Încă o mană timpurie

[Cristofir Ana-Maria]

Veşnic verde este câmpul, iarăşi florile sunt mândre,

Înflorite peste pajişti ca lumina peste umbre

Se ating de fruntea vremii… Încă o mană timpurie,

Nu s-ar şti de sunt brodate, mântuite de-a lor fire!

 

Priviţi-le! Zefirul trece cu paloare, în graba lumii,

Florile, dintre corole, aprind sfeşnicele Lunii…

Iarăşi vor a se atinge cu mătasea de prin iarbă,

Altă dată, le vor prinde fluturii vorbind în şoaptă.

 

Nu se miră, n-au putere, au numai o forţă vie,

Neştiută, nepătrunsă, neatinsă, din iubire,

Şi, în dansul lor cel simplu, aplecate, sunt de-o seamă

Cu natura fantezistă şi cu fruntea ei de aramă;

 

Frunzele, ce le înconjură cu tandreţea lor divină,

Le acoperă între alte flori ce răspândesc lumină:

Ghiocei şi toporaşi, brânduşe şi garofiţe,

Zambile şi muguraşi strălucesc, par luminiţe.

[Mihaela Popa]

nu ştiu ce să zic...

şi da şi nu, de fapt sunt de acord cu Sofi, poezia nu-i rea ca exerciţiu dar mai trebuie lucrat la ea

[Sofia Sincă]

Pentru un începător s-ar admite. Ai povestit aici. Ai descris o primăvară, dar nu foarte plastic.

Ca și poezie nu știu cum să o iau. Nici cu rimă, nici fără, nici cu ritm, nici fără, nici cu metaforă nici fără... Versul clasic are nevoie neapărat de ritm și de cezură. La tine dacă prima jumătate de vers e bună, nu mai e bună cealaltă jumătate sau versul întreg și tot așa.

Am trecut pe aici,

Sofi

[Ada Nemescu]

 Cristofir Ana-Maria bine ai venit!

Ai adus cu tine un câmp de flori! 

Un text ce mustește de viață, primăvară, optimist, ideal ...

cu drag, aDa nemescu

[Reus]

Încântător ^.^