Un mesager dincolo de spații sosea uneori

*Lui Eunescu *

avea un hermes înfășurat pe gleznă

venea să-mi strivească singurătatea arată cu cer

să plâng în pumni umbrele încuiate de amintiri cianozate

prea mult au clocotit supernovele

la încheietura gândului

ca să nu pun vămi de-ndoială în fiecare ochi

rătăcit în furtună

tăcerea alba…

Se așterne în mine primăvara asta,

aproape bucuria florii de cireș

care sparge liniștea impusă

și trece peste recele alb,

al anotimpului nerecunoscut

și alungat.

Floarea caldă, tulbură liniștea

aproape nerostită

a unei primăveri de care-mi

era teamă că nu mă va mai găsi.…

Nebuni frumoşi şi tineri e zborul vostru astăzi

Un vals de fluturi albi printre copaci în floare,

Rătăcitori şi liberi, cu soarele  nomazi,

Însufleţiţi de vise, în dulce-mbrăţişare.



Nici cerul nu e cer, ci doar un punct în care,

Voi, visători ai lumii, adesea vă-ntâlniţi,

Să mângâiaţi luceferi – firească-ntâmplare

De stă mirată luna! Nebuni îndrăgostiţi!



Pământul e doar locul unde ascunşi de ploi

Mai cerneţi din trăiri sub falnic curcubeu

Şi…

am întors timpul 

când albul nopții îmi gâdila retina

mă simțeam înconjurat

de ritmul enervant de constant

al tic-tac-ului 

de ziceam că toate ceasurile de lume

s-au mutat în mine

încovoiat prin aduceri aminte

mă dezbrăcam ușor de acum

și intram într-un ieri

și apoi într-un alaltăieri

și apoi într-un nu-mi aduc aminte când

eram mai ușor decât aerul

astâmpărul mi-l găseam greu

poate…

De ce să ucizi minunea din noi?

Suntem ziditori, clădim prin cuvânt!

De ce să zvâcneşti mereu cu noroi

Cu inima ta din trup de pământ?

Omătul din păr şi-obrazul ridat

Sunt file de cer! Arată-mi rotund

Inelul de foc, un câmp nepătat

Şi tacă-ţi rugini sub folii de grund!

Mai bine să-nhami caleaşca de mir

La ochiul de-azur cu mari înţelepţi!

Arată-mi smerit că nu eşti un zbir

Că ştii să asculţi, că ştii…

cuvântul

când îi este dor

are undeva înăuntru o ușă

o ușă nevăzută

o ușă între două bătăi de inimă

pe unde coboară pe frânghie

și se așază în poala

celuilalt cuvânt

până când litera lui devine

fruntea celuilalt

umbra lui e umbra celuilalt

și învață să respire deodată

ca să nu doară…

Pescar de ape,

pe încrestate urme,

valuri aşteaptă.…

trupul

impasibil

la durere,

mi-am tras

o mască la suflet.

L-am

lăsat

să iasă

la plimbare.

Nu

mi-a spus

că s-a aplecat

să simtă parfumul

unei flori.

S- a înţepat

în spinii

din preajmă.

Sângera

sub mască

de dor.

Eram…

Era frumoasă cât şi minunată
avea părul foarte lung şi ochii
îi străluceau ca două luni pline
buzele felii de măr copt
braţele ca de marmoră
şi picioare ca de zeiţă
îmi spunea că o mănăstire
fusese în ea zidită şi rana
încă o mai durea şi că
se numea anA

* Strigăt în silabe friabile – lui Valentin Irimia *

nelegiuită judecată în piatră

celui ce altfel dansează în respirație n-am să cânt

doar cu săgeți de iubire am să trag

găvanele își etalează impudic nuditatea neagră

își calcă pe coaste cu ger

în sudul inimii soare 

arde clorofila măsurată în eprubete

solzii licitează bănuț găurit și-o…

prin haloul acesta nu se privește

doar se trece ca prin tunel

străbătând cerurile

întinse după voia lui dumnezeu

când îi întinzi mâna

n-am știut

cât de înalt este acest itinerariu

dacă prin suflet există o cale de trecere

sau dacă săgeata unui cuvânt

spintecă nimbul luminii…

punctul acela în care

pleoapele tale înveleau cerul

soarele

răsărea din pieptul meu

spațiul

începea să se măsoare în secunde

sinele

stins în îmbrățișarea noastră

desena spirale 

cu rădăcini în viitor

apoi

punctul în care  

pământul

se întorcea în mine

ca un cuc

într-un cuib străin

lăsând aburul să  leviteze către lună

nedumerit

trecea mereu prin dreptul soarelui astăzi a ocolit

o strângere de mână

s-a dus cu două-trei grade spre mai târziu

am avut timp să ridic obloanele să să le așez de-a curmezișul cerului

pe unde păstoresc insomniile cu pretenții

pe sub roțile lui se cânta karaoke

poartă frac numai în zile cu soț

cunosc acest truc îl respect de secole bune

adun undele împietrite într-un sac

se colorează instantaneu atunci știu că a mai rămas…

Tu să nu pleci când toate-ţi spun rămâi

sunt încăperi închise prin care n-ai trecut,

pe podiumul iubirii ocupi doar locu-ntâi

şi trupu-ţi vrea să fie de mine cunoscut.

Noi doi am inventat atingerea de mână

şi gesturile tandre făcute-n seri târzii,

noi am cerut tristeţii de pleacă să ne spună

s-o ducem într-o gară cu sălile pustii.

Iubeşte înserarea cum stele vor s-o facă,

ascultă printre gânduri tăcerile de ieri

şi lasă raza lunii…

Cuvintele îmi pier,
Trăirile îmi seacă
De când auzul tău
Spre mine nu se-apleacă.

Rostește doar o vorbă,
Și gândul va înflori,
Și râul de lumină
Din suflet va țâșni!

Ascultă și vorbește-mi!
Atâta mi-e de ajuns
Ca să ajung la tine,
La tine-cel-ascuns...

ne-a mâncat seceta tot laptele și mierea 

robinetele zac înțepenite sub sigiliu

pământul îmbătrânește și ridurile răsar pe zi ce trece

eșafodul perfect pentru a pune capăt liniștii …

e-atâta apă între noi

şi depărtare

pe care n-am ştiut, nu am putut, sau nu ai vrut

s-o preschimbăm în floare

acum, e doar absenţă şi păduri

în moarte lentă

i-ai rupt viorii strunele, pe rând

te miri că nu mai cântă?

cerul e strâmt

şi luna creşte-ntruna, ca zăluda

întrebi de unde vine-atâta frig

şi ce se-aude, ţipă pescăruşul

sau e tăcerea, 

falsa prezenţă, firimitura

pe care-o mai…

Divin mă creează din ape cuvântul,

în cer inorogii se-adapă cu rai;

păgână şoptire cuprinde pământul,…

e bine să întinzi pământul



toate rădăcinile însetate să guste

pe rând pentru atunci

când vine vremea însingurării



tu nu mă mai ai

eu sunt doar o cumpănă în vântul unei ierni

în care au înghețat toate lacrimile



din ciutura secundei nu ne putem hrăni

e prea puțin



dar într-o zi va ploua din nou cu suflete

și-atunci spori-va izvorul

din care fântâna renaște pentru însetații

trecători prin lumea plină…