Scrie-mi un vers pe ultima zăpadă.

O poveste răscolind în putregai,

până când încep mugurii să vadă

iarba dezlipindu-şi genele de Rai.

Scrie-mi un răvaş despre nemurire.

Despre gândul alb, prin noapte tăinuit.

Scrie-mi, dacă poţi, despre-o iubire

ce prin Viaţă paşii nu şi-a rătăcit.

Despre neputinţa de a dezlega

lanţul…

o fac inconştient

o stare normalã între atâtea alte stãri trecute şi viitoare

doar când mã privesc de sus totul se învârte

fiecare sunet are urechea lui

nicio pasãre nu cântã pentru grãunţe

nici îngerii nu sunt pescãruşi deşi uneori îi bãnuiesc

multã vreme am crezut cã nu au lacrimi

le vedeam doar bucuria nu cãutam niciodatã altceva

dar dincolo de zâmbet sunt atâtea lacrimi adunate

aş…

aprig

cu mine

dezertarea

trupului

când

obosit de alergatul

gândului

prin văzduhul

de dincolo de tine,

s-a aşezat dormind

la trunchiul de vişin

din mine.

În completul de judecată

al minţii,

a fost

condamnat la topire.

Mai

trebuia

ales călăul

care să-l…

Am colorat în galben marea

dealurile-n mov-sidef

albă cât e toată zarea

peste-ntregul relief

munţilor le-am pus o haină

de-un albastru limpezit

soarele în roşa strană

o verdeaţă-i la zenit

iarba fosta iarbă verde

mi-e lăptoasă de albastru

şoptitoarele de lemne

raze leagănă de astru

pe sub luna plictisită

în culoarea violet

unde floarea e vopsită

de al negrului pigment

pene pus-am păsărilor

în de toate…

butoiul cu melancolie

așteaptă adepții

într-un martie sobru

sub cojoace scuturate de anotimpuri

o vreme ideală

pentru a exploata misterul balansului

se exersează echilibristica

între „ a fi sau a nu fi„

victimă a efectului placebo

care pare a fi o masă bună

sufletelor flămânde de…

apropiaţii tăi scutură ură

natura te strânge în chingi

mor poeţii pe câmpul de luptă

iar pacea nu ştie numele sărbătorii

schimbarea la faţă e doar o amintire

în fond

fiecare pasăre îşi are cântecul ei

şi tu femeie apuci ramura

mugurii îţi tresaltă sub pleoapă

chiar dacă primăvara

îţi plouă tristeţe pe marginea ochiului

până acum n-ai ştiut să te ascunzi

până acum n-ai…

trăiesc într-o ţară

pe care poeţii o numesc

iarnă

felii de ger împietresc rădăcinile-cuvinte

respiraţia se zbate între stânci şi cuţite

frigul s-a infiltrat

atât de adânc în mine

încât ideile devin

un gheţar de vorbe-ascunse

într-un ţurţure mort

astăzi

poezia nu mi-e ţară

ci doar o cumplită şi tăcută

iarnă

Floare de lumină  ce-nfloreşti în mine   

Când te ud cu lacrimi din nestinsul dor,

Ploaie de nuanţe... în culori carmine

Îmi inunzi artere-n  nesfârşit izvor.



Rătăceşti prin suflet ca o primăvară,            

Răscoleşti simţiri, cad şi mă adun,

Alteori mă tulburi, griji mă-mpresoară

C-ai putea să pleci  far' să te-ncunun.



Te iubesc cum luna îşi iubeşte cerul,

Pescăruşii – marea,  eminescian,

De nu te-aş avea, eu,…

Tresar în dimineţi cu ploaie,

în teama dusă la extrem

de umbre-ascunse în odaie

şi-n logica unui blestem.

Degeaba strig, strada-i pustie

ochii privesc un alt decor,

şi plouă ca-ntr-o nebunie

când nu-i nimic întâmplător.

Se sting luminile-n vitrine,

se-aruncă vise la gunoi,

printre tăcerile din mine

se-aude-al ploilor şuvoi.

Sunt singur şi îmi este teamă

din nou în lumea ta-i târziu,

sub…

   - în memoria lui Mihai Eminescu -

Din vechile catarge în unduiri de…

masca

somnului din gene,

mă trage

ochiul să pornesc

(ca-n viaţă)

drumuri lungi, încrucişate,

pietre, gropi

şi furtuni stavilă puse

râuri cu doruri ascunse

în păduri, susur izvorul

dintr-un cânt de păsărea,

cerbu-n cornu(te)-i sună

adunarea de flori multe,

albăstrele şi fragi dulci

la…

chipul tău refuzând orice interpretare

mi-e călăuză și astă seară

de-o parte și de alta frunze bolnave

ascund luminișul 

pâlcuri de vise prinse în baloți

o căruță fără vreme 

doi cai frângându-și zborul la jug

primesc povara ca pe o azimă 

în fond crucea nu e mai prejos

cu o octavă

deși mănânc pâinea cu mâinile îndreptate spre cer

te întreb despre visul tău

unde l-ai legat de a colorat zarea 

mă iei de…

am fost acolo

am văzut un inorog

legat cu franjuri rupte din realitate

de corn îi atârnau obiceiuri

un fel de talismane

 menite a apăra de minciună

molimă sau năpăstuirile barbare

i-am ascultat descântecul

păstrat în axila nopții

căruia i se-nchină vântul…

iar orga pare un mormânt ciudat al unui zeu rãtãcit

între caraiman şi poiana soarelui

sau poate e doar un faraon în cãutarea sfinxului

înainte ca acesta sã-şi gãseascã odihna din bucegi

chiar cu mult înainte de a se fi inventat visarea

martor la trecerea raiului pe pãmânt

este podeaua plinã de praf stelar

pe alocuri încã mai pãstreazã urme de îngeri

alãturi de cuvintele frumos legate a rugãciune

mâini împreunate şi acele cãutãri ale înaltului…

Pe Muntele Golgota

Pe Muntele Golgota-n sus,

de aur inima având,

Crucea de lemn căra Iisus,

lovit, hulit, din greu oftând...

Sub Crucea grea, dulce povară,

mergea pe calea mântuirii

tăcut, sub ploaia de ocară,

ducând păcatul omenirii...

Iar astăzi, plini de vanitate,

din aur cruci la gât ne-am pus,

purtând păcatul mai departe

uităm de Crucea lui…

Mă visez cel mai bogat om din câţi există

cel mai frumos cel mai deştept

norocosul norocoşilor

cel cu soarele în piept

cel mai chipeş dintre bărbaţi

al celei mai frumoase femei

asta nu se pune scuzaţi

sunt tocmai al ei

mă visez în zbor peste creste

peste munţii noştri peste

codri legănaţi

şi cântaţi şi necîntaţi

şi îmi mai doresc o parte

mare din eternitate

ce mai îmi doresc prea multe

poate mari dar şi…

(reverberație)

 dă-mi o tristețe

 am s-o împart la doi

 apoi îți voi citi 

 din cartea fericirii

 dacă vrei să vezi 

 cum crește-n tine bucuria

 trebuie s-o privești 

 prin ochii mei

 două perechi 

 văd întotdeauna mai bine decât una

 unul înseamnă singularitate

 mono-tristețe

 când spun doi deja e altceva

 altfel…

aprind lumina

deasupra dimineţii

în loc de culori tremurul cuvintelor

l-am agăţat de gene

într-un colţ

inima împarte iluzii

îmbrăcată în cămaşa fără urme de lacrimi

e timpul unui necuvânt acum

înţelesul se bea egoist

îngenuncheat lângă asfinţit

din cupa unui surâs privindu-te

e de-ajuns

pentru o primăvară

unde tălpile escaladează seninul

gândurilor împietrite în rugăciune

le-am fost…

de îngrămădite

sunt gândurile

că atunci

când vreau

să le aşez pe hârtie,

îmi ies (parcă sunt)

muşuroaie toate

şi goale pe dinăutru.

Furnicile

nu ştiu unde sunt,

deşi

e iarnă.

Îmi aprind

o ţigară

şi trimit fumul

spre ele,

poate

vor ieşi

din ascunzişul…