Liniștea mea
balansează pe linia
egal depărtată de-un punct,
acel punct în care aș planta
ceasul ce-anunță eronat
numai secundele.
E unicul ceas
din vina căruia mă trezesc
și unicul punct
din vina căruia te mai pot visa.

Îmi place când plouă

și-n tact infernal mocnește pământul,

îmi place când șopotul verii seral,

din somnu-i trezește cuvântul.

Îmi place cum fuge –

ecou în bolta timpanelor tale,

îmi place cum sufletu-ți gol

tremură-n brațe agale.

Îmi place când ploaia

te seamănă-n mine semințe,

îmi place când palmele tale de iarnă

aievea, mă…

E tot în suflet,

tot clădit grămadă,

un fel de haldă

unde ruginesc lumini,

aici valsează gânduri

între pereți furtuna

și urmele-i dezgroapă

cavoul de-amintiri.

●

E tot aici

c-un fel de șopot -

dezgolindu-mi câte-o taină

mă îmbrăcă în neliniști

ca mireasa-n albe haine,

mă aruncă-n fum de beznă,

unde-s orbii heruvimi,

să-nfloresc a lor privire

cu o haldă de lumini.

●

E tot aici

cu iz de…

în liniștea-mi se-agită șoapte

sunt șoaptele ce-așa domol te ning

iar ziua se declară noapte

și buzele ce tremură se-ating

●

se-ating cu sete să rămână

enigme pe sub foi de pământean

ca umbra-ntinsă de lumină

mi te-nvelești în vânt Siberian

●

iar fulgii se ciocnesc aiurea

se rătăcesc în ochii prinși de cer

în păru-ți…

aș mai lăsa o pată de lumină

în frumusețea voastră tainică

păzită de-ntuneric

de umbra ce-mbracă pământul

când privirile răvășesc în apusul

de-un roșu feeric

ar fi totul pe-o pânză

muiată-n culorile ochilor ei

cu ziuă

cu noapte

le-aș întinde ușor și tandru

cu finețea buzelor mușcate de șoapte

însă lumina…

o ard mereu

cu ochii și cuvântul

cu gândul tainic

nezidit în carte

de câte ori

nu mi-ar păși pământul

durerea ei

e pasul meu spre moarte

și chiar de-oi fi

chemat să trec infernul

prin ploi de foc

și cercuri înghețate

îmi e sortit

să îți dezleg eternul

suflet ancorat…

(revizuită)

Aleargă-n privire sclipirea de stele,

Din zâmbet sublim se aprinde-o scânteie,

Adoarme durerea și-ți lasă doar vise

Ca mii de petale în flăcări aprinse.

●

Lacrima-i curge şi seacă-ntr-o clipă,

Suflet se naşte-n privirea topită,

Corola de gânduri umbrește-un mister,

Ca mii de petale scăpate din cer.

●

Pulsuri de inimi tot bat fericirea,

Cântece sună trezind amintirea,

Imagini prind ochii…

ce-ar fi dacă am privi

cum își aruncă noaptea-n ape

lumina hainelor de zi

cum printre șoapte

tainele-i preface

albeața norilor în gri?



tot urmărind a zilei crimă

am fi zărit cum la hotar

văzduhul capătă rugină

cum își îneacă

înfiorându-se stelar

coroana de lumină



i-am fi lăsat pe-a umbrei cale

pașii ce…

nu vreau să prind un alt sărut

nu vreau s-aprind altă văpaie

nici ochii cu irisul mut

nu vreau să scuture șuvoaie

nu vreau s-arunc inima-n flăcări

în ocna mâinilor haíne

nu vreau s-apară noi cărări

în noaptea-mi de la luni străine

nu vreau cu ură să răzbun

nu vreau să chem a umbrei oaste

și nici un tremurat nebun

al…

cât aș vrea să fiu

în al tău pustiu

malul mării dulci

spălat de ploaie

flacără de-amor

pot să mă cobor

să-ți dau jos amarul

ca pe-o straie

vânt aș fi de vrai

din câmpii de mai

să te țin în zbor

pe ani-lumină

iar de cazi curând

piatră pe mormânt

m-aș clădi…

ucis de dor la marginea pustie

la galop fug anii spre mormânt

de-abia mocnește focu-n poezie

îi simt cenușa proaspătă în vânt



...



ți-arunc în piept metafore să ardă

în flacăra-ți nebună de plăceri

și las la frig iubirile de gardă

de parcă-n foc e ultima din seri



ți-i flama strânsă-ntre nuiele

fiori te-mbracă dulce-n jar

sădesc sublim atingerile-n piele

și trupu-ntreg pe-un furnicar



te-avânt pe…

pe la toamnă iar

foi de calendar

vor cădea pe palme-n loc de frunze

tapetate-n geam

ploi din ocean

spală rujul tău gravat pe buze

se usucă-ncet

florile din piept

ca fântâna ce-a pierdut izvorul

pagină-n caiet

viața-n amanet

albă de cerneală găzduiește dorul

noaptea pe fundal

frigul infernal

drum până la oase taie bisturiul

stele-ntr-un final

nu mai cad pe mal

ieri și-au…

bat sumbru azi luminile la geam
și frunze vibrează în vânt elegia
mi-e lipsă tăcerea de parcă n-o am
de facto mi-am stins gălăgia

iarna îmi scutură frig din tavan
dunele-n suflet îmbracă troiene
din nou infinitul mi-alungă un an
de facto mi-e viața-n catrene

în limba lui Morse citează cadența
și-mi saltă semnalele florii de crin
inima ține aceeași frecvență
de facto de goluri sunt plin

Uneori 

În cutia magică a conștiinței

Îmi explodează câte-o amintire

Ce mă transformă-ntr-un copil

Murdărit complet și-ntocmai

Savurând această clipă

De parcă ar fi cel mai bun…

pustiu

pustiu de lume

măști ascunse 

pe sub piele

cu miros a flori de plastic

plini de dogme și embleme

prea pustiu

și trist…

și aș iubi din nou fără motive

nebunul alte căi nu are

cu inima să cauți tratative

e cum ai îndulci o mare

e cum ai duce ceru-n spate

și te suflă stând în ploaie

frunze și-amintiri…

adesea

moartea e stăpână

pe cei numiți în șoaptă muritori

veni-va timpul cu pricină

și din plumb vor crește flori





nori de noapte-n cer se suie

vestitori de vremuri sumbre

iar din bezna albăstruie

scapă bulgării de umbre





ning zăpezi

fără de urmă

întru negru se întorc

unduind pământul curmă

șerpi cu limbile de foc





lung vibrează vocea nopții

plumb în serenade sună

istoviți…

mă-nec în delta buzelor
cu-aroma de cafea
în care-ascunzi apusul
roș ca pe-o stafie
atingeri curg cascadă
pe-un gând de catifea  
străluminând culoarea
ochilor – câmpie


năuc mă pierd în corul
bătăilor de inimi
mici galaxii pereche
cu foame le înfrupt
aștept ca-n ambuscadă
înflăcărând privirea-mi
fiorii dulci să-mbrace
tot sufletul cu trup

Mick Lorem (Pur Negru #11#)