul

singurătăţii mele

dar durerea

durerea cum e?

aici

vorbim aceeaşi limbă

suntem prieteni de mici

(dar de fapt ştii asta)

acolo dor amintirile

când se schimbă vremea?

speranţele au…