toți plecăm spre noapte
câte unul
rânduind în palme
mici bucăți solare
până mă duc și eu
cât ard în așteptare
din sufletu-mi carote
voi da la fiecare
voi năvăli spre ani
ca umbra de tsunami
răscolind prin lacrimi
adâncite-n mări
și când ajung la mal
la malul altor ape
voi semăna în tihnă
pădurea de-ntrebări
...
în avans
mai fur din viață
din al morții greu safeu
să ajung spre înserare
tot arzând
în rândul meu
și vecin pășind cu noaptea
ca-n tăcerea din muzeu
îl sădesc atent în palme
soare
am aprins și eu
Mick Lorem (Pur Negru #5#)
Adaugă un comentariu
Felicitări!
am rezonat cu ultima strofă
Continuând în același registru, un poem profund, care vorbește de la sine, transmite! Foarte frumos!
Cu plăcerea lecturii.
Un epitaf dezolant, ca orice epitaf. Temă dramatică, un exerciţiu pentru trecere în nefiinţă. Un poem profund, matur, bine conturat pe mesaj. Mi-a plăcut cu deosebire ultima strofă.
Am citit cu deosebită plăcere,
Sofi
Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE