umbre(le) beau la terase absint

unghiile ploii au haşurat cerul livid

din pantofii caniculari se scurg (e)fluvii

mirodenii liturghiile nopţii

erezii patentate

butoiul lui Diogene sparge

fereste castrate

au pavat găurile zilelor călcate drept

pe străzi strâmbe cu dolomit

partea (in)vizibilă a sinagogii au zidit-o

în pământ

fetiş al lumi(ni)lor din cer

inima mea e incastrată în stern

rădăcinile pomilor…

legea echilibrului trece pe lângă noi

nu ne pasă

i-am uitat formula 

parcă ar fi fost viața egal iubirea împărțit la n-suflete

c-un rest de fericire pe undeva

dar vag

prea vag

executăm salturi mortale

sărituri din vârful eu-lui

printr-o probabilitatea căutăm punctul existențial

să ne prindem cu ce-a mai rămas din noi

să nu ne spargem

nu de alta dar n-are cine să ne-adune apoi

ne dăm mai…

Șoptește amurgul în tainice gânduri,

mătasea durerii mă penetrază,…

Voi face în faţa privirilor zid

lăsând doar o fereastră între noi,

să ştiu când pleoapele se-nchid

peste trecutul viselor în doi.

Voi dăltui-n cuvinte câte-o şoaptă

păstrând parfumul ploilor târzii,

în sufletul rănit cândva de soartă

ce-a plâns în locul tău fără să ştii.

Pe soclul vechilor statui neşlefuite

te vor striga părerile de rău,

din multe primăveri îmbătrânite

şi ierni ce s-au ascuns în părul…

Te-aș iubi, dar dacă trec oceanul și dau

dezamăgire în dezamăgire

cu vreun taifun în stare de cine știe ce?

Costă mult mersul pe apa acesor vremuri oarbe,

știu.

Până acolo mi-ar ajunge cele câteva uncii de moarte

pe care le-am agonisit

ca slugă la viața de-aici.

Am auzit că nu îți bei cafeaua pe o terasă

cu vedere la Statuia Libertăți,

cum credeam.

Că în loc de zaț, pe pereții…

prins stelele. Salbă le-am cusut

cu sânge

în jurul sufletului meu. Doar el

să-şi întoarcă

noaptea-n

albastrul zilei

pictată cu macii suferinzi

de frumos,

de lumină.     

Melaniei Briciu



nu deschide fereastra

tristeţea decupează viaţa din oameni

agora cetăţii și-a rupt planetarele de angoase

pe sens giratoriu pasul mumifică timpul

dar nu-mi pasă

oglinda îmi fură cohorta de chipuri

pășesc prin iarba respirării mai aseptic încă o viață

scutură abisul în carne

am tolba plină de primăveri nenuntite

pruncii mă vor găsi mereu

în vene incandescente geneza

aruncă o dublă



din…

în adieri de urme aldine lumi se prind

iluzii zise puncte

tăceri de sprijin…

nicio lacrimă nu mi-a picurat

pe sandale acid

erau roz ornate stupid şi râdeau încălţând

picioare cambrate

se împleticeau precum caii

pe trotuare ridate perfid

aici vieţi insipide atârnau la uscat

păcate semidocte săreau în piscine

evanghelizând mulţimi

rochia mea flutura vanităţi libertine

secunde tranşate agonizau pe străzi

ne iubeam cu ochii deschişi ca la peşti

pe oriunde treceau maşini insolent

hai să mai…

Impresiile pe care mi le face viața plecată

să trăiască în afara timpului acesta

sunt proiecții ale instrumentelor de lucru

din cabinetul meu de ginecologie

rezervat pietrelor.

Improvizat din cadavre de curvarăsie.

Când mă sufocă lipsa de paciente,

deschid larg ferestrele absurdului

și respir priveliști cu spermatozoizi lăudați

că și-au transformat fecundele intenții

în piese de…

S-a întâmplat să pleci mai plină de tine

mai goală în mine

ţi-ai adunat sentimentele pe o-njurătură

şi-ai lăsat scrumul cuvintelor de ieri pe vetre murdare

s-a întâmplat să te asemui unei trestii

vântul îndoielii ţi-a sugrumat dorul

plăcerea nedefinită

legănându-ţi nepăsarea ţi-ai răsucit privirea

întunericul shimbărilor te-a chemat

avea nevoie de prospeţime

eu eram ultima frunză la început

de toamnă

la sfârşit de…

Eu știu că într-o zi ca orice zi

O să mă-nalț din trupul greu de humă,

Oglinzile și dorul m-or strivi

Căci neființa pare-un fel de ciumă.



Voi auzi trompetele sunând

Într-o lumină astăzi bănuită

Și mă voi duce cum se duce-un gând

Dincolo de-ndoială și ispită,



Dar fiindcă azi, aicea, sunt și scriu,

Mă împresoară dragostea-tranșee,

Uitând că-n codri, lemnul de sicriu

Doar freamătă, ca șoapta de…

triajul de la spital, azi, nu m-a dat

la-o-parte. Doar o bucată de piele

cu lama

(de ras)

au tăiat

şi vaccin  

şi antibiotice mi-au dat să fiu imun

la veninul picat în albastru

să stau

indiferent cât (mă) doare.   

Nici eu n-aș ști să-ți spun de ce

pojghița aceea de gheață mi-aduce aminte de pasul tău

printre liniile de siguranță

ai găsit culoarul strâmt

aprinzi incertitudini odată cu fiecare țigară

detașat

tu nu zbori ți-am zis

doar patinezi printre iluzii 

schițezi curbe acolo unde ai pune punctul cuminte

așteptând un respiro

nu te așeza încă

privește-mă cum alunec spre poezie

cu umerii pregătiți de o nouă…

prin părul tău

 lilieci obosiţi

 adorm noapte de noapte

 împăcaţi cu orbirea lor

cu orbirea lumii

rândunele galbene

roşii

mov

 zboară libere în mintea ta

 (cu porţile rupte)

căutându-şi cuib de iarnă

 nici nu te priveşti în oglinzi

(le-ai spart pe toate cu furie)

de când în ochii mei

 înţepeniţi de neant

te îngrămădeşti toată

de parcă am…

În umbrele descompuse ale nopţii

tăcerea aleargă

sub păsări

în hohot senzual,

leagă ţipete paralele

la capăt de drum,

boteaza cuvinte

şi le-aruncă peste garduri.

Loc pentru întârziat vara nu mai e.

Doar strigătul incert 

al unei zile,

trupul îndeajuns de întunecat

pentru a afla

rolul sării in bucate

singurătatea-

sală de aşteptare

fără permis de…

am lăsat la marginea pădurii

sentimentele tale

la marginea întinderilor uluitoare

să te mai doară câte un pic

mirajul liber al naturii

cu fiarele sărind din verde

în seara solitară

când în amurgul sfâșiat de roșu

te blestem cu albastru și te chem

sunt călătoarea fără sentimente

doar pure doruri mă colindă

să  îmi izbesc neliniștea de zboruri

sau   izvorul în…

noaptea aruncă stelele în bagaje 

fuge cât o țin picioarele

destul de lent pentru ochiul omului

destul de rapid pentru ochiul cerului

soarele se întoarce pe partea cealaltă 

doarme-n raze să s-aprindă mai mult

n-ajunge la porțile întunericului

să-l deschidă

dar pragul se înalță difuz și mov pe alocuri

în oglinda mișcătoare își piaptănă…

Zimbru să fiu, cu abisul în coarne.

Ren înoptat la păscut de licheni

vuind galben

prin iarna fierbinte a șoaptelor tale.

Doar liniștea-ndulcită cu miez de castane

coapte pe jarul visării

să vadă cum dorințele noastre devin vâlvătăi

odată cu minunea învelirii lunii

în giulgiu țesut din

lacrimi zâmbindu-mi a neprihană.

Mâinile-mi tâlhare să-ți răpească somnul

alb de evlavie…

fără răspuns îmi stau agăţate

pe culmea vieţii. Nu s-au potrivit

în cheia cerului.

Acum s-au bontit. Nici în pământ

nu vor. Rămân suspendate.

Le voi bate

la foc încins - ţăruşi

să intre.