Șuieră vântu' la lună,

Umbre se joacă-n lumini,

Ca-ntr-o scenetă nocturnă,

Flori se dezbracă de spini.



Doarme sărutul pe buze,

La o distanță de-un gând,

Ca-ntr-o ivire de muze,

Stăm cu metafore-n rând.



Vezi? Orice nor e-o furtună - 

Pericol de ploi și scântei,

Ca-ntr-o iubire nebună,

Ochii se-neacă-ntre ei.



Încă o taină mai spune-mi,

Aruncă-mi priviri să-nțeleg,

Ca-ntr-o bătaie de…

Imaginează-ți c-am murit de sete,

Gândindu-mă la tine-n loc de apă

Și te-am visat ca-n serile din stepă,

Cum desfrunzeai iubirile de moarte.



Aud cum foamea-n trupu-mi greu se plimbă,

O fi blestemul sau un favor divin

Și mă privești sub geana nopții pline,

Sorbindu-mi chipul drept cel mai scump venin.



Iar dacă moarte-ar vrea să-ntindă coasa,

Spre…

Te rog,

te rog să mai rămâi

aprinsă doar pe-o clipă

în vaga nălucire,

să nu te uit

cum uită derutat pustiul

de existența sa 

și-a apei.



Te rog,

te rog să n-o învii,

șoptind aceeași vrajă

debusolată-n somn,

să nu mai mor,

albindu-mă-n pelur de rime,

cum noaptea moare

de…

Liniștea mea
balansează pe linia
egal depărtată de-un punct,
acel punct în care aș planta
ceasul ce-anunță eronat
numai secundele.
E unicul ceas
din vina căruia mă trezesc
și unicul punct
din vina căruia te mai pot visa.

Îmi place când plouă

și-n tact infernal mocnește pământul,

îmi place când șopotul verii seral,

din somnu-i trezește cuvântul.

Îmi place cum fuge –

ecou în bolta timpanelor tale,

îmi place cum sufletu-ți gol

tremură-n brațe agale.

Îmi place când ploaia

te seamănă-n mine semințe,

îmi place când palmele tale de iarnă

aievea, mă…

E tot în suflet,

tot clădit grămadă,

un fel de haldă

unde ruginesc lumini,

aici valsează gânduri

între pereți furtuna

și urmele-i dezgroapă

cavoul de-amintiri.

●

E tot aici

c-un fel de șopot -

dezgolindu-mi câte-o taină

mă îmbrăcă în neliniști

ca mireasa-n albe haine,

mă aruncă-n fum de beznă,

unde-s orbii heruvimi,

să-nfloresc a lor privire

cu o haldă de lumini.

●

E tot aici

cu iz de…

în liniștea-mi se-agită șoapte

sunt șoaptele ce-așa domol te ning

iar ziua se declară noapte

și buzele ce tremură se-ating

●

se-ating cu sete să rămână

enigme pe sub foi de pământean

ca umbra-ntinsă de lumină

mi te-nvelești în vânt Siberian

●

iar fulgii se ciocnesc aiurea

se rătăcesc în ochii prinși de cer

în păru-ți…

aș mai lăsa o pată de lumină

în frumusețea voastră tainică

păzită de-ntuneric

de umbra ce-mbracă pământul

când privirile răvășesc în apusul

de-un roșu feeric

ar fi totul pe-o pânză

muiată-n culorile ochilor ei

cu ziuă

cu noapte

le-aș întinde ușor și tandru

cu finețea buzelor mușcate de șoapte

însă lumina…

o ard mereu

cu ochii și cuvântul

cu gândul tainic

nezidit în carte

de câte ori

nu mi-ar păși pământul

durerea ei

e pasul meu spre moarte

și chiar de-oi fi

chemat să trec infernul

prin ploi de foc

și cercuri înghețate

îmi e sortit

să îți dezleg eternul

suflet ancorat…

(revizuită)

Aleargă-n privire sclipirea de stele,

Din zâmbet sublim se aprinde-o scânteie,

Adoarme durerea și-ți lasă doar vise

Ca mii de petale în flăcări aprinse.

●

Lacrima-i curge şi seacă-ntr-o clipă,

Suflet se naşte-n privirea topită,

Corola de gânduri umbrește-un mister,

Ca mii de petale scăpate din cer.

●

Pulsuri de inimi tot bat fericirea,

Cântece sună trezind amintirea,

Imagini prind ochii…

ce-ar fi dacă am privi

cum își aruncă noaptea-n ape

lumina hainelor de zi

cum printre șoapte

tainele-i preface

albeața norilor în gri?



tot urmărind a zilei crimă

am fi zărit cum la hotar

văzduhul capătă rugină

cum își îneacă

înfiorându-se stelar

coroana de lumină



i-am fi lăsat pe-a umbrei cale

pașii ce…

nu vreau să prind un alt sărut

nu vreau s-aprind altă văpaie

nici ochii cu irisul mut

nu vreau să scuture șuvoaie

nu vreau s-arunc inima-n flăcări

în ocna mâinilor haíne

nu vreau s-apară noi cărări

în noaptea-mi de la luni străine

nu vreau cu ură să răzbun

nu vreau să chem a umbrei oaste

și nici un tremurat nebun

al…

cât aș vrea să fiu

în al tău pustiu

malul mării dulci

spălat de ploaie

flacără de-amor

pot să mă cobor

să-ți dau jos amarul

ca pe-o straie

vânt aș fi de vrai

din câmpii de mai

să te țin în zbor

pe ani-lumină

iar de cazi curând

piatră pe mormânt

m-aș clădi…

ucis de dor la marginea pustie

la galop fug anii spre mormânt

de-abia mocnește focu-n poezie

îi simt cenușa proaspătă în vânt



...



ți-arunc în piept metafore să ardă

în flacăra-ți nebună de plăceri

și las la frig iubirile de gardă

de parcă-n foc e ultima din seri



ți-i flama strânsă-ntre nuiele

fiori te-mbracă dulce-n jar

sădesc sublim atingerile-n piele

și trupu-ntreg pe-un furnicar



te-avânt pe…

pe la toamnă iar

foi de calendar

vor cădea pe palme-n loc de frunze

tapetate-n geam

ploi din ocean

spală rujul tău gravat pe buze

se usucă-ncet

florile din piept

ca fântâna ce-a pierdut izvorul

pagină-n caiet

viața-n amanet

albă de cerneală găzduiește dorul

noaptea pe fundal

frigul infernal

drum până la oase taie bisturiul

stele-ntr-un final

nu mai cad pe mal

ieri și-au…

bat sumbru azi luminile la geam
și frunze vibrează în vânt elegia
mi-e lipsă tăcerea de parcă n-o am
de facto mi-am stins gălăgia

iarna îmi scutură frig din tavan
dunele-n suflet îmbracă troiene
din nou infinitul mi-alungă un an
de facto mi-e viața-n catrene

în limba lui Morse citează cadența
și-mi saltă semnalele florii de crin
inima ține aceeași frecvență
de facto de goluri sunt plin

Uneori 

În cutia magică a conștiinței

Îmi explodează câte-o amintire

Ce mă transformă-ntr-un copil

Murdărit complet și-ntocmai

Savurând această clipă

De parcă ar fi cel mai bun…

pustiu

pustiu de lume

măști ascunse 

pe sub piele

cu miros a flori de plastic

plini de dogme și embleme

prea pustiu

și trist…