(revizuită)

Aleargă-n privire sclipirea de stele,

Din zâmbet sublim se aprinde-o scânteie,

Adoarme durerea și-ți lasă doar vise

Ca mii de petale în flăcări aprinse.

●

Lacrima-i curge şi seacă-ntr-o clipă,

Suflet se naşte-n privirea topită,

Corola de gânduri umbrește-un mister,

Ca mii de petale scăpate din cer.

●

Pulsuri de inimi tot bat fericirea,

Cântece sună trezind amintirea,

Imagini prind ochii…

ce-ar fi dacă am privi

cum își aruncă noaptea-n ape

lumina hainelor de zi

cum printre șoapte

tainele-i preface

albeața norilor în gri?



tot urmărind a zilei crimă

am fi zărit cum la hotar

văzduhul capătă rugină

cum își îneacă

înfiorându-se stelar

coroana de lumină



i-am fi lăsat pe-a umbrei cale

pașii ce…

nu vreau să prind un alt sărut

nu vreau s-aprind altă văpaie

nici ochii cu irisul mut

nu vreau să scuture șuvoaie

nu vreau s-arunc inima-n flăcări

în ocna mâinilor haíne

nu vreau s-apară noi cărări

în noaptea-mi de la luni străine

nu vreau cu ură să răzbun

nu vreau să chem a umbrei oaste

și nici un tremurat nebun

al…

cât aș vrea să fiu

în al tău pustiu

malul mării dulci

spălat de ploaie

flacără de-amor

pot să mă cobor

să-ți dau jos amarul

ca pe-o straie

vânt aș fi de vrai

din câmpii de mai

să te țin în zbor

pe ani-lumină

iar de cazi curând

piatră pe mormânt

m-aș clădi…

ucis de dor la marginea pustie

la galop fug anii spre mormânt

de-abia mocnește focu-n poezie

îi simt cenușa proaspătă în vânt



...



ți-arunc în piept metafore să ardă

în flacăra-ți nebună de plăceri

și las la frig iubirile de gardă

de parcă-n foc e ultima din seri



ți-i flama strânsă-ntre nuiele

fiori te-mbracă dulce-n jar

sădesc sublim atingerile-n piele

și trupu-ntreg pe-un furnicar



te-avânt pe…

pe la toamnă iar

foi de calendar

vor cădea pe palme-n loc de frunze

tapetate-n geam

ploi din ocean

spală rujul tău gravat pe buze

se usucă-ncet

florile din piept

ca fântâna ce-a pierdut izvorul

pagină-n caiet

viața-n amanet

albă de cerneală găzduiește dorul

noaptea pe fundal

frigul infernal

drum până la oase taie bisturiul

stele-ntr-un final

nu mai cad pe mal

ieri și-au…

bat sumbru azi luminile la geam
și frunze vibrează în vânt elegia
mi-e lipsă tăcerea de parcă n-o am
de facto mi-am stins gălăgia

iarna îmi scutură frig din tavan
dunele-n suflet îmbracă troiene
din nou infinitul mi-alungă un an
de facto mi-e viața-n catrene

în limba lui Morse citează cadența
și-mi saltă semnalele florii de crin
inima ține aceeași frecvență
de facto de goluri sunt plin

Uneori 

În cutia magică a conștiinței

Îmi explodează câte-o amintire

Ce mă transformă-ntr-un copil

Murdărit complet și-ntocmai

Savurând această clipă

De parcă ar fi cel mai bun…

pustiu

pustiu de lume

măști ascunse 

pe sub piele

cu miros a flori de plastic

plini de dogme și embleme

prea pustiu

și trist…

și aș iubi din nou fără motive

nebunul alte căi nu are

cu inima să cauți tratative

e cum ai îndulci o mare

e cum ai duce ceru-n spate

și te suflă stând în ploaie

frunze și-amintiri…

adesea

moartea e stăpână

pe cei numiți în șoaptă muritori

veni-va timpul cu pricină

și din plumb vor crește flori





nori de noapte-n cer se suie

vestitori de vremuri sumbre

iar din bezna albăstruie

scapă bulgării de umbre





ning zăpezi

fără de urmă

întru negru se întorc

unduind pământul curmă

șerpi cu limbile de foc





lung vibrează vocea nopții

plumb în serenade sună

istoviți…

mă-nec în delta buzelor
cu-aroma de cafea
în care-ascunzi apusul
roș ca pe-o stafie
atingeri curg cascadă
pe-un gând de catifea  
străluminând culoarea
ochilor – câmpie


năuc mă pierd în corul
bătăilor de inimi
mici galaxii pereche
cu foame le înfrupt
aștept ca-n ambuscadă
înflăcărând privirea-mi
fiorii dulci să-mbrace
tot sufletul cu trup

Mick Lorem (Pur Negru #11#)

nu pot nicicum

să-nfrunt aceeași foame

ce-mi macină deja atâția ani

și mă împinge să trăiesc

aceleași drame

cu inima-n cojoc de porțelan

nu pot să uit

să strig

s-ascund durerea

mi-e versul mut

pierdut în ocean

ca un blestem ajuns în dar aievea

unor voci emise de…

la miez de noapte

răsărit pe geam

la miez de zi

apus cu somnifer

e Demiurgul astăzi pământean

cu soare-n palmele de fier

ard ușor ca frunze

viețile din ram

la judecată flama

apa o învinge

e Demiurgul astăzi pământean

cu setea plastică de sânge

alb și negru curge

Lactee pe…

s-aud paşi ce fug în noapte

spre ceasul șoaptelor târzii

s-aud aici nu prea departe

ecouri lungi spărgând pustii

nu sunt ai tăi căci tu în urmă

plecase-i fără vreun cuvânt

n-o fi a ta nici

acea umbră

ce-ncearcă să-mi pătrundă-n gând

nici ochii care mă privesc

cu tonul rece sub pleoape

nu sunt ai tăi

căci mă strivesc

c-un infinit şuvoi de…

(experimentală)



scumpa mea

iubită beznă

sunt otrăvit cu serul de lumină

şi-oricât de mult aş vrea

Orfeu  să mai rămân

în profunzimea nemărginirii tale

sunt blestemat să fiu stăpân pe umbra

cusută de picioare

sunt încolţit

cu somn de ziuă

o altă Gaia

mă cheamă vânturat

la poarta unde se aleg nebunii

obscuritatea arde

reverberat în sinea mea

aidoma…

(repostare)

îmi adâncesc obscurul

pe albul stins de ziuă

privind o galaxie

în ochii tăi de noapte

ca ultim vizitiu

alunecând cometă

pe-a mării însetare

ce bântuie-n pustiu



și galopând aievea

am pieptănat cu gândul

rătăcitorul nimb

de lună abisală

înaintând la vale

spre negrul…

simt fiecare strop de apă

arzând pe pielea mea

şi rând pe rând se tot usucă

din vina ochilor ce-ascund

privirea ta

mai știi

că nici fantasmă nu mai sunt

şi fără de atingeri

chiar mă poți atinge

iar hainele-mi se rup

și n-am nici armă

să te opresc de mă dezbraci

până la sânge

simt oxigenul dintre buze

înfulecând magnetizat distanţe

şi-atât de-aproape-ţi simt…

(revizuită)

am învățat să colorez în monocrom

pe coala mea nocturnă

cerul

alb își lasă doar conturul

pe ascuțite margini de parom

ah

câte priviri

au șlefuit luceferi

să le probeze nimbul fiecare

și câte flăcări au căzut în zbor

după comete

cununându-și taina cu neantul

câtă lumină

se zbate-n micul univers

învelindu-se cu umbre…