Îl văd un bărbat în devenire

care va planta un copac lângă casă

şi va muri de sete 

pierzând pe rând cifrele 



mi se pare că paşii i se întorc în mine

că e propria mea trâmbiţă încă neatinsă

încă nejertfită

iar iubirea mi se aşază în mâinile lui 

şi începe să se transforme în perlă

nimic nu mă spală mai mult ca numele din care mă strigă

visele capătă ochi…

Am fost doi într-o făptură,

Am fost vis, încununare

Şi de ziua ta îmi cer

Din necunoscut iertare.

Nu schiţez alte răspunsuri,…

Să-mi promiți ce n-ai mai promis

niciunui bărbat până azi:

să îmi promiți că ai să mă-nșeli,

și chiar dacă ți-ar fi interzis,

ai să mă iubești pe șoptite,

așa cum freamătă vântul prin brazi,

pentru că, nu începând cu noi,

lumea e plină de greșeli.



mereu ne vom îmbrăca în haine noi,

când vom fi singuri și nerăbdători;

tu, în pielea ta cu atingeri moi,

eu flămând de fierbințile ninsori…



știu, ai venit spre mine…

Mă-ntreb aşa, ca omul câteodată

de ce iubim, de ce avem orgoliu,

privind cum trece clipa demodată

prin veşnicie spre un alt fotoliu.

Nu vreau să fie viaţa o-ntâmplare

sosită-ntre apus şi micul răsărit,

fără să pun o singură-ntrebare

să ştiu în care umbră-am fost găsit.

Şi dacă nu va fi să fie un răspuns

nu voi schimba plăcerea în suspin,

tăcerea dintre riduri mi-e de-ajuns

să dau culoare propriului…

Când dorul tare mă apasă

Privesc cu jind la stele

Uit de mine, uit de casă

Îmi pun sufletu-n atele.

Gându-mi pleacă iar spre tine

Ascult în tăcerea nopţii

Inima mergând pe şine

Ca trenul, in voia sorţii.

Îţi strecor iubire-n suflet

Vreau acum să te sărut

Să fim iarăşi un duet

Doar noi doi, ca la-nceput..

Luna-n noapte ne priveşte

Acolo, de sus, din cer

Ne zâmbeşte…

[Femeile sunt adevărate până la un punct, când începi să le visezi.]

 Nu e corect să fii așa frumoasă

 Și inima să-mi plângă de urât,

 Că nu-i mai intră soarele în casă,

 Iar luna, de ea plină, nici atât.

 Stau și mă uit la tine lung

 Și văd atâtea răsărituri,

 Tac și înghit în sec, prelung

 Oftând în gol printre sughițuri.

 Să fii așa frumoasă, nu-i corect,

 Aș spune chiar că e-mpotriva…

Să nu revii, atât este al tău 



Prea mult timp într-o notă gravă 

şi prea multă furie spulberată …

Cauţi calea spre lumină
strângând în pumnii micuţi
viaţa.
Printre degetele firave îţi alunecă
fire de trăire.
Inima, pasăre disperată
prinsă între zăbrele vinovăţiei,
bate cu putere.
Poarta iubirii,
au legat-o cu lanţ de păcate
de care atârnă greu
lacătul  deşertăciunii.
Cauţi o firidă să-ţi zideşti sufletul.
Îngerul plânge de neputinţă.

Spune-mi, tată al meu,

acolo, la tine, e aşa cum se spune?

lumină fără umbră şi coruri îngereşti?

mi se pare cam sarbăd…

aici, în iadul nostru, încă ne înecăm

în albastru şi verde,

încă, mereu, ucidem un Icar,

să nu fim singuri în cădere

suntem destul de cuminţi,

avem toţi cam aceeaşi culoare,

şi nu ştim

de ce, tată al meu, ne trezim câteodată

plângând, deşi soarele răsare peste…

se poate muri lent din fluturarea rapidă a inimii

asemenea secundei care pătrunde granitul

pentru că nimic din ce este febril

nu poate fi dulce şi urlet

numai mutarea ruperii din loc în loc

poate salva măreţia noii naşteri din propriul cer 

numai dangătul sfâşierii poate netezi timpanele unei alte dimineţi

de bună seama plecarea din mine

şi dragostea scrisă în jurul ochiului e mijlocul

brusc mi-s ferestrele grele

cu toate…

Sufletul meu e un puzzle îmi spui

câte piese în dezordine

și niciun loc unde să-mi culc măștile

nu te pot iubi 

până nu mă completezi pas cu pas

te privesc nervos

nu fac negoț cu sufletul meu

câte piese rămân pe dinafară

câte înăuntrul mâinilor tale

și niciunde iubirea 

golul din tine nu-l umple o himeră

oricâte poeme ar scoate din buzunar

ești însinguratul

care nu-mi bate la…

 Plăsmuiri năuce se aștern grăbite, 

 Între zi și noapte pe cărări de fum,

 Printre geana lunii, stele rătăcite, 

 Se strecoară palid între foi de-album. 

 Te petrec cu gândul, șterg indiferențe,

 Din miraj sentința iernii a rămas,

 Florile de gheață scriu cu ger absențe,

 Cer fardat cu iele țes un bun rămas.

 Îți trimit eșarfe ninse cu tăcere

 Și un stol de vise ca un ultim dar,

 Resturi de…

M-am născut,

Ne-am născut...

Și ce-i cu asta?…

Mai ştii că-n vremuri de demult

Te modelam cu mâini de lut?

Ai fost izvor fără vărsare

Şi aripă-ntre cer şi mare,



Lumină-n gând întinerit

De parcă-n albul necosit

S-ar fi plimbat macii cântând,

Cu voci de aur colindând



O altă iarnă dintr-un sat

Şi el din lut amestecat,

În satul fără nicio stradă

Doar cu doi oameni de zăpadă?!



Mai ştii când…

Şi totuşi  oare ce se-ntâmplă

Există legi care ucid cuvântul,

sunt cimitire unde morţii plâng,

cutremure ce scutură pământul

şi flori ce-n frumuseţea lor se frâng.

Sunt oameni care seamănă-ntre ei

şi suflete ascunse prin statui,

destine rătăcite-n florile de tei

prin anotimpuri dăruite nimănui.

Există-n felul ei o viaţă chinuită

şi clopote ce-n negură o cheamă,

în locuri unde singura primită

e clipă-n care moartea o…

surprind albul degetelor devenind suflet

sărut cenuşa ploilor stoarse de pleoape

calc bătăile inimii cu paşii amintirii

ciobite adâncuri strălucesc pierdute, e noapte



depăn lumina agăţată de vise pierdute

ţes clipe îmbrăcând maluri oarbe ce plâng în tăceri

peste flori alerg, vântul usucă suspinul

nesfârşit e amurgul pe care uneori îl aleg



culori se împrăştie-n cântec de şoapte

cernute veşnic de sita…

Dacă Timpul s-ar opri 



Îmi place anticariatul unde răsfoieşti visele, 

îmi aduci Cerul mai aproape, 

graţie şi mişcare, pastel de acuarelă, 

accent de tempera şi tuşul 

prin care culorile trăiesc intens. 

Precum fluturii albaştri treci 

prin axiomele mele, dacă Timpul 

s-ar opri pe…

Razele singurătăţii traversează

Tăria mea de încercat…